Preparat natural pentru stimularea imunității
Integritatea sistemului imunitar este esențială pentru sănătatea organismului, orice slăbire a acestuia putând favoriza declanșarea unei afecțiuni.
Luați 50 de grame de semințe de urzică și pisați-le într-un mojar, până ce obțineți o pulbere cât mai fină. Puneți apoi semințele măcinate într-un borcan din sticlă, peste care turnați un litru de vin alb, bio sau organic, de calitate superioară.
Închideți ermetic vasul și lăsați-l la macerat timp de zece zile, agitând zilnic recipientul de 5-6 ori - pentru a facilita extragerea substanțelor active din plantă.
La sfârșitul perioadei de macerare se filtrează, cu ajutorul unui tifon triplu. În cazul în care, după prima filtrare, lichidul este încă tulbure, acesta se mai filtrează încă o dată. În lichidul limpede se adaugă miere de albine, bio sau organică, după gust.
Vinul se păstrează într-un recipient din sticlă, de culoare închisă, la frigider, timp de cel mult 30 de zile.
Înainte de a îmbutelia vinul, clătiți recipientul cu o soluție preparată dintr-un litru de apă clocotită și o linguriță de sare de lămâie.
Se administrează câte 50 mililitri, de trei ori pe zi, timp de 30 de zile.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro