Dreptmăritori creştini,

În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul nostru săvârşind minunea înmulţirii celor cinci pâini şi doi peşti, prin care a potolit foamea mulţimilor flămânde, în loc pustiu. După ce au mâncat şi s-au săturat cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii, au mai rămas, spre uimirea tuturor, douăsprezece coşuri cu fărâmituri (Mt. 14, 17-21).

Această minune a fost o prevestire şi o pregătire a ucenicilor pentru darul cel negrăit al „Pâinii Care S-a pogorât din cer” (In. 6, 58), dar pe care Domnul îl va face tuturor la Cina cea de Taină.

Acest dar dumnezeiesc este Sfânta Euharistie prin care Hristos, unindu-Se cu noi, ne hrăneşte şi ne desăvârşeşte viaţa cea nouă începută în Botez.

Iubiţi credincioşi,

În seara dinaintea sângeroasei pătimiri, Domnul a stat la Cină cu ucenicii Săi. Atunci Iisus a luat pâinea şi după ce a binecuvântat-o, a dat-o acestora, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu”. Apoi, luând vinul, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt. 26, 26-27). „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea!” (Lc. 22, 19).

Când Domnul Hristos Se jertfea la Cina cea de Taină şi oferea ucenicilor trupul Său spre mâncare şi sângele Său spre băutură sub forma pâinii şi a vinului, atunci El iniţia un nou fel al prezenţei Sale în lume, prezenţa tainică, prin care să vină în fiecare din noi şi să ne mântuiască.

Poate am auzit pe cineva, ba poate am suspinat chiar noi: „Dacă Hristos ar veni iar pe pământ!”. Şi ne gândeam şi ne închipuiam cum ar fi slăvita Lui înfăţişare şi vedeam mulţimile clocotind în jurul Lui şi eram şi noi prin apropiere şi simţeam, sub căldura imaginaţiei, suprema sărbătoare sufletească revărsată, ca florile de mai, în toată conştiinţa noastră.

Cu cât înaintăm în credinţă, în curăţie şi în cunoaştere, cu atât înţelegem mai bine că aceste visuri şi imaginaţii sunt o cerească realitate, ascunsă sub splendorile Sfintei Liturghii. Visul este miraculoasă înfăptuire! Dorul este îndeplinit dumnezeieşte! Iisus Hristos este împreună cu noi în sfintele Altare, după cum ne-a promis: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mt. 28, 20).

Prin Euharistie, rămâne cu noi şi ne face părtaşi la Paştele Său, precum Îl rugăm la fiecare Liturghie: „Cinei Tale celei de Taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi, părtaş mă primeşte”.

Tot conţinutul credinţei şi al trăirii noastre creştineşti este să ajungem să-L vedem şi să-L adorăm pe Împăratul nostru Dumnezeu, tronând deasupra sfintelor Altare. La Dumnezeiasca Liturghie noi, preoţii, ne rugăm astfel: „Ia aminte, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt locaşul Tău şi de pe tronul slavei Împărăţiei Tale şi vino ca să ne sfinţeşti pe noi, Cel Ce sus împreună cu Tatăl şezi şi aici, în chip nevăzut, împreună cu noi eşti”.

Aceasta este minunea euharistică, aceasta este credinţa euharistică, aceasta este poarta cerurilor şi a vieţii veşnice! Nicolae Cabasila ne arată lămurit că prin cuvintele „Luaţi, mâncaţi” şi „Beţi dintru acesta toţi”, Domnul ne invită la o Cină în timpul căreia, într-adevăr, Îl primim pe Hristos în mâinile noastre, Îl punem la gură, Îl amestecăm cu toată fiinţa noastră, Îl împrăştiem în tot trupul nostru şi-L golim apoi în venele noastre.

Prin aceasta, devenim os din oasele Lui şi trup din trupul Lui. Trăim prin acelaşi Sânge care vine din inima lui Hristos, avem acelaşi Sânge cu Hristos.

Dreptmăritorii creştini sunt convinşi de acest lucru şi, tocmai de aceea, în cadrul cultului liturgic, ei cântă: „O, Iisuse, Bune, Miel însângerat,/Spală al meu suflet de orice păcat,/Căci din al Tău Sânge chiar un singur strop/Poate ca să spele-al relelor potop”.

Împărtăşirea noastră cu Trupul lui Hristos înviat, însufleţit de Duhul Sfânt, păstrează, sporeşte şi reînnoieşte viaţa de har primită la Botez. Această dezvoltare a vieţii creştine are nevoie să fie întreţinută prin împărtăşirea euharistică, pâinea pelerinajului nostru până în clipa morţii, când ni se va da ca merinde pentru viaţa veşnică.

Prin primirea acestei Sfinte Taine, noi ne curăţim de păcatele săvârşite şi primim puterea să ne ferim de păcatele viitoare. Dacă n-am avea valurile Sângelui divin care să curgă neîncetat pe Altare, lumea, care-L răneşte pe Iisus cu trădările şi nelegiuirile ei, ar fi transformată într-o Sodomă pe care ar consuma-o deodată flăcările mâniei dumnezeieşti.

Dacă Trupul lui Iisus nu s-ar frânge şi Sângele Lui nu ar curge, zilele noastre ca umbra s-ar pleca şi noi ca iarba ne-am usca. Domnul ne spune: „De nu veţi mânca Trupul Meu şi de nu veţi bea Sângele Meu, nu veţi avea viaţă întru voi” (In. 6, 53).

