Prețul dreptei credințe
Nici cel mai mic compromis nu l-au permis aceştia cu nimeni şi cu nimic din ceea ce este pământesc şi de pe pământ, din ceea ce este de la om şi după om, şi din ceea ce a apărut sau s-a făcut în afară de Hristos şi de Evanghelia Sa.
Tocmai aceşti Sfinţi Părinţi, cei mai buni cunoscători ai filosofiei păgâne şi ai misterelor de credinţă, şi aceasta la prima mână şi în limba lor maternă, au fost cei mai hotărâţi apărători ai singurei credinţe mântuitoare, cea în Evanghelie, în Vestea de Bucurie a Omului din cer. Nici cel mai mic compromis nu l-au permis aceştia cu nimeni şi cu nimic din ceea ce este pământesc şi de pe pământ, din ceea ce este de la om şi după om, şi din ceea ce a apărut sau s-a făcut în afară de Hristos şi de Evanghelia Sa. Se cunoaşte, de pildă, cu câtă înfocare i-a criticat Sfântul Ioan Gură de Aur pe Socrate şi pe Platon, pe stoici şi pe epicurieni, precum şi pe alţi vestiţi filosofi elini. Nu numai că nu i-a adus în sprijinul nici unei învăţături evanghelice - deşi la unii dintre ei se găseau anumite cuvinte asemănătoare cuvintelor evanghelice —, ci de la un capăt la altul i-a trecut cu vederea şi ¡-a respins ca păgubitori şi vătămători pentru suflet.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Suta de capete de la Liubostinia, Editura Sophia, București, 2009, p. 16)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro