Totdeauna cere în rugăciunile tale ca mai întâi şi mai presus de orice, Dumnezeu să-ţi dăruiască smerenia minţii. Stăruiește în această cerere a ta, căci fără o adevărată  minte smerită nimic bun sau vrednic de răsplată nu se poate înfăptui. Așa precum spune Sfântul Apostol Pavel: Și ce ai pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit? (I Cor. 4, 7). Tot cel ce este mândru cu inima este urât de Dumnezeu (Prov. 16, 5). De aceea, copilul meu, luptă împotriva acestui urât păcat prin a avea o minte smerită şi prin a contempla ce mare smerenie ne-a arătat Domnul Slavei prin a se face om ca noi şi prin a Se smeri pe sine până la a primi jigniri, defăimări şi Răstignirea pe Cruce. Dar şi toţi oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au arătat o excepţională smerenie, prin care ei s-au sfinţit şi ne-au probat faptul că nu există vreo altă cale către mântuire în afara acesteia. Primeşte tot ceea ce îţi poate oferi smerenia, chiar dacă doare şi te face să te simţi ca şi cum ai muri. Rezultatul durerii va fi o binecuvântare de la Dumnezeu şi un progres către cea mai înaltă dintre virtuţi, smerenia.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 201)