Precum sfârşitul luptelor olimpice este cununa, aşa şi sfârşitul postului este împărtăşirea cea curată. De aceea, de nu vom săvârşi aceasta, în zadar ne-am chinuit, căci atât neîncununaţi, cât şi fără de nici un dar ne ducem de la nevoinţa postului. Pentru aceasta Părinţii au întins vremea cea de nevoinţă a postului, dându-ne timp de pocăinţă, ca spălându-ne și curăţindu-ne, curaţi să ne apropiem de Împărtăşanie. Şi eu, iată, de acum strig cu glas luminat şi mărturisesc, rog şi poftesc, ca să nu vă apropiaţi la această Sfântă Masă cu întinăciune sau cu conştiinţa încărcată. Că astfel de apropiere nu poate fi împărtăşire, cu toate că de nenumărate ori ne vom atinge de acest Sfânt Trup, ci osândă şi chin şi adăugire de pedeapsă. Nimeni fiind păcătos să nu se apropie. Dar n-am zis bine nimeni păcătos, căci şi pe mine întâi mă opresc de la dumnezeiasca Masă, ci nimeni rămânând păcătos să nu se apropie!

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Din ospățul Stăpânului. Omilii, Editura Adonai, 1995)