Să tresăltăm, preaiubiților, bucurându-ne cu bucurie duhovnicească și cu fapta vrednică a mulțumirii față de Dumnezeu și să ne ridicăm ochii liberi ai inimii spre acea înălțime, în care este Hristos.

Dorințele pământești să nu tragă în jos sufletele chemate la înălțime; cele ce vor pieri să nu acapareze pe cele mai dinainte alese pentru cele veșnice, momelile înșelătoare să nu împiedice pe acelea care pășesc pe calea adevărului; și astfel, acestea trecătoare să fie traversate de către cei credincioși, încât să cunoască faptul că sunt pelerini în această vale a lumii în care, deși sunt ademeniți de unele atracții, nu trebuie să le îmbrățișeze în mod păcătos, ci să le depășească cu tărie.

La acest devotament chiar preafericitul Apostol Petru ne îndeamnă și, potrivit cu acea dragoste pe care a zămislit-o prin întreita mărturisire a iubirii de Dumnezeu, pentru a paște oile lui Hristos (Ioan 21, 15-17), rugând, a zis: „Preaiubiților, vă îndemn ca pe niște străini și pelerini să vă abțineți de la poftele trupești, care se luptă împotriva sufletului” (I Petru 2, 11).

Dar pentru cine luptă poftele trupești, dacă nu pentru diavol, care se bucură pentru că leagă sufletele care tind spre cele superioare, de plăcerile bunurilor stricăcioase și pentru că îi îndepărtează de acele locașuri din care el însuși a fost izgonit? Împotriva uneltirilor acestuia, fiecare credincios trebuie să vegheze cu înțelepciune, încât să-și poată zdrobi dușmanul chiar prin lucrul care aduce ispita.