Predică la Duminica după Botezul Domnului - IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

Lumină este viaţa Sa impecabilă, lumină sunt faptele Sale de iubire, lumină este, mai ales, învăţătura Sa plină de apă vie. De aceea, numai încălzindu-ne la această Lumină, la Acest „Soare al dreptăţii” (Mal. 3, 20) şi lăsându-ne călăuziţi de El, în toate zilele vieţii noastre, precum ne lăsăm încălziţi de soarele material care rânduieşte viaţa planetei noastre, noi vom putea moşteni viaţa veşnică.

Dreptmăritori creştini,

 

Noi pământenii ştim prea bine că fără lumina şi căldura soarelui viaţa noastră trupească şi viaţa sub toate formele ei ar fi cu neputinţă pe planeta noastră.

De aceea, în multe din credinţele păgâne de altă dată, soarele era adorat ca un zeu. Având în vedere rolul pozitiv pe care soarele îl are pentru viaţa noastră pământească, mulţi dintre gânditorii şi poeţii creştini au comparat întruparea Fiului lui Dumnezeu şi darurile aduse de El omenirii, cu binefacerile luminii şi căldurii soarelui.

De Crăciun, Biserica noastră cântă: „Lumină ne-a strălucit nouă, Hristoase Dumnezeule, venirea Ta. Lumina cea din Lumină, strălucirea Tatălui toată făptura a luminat”.

Sfântul Evanghelist Matei, vorbind despre începutul propovăduirii Mântuitorului
în părţile Galileei, spune că „poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Mt. 4, 16).

Lumină este viaţa Sa impecabilă, lumină sunt faptele Sale de iubire, lumină este, mai ales, învăţătura Sa plină de apă vie. De aceea, numai încălzindu-ne la această Lumină, la Acest „Soare al dreptăţii” (Mal. 3, 20) şi lăsându-ne călăuziţi de El, în toate zilele vieţii noastre, precum ne lăsăm încălziţi de soarele material care rânduieşte viaţa planetei noastre, noi vom putea moşteni viaţa veşnică.

 

Iubiţi credincioşi,

 

Prin naşterea lui Mesia, Dumnezeu Tatăl Îşi deschide braţele Sale spre om, „această plăsmuire minunată” – cum i-a zis Shakespeare – pe care-l naşte din nou, smulgându-l de pe calea întunecoasă a păcatului.

Cu adevărat, născându-Se în Betleem, Fiul lui Dumnezeu ne-a arătat nouă lumina, precum El Însuşi spune: „Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (In. 12, 46).

Domnul a spus odată ucenicilor Săi că sunt douăsprezece ore când pot umbla în lumina zilei fără să se poticnească. Dar, când lumina a apus şi noaptea a căzut, ei se împotmolesc, atâta vreme cât o lumină interioară nu-i călăuzeşte. Iisus a avut această lumină lăuntrică, care L-a călăuzit în momentele întunecate ale vieţii Sale.

Prin tot ceea ce a făcut pentru noi la Crăciun, la Paşti şi la Rusalii, El a binevoit să sădească această lumină în noi. Având lumina înţelegerii în sufletul nostru curat, putem spune cu înţeleptul voievod Neagoe Basarab: „Eu n-am putut afla rai mai bun şi mai dulce decât în faţa Domnului nostru Iisus Hristos”.

Numai stând în comuniune strânsă cu Hristos „Lumina lumii” (In. 8, 12), vom avea permanent în forul nostru lăuntric lumina Sa cea sfântă. Mijloacele prin care putem să realizăm această petrecere şi creştere în lumină sunt: Biserica, Biblia şi Euharistia.

Sfânta Biserică este izvor de lumină. Prin învăţătură şi Sfintele Taine, prin canoane şi porunci bisericeşti, ni se oferă lumina care se pogoară din cer, încât cugetele şi inimile noastre sunt îndreptate spre adevăr şi dreptate.

Biserica este stâlpul de foc care îi călăuzea pe israeliţi în pustie, este Muntele Sinai, învăluit în focul Dumnezeirii, de pe care se proclamă Legea dumnezeiască. Pe pământ, nu există nicăieri un mai bogat izvor de lumină; aici, virtutea este vestită, săracii sunt mângâiaţi, cei dezorientaţi sunt povăţuiţi, cei singuri găsesc comuniunea, iar poporul lui Dumnezeu este luminat, ca să poată peregrina prin tenebrele veacului.

În Biserică, Îl întâlnim pe Cel nevăzut, Răscumpărătorul Cel de sus şi Lumina lumii, auzim glasul Său, ne împărtăşim de căldura iubirii Sale şi ne desfătăm de strălucirea feţei Sale. Cuvântul biblic dă lumină.

Fericitul Augustin a citit un text paulin şi s-a convertit. Alţii, citindu-l, l-au descoperit ca fiindu-le cale luminoasă spre viaţa cea nouă.

