Postul și înfrânarea: leacurile potrivite pentru mântuire

Trebuie să înțelegem bine însemnătatea postului ca fiind ceva fundamental, de vreme ce Hristos pune virtutea postului mai înaintea celorlalte ca primă treaptă în viața noastră practică. Prin această armă a postului, a căpătat curaj și putere firea noastră smerită și răspunde cu îndrăznire vrăjmașului, Mergi înapoia mea, satano.

Dar nu Se oprește aici Izbăvitorul, Cel ce a lucrat mântuirea noastră, ci potrivit evanghelistului a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de diavolul și acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți[1]. De îndată ce a încheiat iconomia cea mântuitoare la Iordan, Domnul, dându-ne nouă, prin taina Botezului, intrarea în viață și arvuna harului, ne duce imediat la a doua formă a petrecerii duhovnicești. Prin credință, L-am cunoscut pe Dumnezeu și relațiile noastre cu El, precum și rațiunile și modurile[2] Proniei Lui. În continuare, era firesc să urmeze aplicarea practică a voii Lui, care este descrisă de dumnezeieștile Lui porunci și care vizează curățirea firii noastre stricate de patimi și îndreptarea neorânduielii pe care a provocat-o pervertirea care a venit asupra ei după cădere. Tocmai aici se potrivesc și cuvintele prorocului David: pentru cuvintele buzelor Tale, eu am păzit căi aspre[3].  Acest mod de viețuire practică vrând Hristos al nostru să ni-l predea, a ieșit în pustie. Omul cel vechi cu patimile și poftele lui, legea păcatului, puterea celui rău care stăpânește în mădularele noastre, care de la atâtea și atâtea pricini și prilejuri de a păcătui s-a învârtoșat și a devenit deprindere și faptul că diavolul avea putere și autoritate asupra celor ce păcătuiseră, toate acestea aveau nevoie de vindecare și de metoda unei lucrări practice, prin care omul să fie eliberat prin intermediul harului.

Și a postit patruzeci de zile și nopți. Pentru ce aceasta? Prin mâncare vrăjmașul la scos din Rai pe Adam. Pentru aceea, și Izbăvitorul nostru începe întoarcerea noastră acolo prin post. De acolo de unde s-a petrecut căderea, de acolo începe vindecarea. Și nu într-un mod poruncitor, cum s-ar fi potrivit măreției Lui de Stăpân a toate, ci în mod practic, aplicând El Însuși asupra Lui Însuși acest leac potrivit de mântuire, această foarte eficientă armă a înoștirii noastre duhovnicești în războiul nevăzut împotriva începătoriilor, stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului veacului acestuia[4]. Prin urmare, fiindcă duhovnicia creației noastre de la început după chipul și asemănarea lui Dumnezeu s-a stricat prin cădere și simțirile materialnice au înlocuit vederile dumnezeiești, fiindcă cau fost robite de patimile cele rușinoase, pentru aceea Domnul nostru începe vindecarea tuturor acestora prin calea practică a postului și înfrânării.

Dar potrivit Sfinților Părinți, mai este și un alt motiv, tainic, în spatele acestui mod prin care Domnul nostru a început lucrarea mântuirii noastre. Așa cum la începutul creației firii omenești creația trupului a precedat pe cea a sufletului, tot așa și acum suntem învățați că lucrările trupești le precedă pe cele duhovnicești. Aplecarea simțurilor spre cele de jos a (din pricina robirii față de patimi și pofte) robește împreună cu trupul și mintea, tocind discernerea răului de bine. De aceea, Domnul nostru începe vindecarea simțurilor prin post. Postul ca lege absolută a înfrânării taie pofta și slăbește patimile, când mintea eliberată se întoarce la starea ei inițială naturală, prin întoarcerea la Dumnezeu și devine străvăzătoare, încât judecă drept atât propriile ei gânduri, cât  și cele rele de fel strecurate de vrăjmașul.

Trebuie, prin urmare, să înțelegem bine însemnătatea postului ca fiind ceva fundamental, de vreme ce Hristos pune virtutea postului mai înaintea celorlalte ca primă treaptă în viața noastră practică. Prin această armă a postului, a căpătat curaj și putere firea noastră smerită și răspunde cu îndrăznire vrăjmașului, Mergi înapoia mea, satano. Prin această armă, acel nu vei pofti din Decalog se aplică fără nici o osteneală. Prin post, ne aducem aminte de acea primă poruncă din Rai, Să nu mâncați și devenim mai atenți în ținerea poruncilor lui Dumnezeu. Prin această armă a conștientizat omul vrednicia calității lui de stăpân al creației și acum poate cu tărie să răspundă momelilor de tot felul ale păcatului: Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate de folos[5].

[1] Mt. 3, 1-2. 

[2] Λόγους καὶ τρόπους, distincția aceasta între λόγος καὶ τρόπος este împrumutată de la sfântul Maxim Mărturisitorul.

[3] Ps. 16, 4.

[4] Efes. 6, 12.

[5] I Cor. 6, 12. 

(Gheron Iosif Vatopedinul, Despre post, în Cuvinte de mângâiere, în curs de publicare la Editura Doxologia)

De la același autor

Ultimele din categorie