Prin unire cu Hristos Euharisticul, mintea noastră devine tot mai luminată, voinţa noastră este absorbită tot mai mult de voinţa Sa, pentru că ajungem să gândim cum gândeşte El, să vrem ceea ce vrea El şi astfel, să trăim într-o intimitate de viaţă cu Hristos şi să intrăm tot mai profund în vârtejul minunat al iubirii Sale divine desăvârşite.

Sfântul Chiril al Ierusalimului zice: „Dacă te umflă otrava mândriei, ia această Taină, fiindcă această pâine umilă te face umil. Dacă te stăpâneşte zgârcenia, hrăneşte-o cu pâinea cerească şi această pâine atât de mică, te face mărinimos. Dacă bate spre tine vântul invidiei, ia pâinea îngerilor, care îţi va împărtăşi adevărata iubire. Dacă te paşte lenea şi te face rece ca gheaţa, încât nu te mai poţi ruga, întăreşte-te cu Trupul lui Hristos şi te vei umple de pietate şi zel. Dacă, în sfârşit, te ispiteşte necurăţia, atunci Trupul preacurat al lui Hristos te va face fără prihană şi curat”.

Într-adevăr, prin Sfânta Euharistie credinţa creştinului se întăreşte, dragostea de Dumnezeu se aprinde, răbdarea se oţeleşte, demonii se alungă, patimile se potolesc, păcatele se iartă şi lumea se sfinţeşte.

Despre un dregător din Pont, pe nume Mitridat, se spune că lua zilnic un medicament care-l făcea imun la încercările duşmanilor de a-i lua viaţa şi-i întărea atât de mult trupul, încât încercând odată să se sinucidă, n-a reuşit.

O tărie similară asigură Sfânta Cuminecătură sufletelor creştinilor, în lupta pe care ei trebuie să o ducă cu ispitele diavoleşti. Concomitent cu sporul în virtute ce rezultă din împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, se realizează îndumnezeirea sufletului.

Dumnezeiasca Euharistie este Taina cea mare, pentru că mai încolo de ea nu se poate merge, nici nu se poate adăuga ceva. Împărtăşindu-ne, „Îl avem în noi întreg pe Iisus Hristos, pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioarei Maria, Care şade de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl” (Sfântul Simeon Noul Teolog) şi cum afirmă Sfântul Apostol Pavel, „noi suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Lui şi din oasele Lui” (Efes. 5, 30).

Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti, ca de pildă Ciprian, Clement de Alexandria, Origen, Ambrozie, Chiril al Ierusalimului, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, învaţă că împărtăşirea credincioşilor ţine de însuşi faptul apartenenţei lor la Biserică, fiind privilegiul lor sacru de a se uni cât mai des cu Hristos, fie atunci când participă la slujbă, fie acasă, când sunt bolnavi.

De altfel, în primele trei secole, Biserica a practicat chiar împărtăşirea zilnică. Potrivit Regulilor apostolice (8 şi 9), împărtăşirea preoţilor şi a credincioşilor care iau parte la Liturghie, este obligatorie.

Desigur că există o atitudine spirituală unică în care credinciosul se apropie de Altar şi de potir, după ce, în prealabil şi-a mărturisit păcatele. Sfântul Apostol Pavel îi avertizează pe corinteni astfel: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi de Sângele Domnului” (I Cor. 11, 27).

Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Vino cu bucurie, dar şi cu teamă. Cu bucurie pentru darul de mare preţ pe care-l primeşti, cu teamă din cauza nevredniciei tale”.

Sfântul Ioan Damaschin adaugă: „Să ne apropiem de Dânsul cu dragoste fierbinte, cu dumnezeiescul cărbune să ne împărtăşim, ca focul dragostei primit în noi să ardă păcatele noastre şi să lumineze inimile noastre”.

Prin ospăţul euharistic, Dumnezeu coboară la om şi omul se înalţă către Dumnezeu. Prin aceasta, Dumnezeu şi omul se întâlnesc într-o unire în care sunt depăşite toate aşteptările omului şi în care este împlinită întreaga dragoste a lui Dumnezeu.

Primind Sfintele Taine, noi devenim una cu Hristos, mai înrudiţi cu El chiar decât suntem cu părinţii noştri care ne-au născut trupeşte. Când va veni a doua oară pe pământ, Mântuitorul îi va recunoaşte pe toţi care L-au primit aici şi-i va lua cu Sine la cer.

Iubiţii mei,

Să-I mulţumim Mântuitorului nostru că a întemeiat Biserica, în care şi prin care se prelungeşte, se comemorează Jertfa Sa de pe Cruce. Aici, Darurile aduse pe Altar se prefac, prin lucrarea Duhului Sfânt, în Trupul şi Sângele Său din care, gustând, primim iertarea păcatelor şi merinde pentru eternitate.

Cel Care a înmulţit pâinea în „loc pustiu” ni Se oferă şi nouă până la sfârşitul lumii ca „Pâine a vieţii”, Care Se mănâncă pururea şi niciodată nu Se sfârşeşte.

Împărtăşindu-ne cu sfintele, preacuratele şi nemuritoarele Taine ale lui Hristos, ne purificăm, ne sfinţim şi dobândim, totodată, arvuna nemuririi noastre (cf. In. 6, 51).

Primind frecvent Sfânta Împărtăşanie, putem avea o viaţă cu alese roade duhovniceşti, iar la capătul luptei celei bune, Hristos ne va dărui cununa mântuirii. El ne promite aceasta, prin cuvintele: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică” (In. 6, 54). Amin.