„În cuvintele Scripturii – spune Sfântul Atanasie cel Mare – Se găseşte Domnul, a Cărui prezenţă demonii nu o pot suporta”. Aceste fiinţe întunecate sunt chinuite de Cuvântul dătător de lumină.

Mulţi, prin lectură biblică, au găsit putere pentru vieţuirea de fiecare zi. Despre scriitorul rus Merejkovski (†1941) se spune că citea zilnic din Noul Testament şi de fiecare dată i se părea că citeşte ceva nou, care-l mângâia şi întărea. El a grăit astfel: „Ce-mi vor pune oamenii în sicriu când va fi să fiu înmormântat? Biblia! Cu ce voi învia? Cu Biblia! Ce-am făcut de seamă în viaţă? Am citit Biblia!”.

Marele Bossuet (†1707) afirma: „Eu nu pot trăi fără Biblie”. Aceasta este scrisoarea personală pe care ne-o adresează fiecăruia Împăratul cerurilor, oferindu-ne lumină spirituală şi adevăr mântuitor.

Sfânta Împărtăşanie este lumină. Primind-o, ne unim cu Hristos, izvorul luminii dumnezeieşti, Care ne spune: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (In. 6, 56).

Ea este, după expresia Sfântului Ignatie, „leac al nemuririi”, fiindcă risipeşte întunericul păcatului aducător de moarte. Împărtăşindu-ne, noi Îl primim în noi pe Dumnezeu Cel Atotluminos.

În Canonul Sfintei Împărtăşanii, ne rugăm astfel: „Împărtăşirea nemuritoarelor Tale Taine, Hristoase, să-mi fie mie acum, izvor de lumină” sau „Ca focul şi ca lumina să-mi fie mie Trupul şi Sângele Tău cel scump, Mântuitorul meu, arzând materia păcatului şi mistuind spinii patimilor şi luminându-mă tot pe mine, cel ce mă închin Dumnezeirii Tale”.

În Dumnezeiasca Euharistie, găsim o putere imensă, o energie luminoasă faţă de care energia atomului păleşte până la totala lipsă de însemnătate.

Prin Botez ne-am îmbrăcat în Hristos, „Lumina lumii”. De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Ca fii ai luminii să umblaţi” (Efes. 5, 8). Ca simbol al acestei realităţi, am fost îmbrăcaţi în haină curată şi albă şi s-a rostit rugăciunea: „Dă-mi mie haină luminoasă…”.

De aceea, nu putem fi creştini adevăraţi decât având permanent inima deschisă, pentru ca Iisus să intre şi să ne purifice cu iubirea Sa, să ne lumineze cu lumina Sa şi să ne unească cu El. Dacă inima creştinului este închisă, aceasta rămâne rece şi întunecată, se împietreşte şi se usucă, pentru că în ea nu circulă seva dătătoare de viaţă a lui Hristos, Care ne-a altoit pe noi ca pe o mlădiţă întru El, „Viţa” cea dumnezeiască şi nemuritoare (cf. In. 15, 5).

Omenirea este împărţită aproape complet între cei ce aparţin în întregime lui Hristos şi cei ce Îl refuză, cei care resping Lumina. Cine este în întuneric nu vede, nu înţelege, nu profită, nu trăieşte.

Acum, nu e timp de a sta în întuneric, ci, din contră, e vremea potrivită de a ne împărtăşi din Potirul Luminii cereşti pentru a ne mântui! Astăzi, cuvintele de iubire ale Mântuitorului Hristos traversează oceanele şi ajung pretutindeni, încât trebuie numai ascultate şi trăite, în viaţa de fiecare zi.

Dar, nu poate asculta cine are urechile închise; nu poate contempla minunile lui Dumnezeu cine este orb.

 

Iubiţii mei,

 

În acest timp, sunt mulţi orbi şi surzi care s-au ataşat de pământ ca şi cum nu va trebui să-l părăsească niciodată. Oamenii se agită şi aleargă, caută nebunii şi deşertăciuni, adoră idoli falşi şi mincinoşi.

Oamenii risipesc timpul lor preţios şi neglijează slujirea pe care o datorează lui Hristos, Cel Care ne iubeşte şi nu doreşte altceva decât să fim fericiţi pentru veşnicie. Prost şi nesocotit este omul care, în mijlocul unei lumini atât de mari, caută să rămână în întuneric.

Hristos Domnul vrea ca inima noastră să devină asemenea cu inima Sa, să bată la unison cu inima Sa. Dacă ne străduim să fim ai Lui în cuget, în suflet şi în orice aspiraţie, vom vedea aurora mare şi sublimă a fericirii, adică vom gusta din viaţa Sa înviată, biruitoare şi veşnic fericită.

La această viaţă ne cheamă Mântuitorul când zice: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In. 8, 12); „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (In. 11, 25). Amin.

De la același autor

Ultimele din categorie