Astăzi, 6 octombrie, de ziua Sfântului Apostol Toma, este prima Duminică pe care o petrecem în Ierusalim, orașul Învierii Domnului. La orele opt dimineața, mergem cu toți la biserică. În semn de mulțumire lui Dumnezeu, slujim în sobor Sfânta Liturghie la biserica noastră și ne împărtășim cu Preacuratele Taine. La altar slujesc toți preoții și diaconii, iar corul maicilor dă răspunsurile la strană. Ceilalți peste 20 de pelerini asistă la slujbă. Totul decurge într-o perfectă armonie și binecuvântare. Inimile noastre sunt pline de bucurie și pace duhovnicească. La urmă, Arhimandritul Cleopa ține o mișcătoare predică despre rolul Sfântului Mormânt în menținerea evlaviei ortodoxe în lumea creștină și în țara noastră. Cuvintele sale blânde, vibrante, hrănesc sufletele și umezesc ochii. După ce primim Trupul și Sângele Domnului, ne rugăm Mântuitorului pentru toată lumea, pentru țara noastră binecuvântată, pentru cei ce lucrează la sate și orașe, pentru cei ce slujesc în sfintele biserici, pentru toată suflarea omenească. La orele 11 Liturghia ia sfârșit. Suntem invitați cu toții la masă. O adevărată masă duhovnicească și românească. După masă vizităm Ierusalimul nou și vechi.

Ierusalimul este un oraș cu peste 400.000 de locuitori, împărțit în două părți distincte: Ierusalimul Vechi, numit de creștini „Sfânta Cetate”, și Ierusalimul propriu-zis, numit și „Ierusalimul Nou”.

Primul popas în Ierusalimul Nou îl facem pe muntele Scopus, de unde se vede panorama întregului oraș. Aici s-a construit în ultimii ani o facultate de medicină dintre cele mai moderne. Al doilea popas îl facem la universitate, unde studiază Arheologia biblică și Vechiul Testament și unul din studenții Institutului Teologic din București.

Al treilea popas îl facem la Mănăstirea ortodoxă „Sfânta Cruce”, situată în partea de vest a Ierusalimului. Protosinghelul Ierotei, egumenul mănăstirii, ne prezintă un scurt istoric. Sfinția sa ne spune că Mănăstirea Sfânta Cruce este una din cele mai vechi așezări monahale din Țara Sfântă, fiind zidită de Sfinții Împărați Constantin și Elena, în anul 326, odată cu aflarea Sfintei Cruci. În anul 614 mănăstirea a fost distrusă de perși. Din prima biserică se mai văd câteva ziduri și fragmente de mozaicuri de mare frumusețe iconografică și artistică.

În secolul VII mănăstirea a fost rezidită și înconjurată cu ziduri de cetate. În secolul XII, după prima cruciadă, este din nou reînnoită și pictată.

Incinta, destul de mică, este o adevărată cetate medievală fortificată cu ziduri înalte până la 12 metri, cu turnuri de apărare și porți de acces mici. Biserica este împodobită cu frescă din secolul XII de o rară frumusețe. În pronaos este pictată, într-un registru întreg, „Istoria Sfintei Cruci”, despre care egumenul mănăstirii ne relatează următoarele:

„Avraam a dat nepotului său, Lot, un pom mic, cu trei mlădițe ieșite din aceeași tulpină – una de cedru, alta de chiparos și alta de pevg, cu poruncă să-l planteze și să-l ude până se va face copac mare. Cele trei mlădițe sunt simbolul Sfintei Treimi. Iar tulpina din care ies toate arată unitatea după ființă a dumnezeirii. Lot s-a silit să ude pomul în fiecare zi, deși uneori satana îi făcea ispită să nu-l ude, ca să se usuce. Cu timpul, pomul a ajuns copac mare. Pe timpul lui Solomon, copacul a fost tăiat ca să fie folosit la templu. Dar trunchiul lui nu se potrivea nicăieri și oriunde îl așeza, cădea jos. Apoi l-a așezat drept bancă în pridvorul templului, pentru odihna bătrânilor. Mai târziu a fost aruncat în lacul Siloam din apropiere, ca un lemn netrebnic. Iar când Domnul a fost condamnat la moarte pe cruce, iudeii au căutat să-i facă crucea din lemnul cel mai tare și mai greu. Deci, aflând trunchiul acesta în apa Siloam, l-au luat de acolo, au făcut o cruce mare și au pus-o pe umerii lui Hristos. Pe această cruce a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii!”.

După biserică vizităm incinta și chiliile. În prezent Mănăstirea Sfânta Cruce este locuită de elevii Seminarului Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim. Aici au dormitoarele, iar la Patriarhie au loc cursurile.

Mulțumim părintelui egumen pentru explicații și plecăm spre Sfânta Cetate.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 204-206)