Suntem pe celălalt mal al Mării Tiberiadei. În fața Galileei. Țărmul cu demoni. Două nume se leagă laolaltă. Locul actual, Djerash, unele traduceri ale Evangheliei confundând aici Gherghesenii cu Gadara. Domnul urcă „pe uscat” ne zice Scriptura (Luca 8. 27) și geografic are dreptate. De la Gherasa - cum scrie uneori câte un copist al Scripturii, la Mare sunt 58 de kilometri, un pic cam mult și pentru o turmă de porci în alergare. Fie ea și alergată de draci. De aceea exegeții merg pe mâna lui Matei, care prezintă ca localitate a întâmplării Gadara, azi Um-el-Qeis situată la doar 9 kilometri și separată de Marea Tiberiadei de un râu, Yarmouk ( de unde oare vine și cuvântul Iarmaroc la nebunia în care umblă îndrăciții dezbrăcați și dracii fac interviuri cu Dumnezeu?). Origen, exeget strălucit al Scripturii, identifică (PG 14. 266-272) locul cu actuala localitate el-Kursi, numită istoric Gherghesa, Gherghesenii fiind regiunea cetății, un soi de margine locuibilă a ținutului. E situată un  pic mai sus de Hippos, pe cursul văii numite Wadi Samakh (datele le-am cules din B. Bagatti, Antichi villaggi cristiani di Galilea, Tipografia dei PP. Francescani, Gerusalemme, 1971, pp. 74-79). Oricum am da-o ,localitățile poveștilor cu îndrăciți vindecați se află în Decapolis- zona celor zece polisuri, dincolo de Marea Galileii. Un țărm bântuit pentru israeliți. Fie ei și fără vicleșug.

Dovada? Iisus coboară singur din barcă (Marcu 5.2, confirmând singularul din Luca 8.27). Descoperă un om care seamănă cu Adam și Eva după cădere. Gol, dar alungat din cetate și locuință în morminte. În gura morții. Domnul este atacat de demoni prin mărturisirea aceasta, ciudată în gură de demon: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preînalt? Rogu-te, nu mă chinui! (Luca 8.28). Distins teolog, diavolul. Știe carte, dar nu mărturisește viu. Nu leagă mărturia de dragoste, ci de frică, de teama din gura mormintelor care ne cucernicește și pe noi. Dintr-o dată. Câte o dată. Chinuiala ca formă de constrângere a iubirii lui Dumnezeu nu-i teologie, e ideologie fără noimă evanghelică. E politică de alienare. Domnul poruncește duhului să iasă din om. Creatura nu se poate opune Celui ce nu L-a creat, dar a creat lumea în care el hălăduiește. Omul era în lanțuri și obez, era păzit, dar uneori era atât de puternică forța din el că evada, îngrozind. Se făcuse unealta de înspăimântare a oamenilor zonei. Era pârghia de uneltire a fricii. Mânat de demon în pustie. Semn că locuind cu oamenii, aceștia s-ar fi obișnuit cu el și le-ar fi dispărut frica. Tocmai imprevizibilul revenirii îi paralizează. Neantul din care se desprinde seamănă cu neantul celui care-l mână.

Domnul chestionează pe demon și-i află numele. Legiune. De unde lighioană (cum ar spune blândul Avvă Iov de la Oașa) în limba română. Adică urâțenie fără chip. Multiformă. Oricând putând lua orice chip. Era Legiune și pentru că „demoni mulți intraseră în el” de unde rezultă neputința diavolului. El are forța pe care i-o imprimă frica noastră ori prostia ori îngâmfarea noastră. Inclusiv prostia îngâmfată de a-l crede pe cuvânt că nu există. Și a face din asta propagandă. Pe bani. Mulți de cele mai multe ori. Și cerând Legiunea să fugă în porci, Hristos îi îndeplinește cererea. Nu. Nu e rugăminte, în ciuda aparențelor. Seamănă uneori cu promisiunile noastre de îndreptare.

Ieșind din om și intrând în porci, dracii se pornesc pe goană. Se sinucid - sau așa pare. Se aruncă în lac. O turmă mare. Asta ne pune pe gânduri. Erau mulți, paguba mare. Știau ce fac. Omul până nu e ars în ceea ce crede că este al său crede cu ușurință că e fidel lui Dumnezeu. La pagubă, de orice fel, se vădește iubirea și cărui dumnezeu slujește cu adevărat. Deși pare grav, un soi de sabotaj al economiei cetății – cum ar titra știrile de azi – porcii nu purtau în ei munca fermierilor. Aveau ceva paznici, cei care-și dau alarma. Era o carne mai mult vandabilă dincolo de înălțimile Golan de azi. Spre Damasc, probabil. Nu peste Mare. Peste Mare, Cel Care ceartă porcii înmulțise pâinea și peștii. Ba, la o nuntă nu foarte departe de Capernaum, în Cana Galileii, făcuse din apă vin – drept că și din nuntă, Taină a Împărăției prin Prezența Sa. Ciudatul călător e admonestat. Oamenii văzându-și concetățeanul izbăvit se înfricoșează. Pare că demonii au învins. Le era frică de revenirea lor. Și-l alungă pe Iisus care venise Singur. Lasă Apostol vestitor și dătător de curaj cetății pe des-drăcit. Și pleacă peste Mare. Unde-L așteaptă iar. Căruia-i învie fetița.

Tainic Singuratecul Iisus. Poate că ceilalți Apostoli au tras un pui de somn până Domnul a revenit. Cert nu Se laudă Hristos cu scosul dracilor din oameni. Nu. El nu este exorcist. El Este Cel ce  Este Dumnezeu.

Mereu m-a pus pe gânduri reacția Gherghesenilor. Un soi de fermieri frustrați de venirea pestei peste porcii lor. Economic au dreptate. Pierdere. Dar să nu vezi că un suflet de om e mai presus ca o turmă de porci nu vă aduce aminte de sindromul consumist în care trăim. În care ne sunt mai importante grătarele duminica, decât Liturghia și Cărțile de bucate mai importante decât Evanghelia la sărbători? Ne-am sărăcit prețuind prea mult câștigurile luate pe nemuncă. Porcii gherghesenilor creșteau liberi, prin munți. Investiție minimă. Vânzarea și mâncarea lor sigur aduceau mult. Domnul nu le zice nu mai creșteți porci. Le aduce aminte să nu uite de oameni. Legați și ei. Și păziți. Le spune să pună preț pe suflete. Nu doar pe calorii- glumesc eu. Și mai este ceva. Am descoperit des cum unii confundă sfințenia la care suntem chemați de Hristos cu purismul, cu verticalitatea absolută și cu inflexiunea la ale omului. Dovada rigorismului rupt de rigoare e omul acesta. Ghergheseanul des-drăcit. Devenit vestitor al lui Hristos. Adevărul este dur. Dar acesta este: în societăți înfricoșate și cu gândul numai la câștig facil, ca ale gherghesenilor, numai cei eliberați de Hristos din mormintele fricii și pustia înfricoșării pot vesti Evanghelia. Cu riscul de a fi legați în obezile injuriei și miștocărelii ori cu riscul mărturisirii cu viața. Căci vine vremea, zicea Avva Antonie, în care cei nebuni vor zice despre cei înțelepți că sunt nebuni pentru că nu sunt asemeni nebuniei lor. O fi așa?

Sursa: tribuna.ro