Primirea Sfintei Împărtășanii
Trebuie să ne pregătim inima. Putem să nu mâncăm nimic, dar inima să ne fie plină de ură şi nelegiuire. Cum să primim Sfânta Împărtăşanie dacă nu putem răbda pe cineva?
Este nevoie să ne pregătim inima a se uni în Sfânta Împărtăşanie cu Domnul. Postul este necesar pentru smerenia trupului, căci atunci când trupul se smereşte, se smereşte şi sufletul. Biserica a rânduit cum trebuie să postim. Trebuie să ne pregătim inima. Putem să nu mâncăm nimic, dar inima să ne fie plină de ură şi nelegiuire. Cum să primim Sfânta Împărtăşanie dacă nu putem răbda pe cineva? Vom primi Sfânta Împărtăşanie, dar nu spre mântuire, căci am păstrat în noi însuşiri diavoleşti, ce sunt rele.
Postul este pregătire pentru o inimă smerită. Sfinţii Părinţi spun: „Cel ce nu face ascultare, zadarnic posteşte şi se roagă lui Dumnezeu. Ascultarea este mai mare decât postul şi rugăciunea.” Când eram tânăr nu înţelegeam învăţăturile Sfinţilor Părinţi, dar mai apoi am văzut că este întocmai cum spun ei. Cine nu-şi smereşte inima şi nu şi-o curăţă de gânduri viclene, în zadar posteşte.
Domnul este iubire şi bucurie. Trebuie să ne pregătim inima spre a fi blândă şi smerită, altminteri spre osândă şi nu spre mântuire luăm Sfânta Împărtăşanie. De aceea ne şi rugăm: „Să nu fie nouă împărtăşirea aceasta spre osândă, ci spre mântuire.”
(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006, p. 79)
Maica Domnului, însăși Sfântă a sfinților
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro