Postul – arma prin care rămânem biruitori în războiul duhovnicesc
Numai cu ajutorul postului cugetul nostru se poate ridica de la pământ, înălțându-și privirile către Dumnezeu!
Luați aminte la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu sațiul mâncării și cu beția. Biruitorilor li se amintește că trebuie să-și păstreze cu osârdie arma cu care au dobândit biruința! Și biruința este căpătată, și prada dobândită în urma biruinței este păzită cu una și aceeași armă: postul.
Numai cu ajutorul postului ne putem rupe de pământ! Numai cu ajutorul postului ne putem împotrivi puterii atrăgătoare a desfătărilor pământești! Numai cu ajutorul postului putem rupe legătura cu păcatul! Numai cu ajutorul postului, duhul nostru se poate slobozi de grelele lanțuri ale trupului! Numai cu ajutorul postului cugetul nostru se poate ridica de la pământ, înălțându-și privirile către Dumnezeu!
(Sfântul Ignatie Breanceaninov, Predici la Triod și Penticostar, tradusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2003, p. 38-40)
Omul robit de păcate – o vedenie a Sfântului Nifon
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro