Toți se pregătesc să se împărtășească de Crăciun și foarte bine fac. Dacă ar fi cu putință să nu rămână nici un creștin care să nu se împărtășească la marile sărbători: Crăciunul, Botezul Domnului, Paștile! De aceea toți trebuie să se pregătească neapărat cu pocăință, cu mărtursire, cu curățire și celelalte. Dar aș vrea să accentuez: astăzi să ne gândim la faptul că „mă voi împărtăși de Crăciun”. Este dumnezeiasca Liturghie de Crăciun, este sărbătoarea Crăciunului, este Împărtășania de Crăciun. Prin urmare, să ne pregătim puțin mai bine, să ne gândim puțin mi mult, să medităm la ea, să punem mai mult suflet, să ne bucurăm puțin mai mult, să o dorim puțin mai mult ca în alte dăți.

Altă dată poate, să zicem, nu vei putea să faci anumite lucruri. Îngrijește-te de ziua aceasta și la fiecare sărbătoare să ai, atât cât este cu putință, inimă curată, să fii, atât cât este cu putință, împăcat cu toți, să nu fie nimeni supărat, întristat pe tine. Nu numai tu să nu fii certat cu cineva, dar nici altul să nu fie supărat pe tine. Să te îngrijești atât cât depinde de tine să plece dintre voi întristarea, supărarea. Eventual să citești o carte care vorbește despre Sfânta Împărtășanie, să citești Canonul și rugăciunile de Împărtășanie, să te rogi puțin mai mult.

Dacă poți să găsești puțin timp, fie și numai câteva minute, să te retragi undeva. Și un minut poate să o facă cineva. Nu vei găsi un minut? Un minut să stai așa deoparte pentru asta, ca să rămâi singur numai cu Dumnezeu și să te gândești: „Dumnezeul meu, eu voi veni să mă împărtășesc”. Atât cât poate cineva să o facă și să mediteze taina. Să-și dispună sufletul lui, întreaga lui existență pentru această mare cină, pentru această mare masă, pentru dumnezeisca Împărtășire, sărbătoareasca dumnezeiască împărtășire, Dumnezeiasca Împărtășire de Crăciun.

Această Sfântă Împărtășire nu are nimic mai mult decât celelalte, nici altele nu sunt inferioare acesteia dar, omenește vorbind, putem totuși, așa cum o facem pentru masa de obște, să facem ceva mai mult, ca să simțim Dumnezeiasca Împărtășire și mai mult, ca să sărbătorim această dumnezeiască Liturghie, această dumnezeiască Împărtășire mai mult.

O lucrare necesară: Împăcarea cu toți

Și așa cum deja înțelegeți, rezultă de aici că cineva trebuie să facă unele lucruri într-un mod mai practic, și acest lucru este, în esență, ceea ce tocmai am zis mai înainte: împăcarea cu toți. Toți să încercăm să găsim un mijloc în aceste zile fie printr-o felicitare, fie printr-un dar, fie printr-un telefon să depășim pe toate acelea care ne otrăvesc sufletul, toate acele stări ale noastre care ne fac să avem în sufletul nostru amărăciune, să avem vreo supărare în inima noastră.

Să ne îndulcim sufletul nostru cu prietenia, cu dragostea, cu împăcarea, cu punerea în rânduială. Și aceasta poate să înceapă și trebuie să înceapă mai întâi de acasă, cu casnicii noștri. Să facă părinții un pogorământ cu copiii lor și să se împace. Să facă și copiii un pogorământ și să se împace cu părinții. Soțul cu soția… Desigur, rămân în aceeași casă, vorbesc, mănâncă împreună și toate celelalte, dar înlăuntrul lor există ceva care îi roade. Iată un bun prilej. Este Crăciunul. Să curgă dragostea într-adevăr. Să ne dăm dragoste unul altuia. Să domnească dragostea, dragostea să-i împace pe toți, să-i împrietenească pe toți, să îi facă pe toți să se simtă copii ai lui Dumnezeu.

Cine poate să spună că „eu sunt mai bun decât celălalt”? Cine poate să stea și să spună că „sunt mai puțin păcătos decât altul”? Dumnezeu este Cel ce face judecată pentru fiecare. Noi înaintea lui Dumnezeu suntem toți făpturile Lui, cu toții suntem în păcate, cu toate greșelile noastre, cu egoismul nostru și cu toții ne întoarcem către El cu smerenie, cu simplitate, și cu toții cerem iertare. Și Domnul ne amintește pururea și ne zice că între noi trebuie să ne împăcăm, că trebuie să ne iubim unul pe celălalt.

Prin urmare, să și găsim – și aici vreau să pun accentul pe cele practice – un mijloc, un cuvânt blând, un mic dar, cum spuneam – care în sine poate să nu aibă nici o valoare – o felicitare pe care să scrii două cuvinte de împăcare, chiar și în propria noastră casă. Trebuie să lași tu la o parte voia ta, să lași la o parte egoismul tău, să lași la o parte acreala și agresivitatea ta, să lași la o parte faptul că ești jignit. De asemenea, să te supui celuilalt, să-i faci o bucurie. „Lasă, tată, - să zică copilul - voi face eu asta, nu te supăra, voi prelua eu”, și așa scapă omul de-o grijă. Se poate apoi să nu-l vezi diferit pe acest copil? Pentru ca și din partea lor tata și mama să zică: „Bine, copilul meu. Vine Crăciunul. Să încercăm și noi și tu să nu ne supărăm unul pe altul. Să petrecem aceste zile mai cu blândețe, cumva să ni le facem mai bune unul altuia”.

Nu putem reconcilia pe cele ireconciliabile

Dacă pentru noi lucrurile stau într-un anume fel, alții însă nu le acceptă astfel, este de prisos să spunem că viața noastră ar fi cumva diferită. Să luăm aminte la asta, vă rog. Nu vom putea să ne ridicăm și să plecăm. Vom trăi printre alții. În orașe unde trăiesc alții și noi, aceeași arșiță și aceia, și noi. Aceleași lucruri se duc și vin. Toate acestea vor fi la fel, dar în final totuși nu putem reconcilia și asocia lucruri ireconciliabile și inasociabile.

Nu poți adică pe de o parte să te gândești la Crăciun, la sărbătoarea Crăciunului, la Nașterea Domnului, la acest mare lucru, la venirea lui Dumnezeu Însuși pe pământ și la mântuirea oamenilor și, pe de altă parte, să te gândești în care loc te vei duce să faci revelionul sau alte manifestări lumești. Nu se potrivește. Cum să o facem ? Este o greșeală asta. Sigur, cei care vor să se ducă să facă revelionul, să se ducă să-l facă. Totuși, dacă tu ești creștin, să știi că cele două nu merg împreună. Nu poți ține doi harbuji sub același braț. Așa și aici, cele două nu merg împreună. Și cei care încearcă aceasta, în final, le vor pierde pe amândouă.

Prin urmare, să încercăm și să postim.

Veți auzi spunându-se: „Ce post și ce înfrânare…” Lasă-i să spună. Aceia cred că așa e corect. Dar cine crede în Hristos, crede în Biserică și vrea să știe cum stau lucrurile, să știe că se va posti și că vom posti și că vom fugi de cele lumești și ne vom duce la Biserică că acolo este în primul rând Dumnezeu. Adică tu, ca un creștin ce ești, ce scuză poți avea că este Duminică dimineață și mai ales că este sărbătoare și tu lipsești?

Problema este să ne aflăm înlăuntrul tainei…

La Sfânta Liturghie, precum am spus, Îl avem cu adevărat pe Hristos, avem cu adevărat întreaga Lui viață, avem Nașterea Lui, învățătura Lui, propovăduirea Lui, avem moartea Lui, Învierea Lui. La Sfânta Liturghie, în această Taină. Pe toate acestea le va spune Sfânta Liturghie și tu stai și dormi ? Și pentru ce dormi ? Fiindcă ai petrecut noaptea revelionul, fiindcă ai petrecut noaptea la jocuri de cărți ? Nu se potrivește. Cum am spus și mai înainte, cine vrea să le facă pe acelea, să le facă, dar aceste lucruri nu se pot împăca. Așadar, te vei ridica și vei merge la biserică pentru multe și felurite motive. Dacă nu poți să mergi la toată slujba, să mergi la ce oră poți. Cel puțin la Sfânta Liturghie.

Și cu acest prilej aș vrea să spun că la o sărbătoare lumească, la o manifestare lumească fiecare are grijă să meargă printre primii, ca să prindă loc, dar și ca să nu piardă nimic de la început. Să vadă tot, să audă tot. Pentru ce atunci să nu te duci, să nu te îngrijești să te duci, tu care poți, cine poate – cine nu poate…- de la început ? Nu spune: „La ce oră începe slujba de Crăciun ?” – La ora 5. „La ce oră se termină ?” – La 8 - 8.30. „Eu mă voi duce la 7.30”.

De ce nu te duci de la început, ca să auzi primele tropare: „Veniți, credincioșilor, să vedem unde S-a născut Hristos, pentru aceasta să urmăm…”? Cum le vei auzi pe acestea? Te vei duce apoi să le asculți de pe casetă? Sunt bune și casetele, să ajute, dar nu pot casetele și radioul să înlocuiască Taina. Nu e numai faptul că ascultăm troparele. Problema este să ne aflăm înlăuntrul Tainei. Toată slujba este o Taină și în mod special Sfânta Împărtășanie. Sfânta Liturghie este izvorul pentru orice slavoslovie.

Din clipa în care preotul va spune: „Binecuvântat este Dumnezeu…” și va începe mai întâi litia și în continuare Liturghia, am intrat în Taina slăvirii lui Dumnezeu. Și când se cântă: „Veniți, credincioșilor să vedem…” nu e doar faptul că auzim ceea ce trebuie să auzim, pentru că suntem ființe raționale, ci fiindcă suntem înlăuntrul Tainei acesteia a slăvirii lui Dumnezeu, și dacă starea sufletului nostru este corespunzătoare, cu adevărat ne vom afla ca și cum am fi pe drumul către Betleem unde S-a născut Hristos și mergem cu adevărat să vedem acolo în iesle Pruncul și sufletul nostru va tremura de emoție la cercetarea cerească, de bucurie, de curăție, de luminare, de toate cele ce se petrec înlăuntrul nostru. Atunci te vei duce și în prima zi de Crăciun, și a doua zi de Crăciun, și a treia – cine poate – și de Anul Nou.