Probotești – File de letopiseț

O pâine plămădită cu trudă și dragoste se sfințește și devine purtătoare de duh, de viață, de har. O casă zidită cu sudoare, cu osteneală, cu înfruntarea multor greutăți, devine un spațiu al liniștei, al păcii, al împlinirii sufletești. O palmă de pământ, trudită cu multă nevoință, stropită cu lacrimi și cu sânge, devine o parte din ființa celui ce o lucrează.

În asemenea gânduri, am primit în mâini o carte apărută la Editura Sfântul Mina, în iulie 2020: „Probotești, File de Letopiseț”, ca o pâine binecuvântată, ca o casă plină de tihnă, ca o frântură de trecut, care aduce mărturie despre vremuri, locuri și mai ales, de oamenii de altădată care au fost rânduiți să poarte o cruce grea pe cărarea de spini și mărăcini a vremurilor haine care s-au abătut asupra neamului nostru românesc în a doua jumătate a secolului trecut.

Dând la o parte vălurile întunecate și apăsătoare ale istoriei, descoperim cu uimire dar și cu multă admirație chipuri ale unor oameni, adevărate valori prin caracterul și tenacitatea lor, care au luptat pentru un ideal: păstrarea identității românești, ființarea unei comunități în rădăcinile unui neam brav, dar urgisit de încercările venite asupra lui. Nu putem ști dacă au biruit de fiecare dată, dar cel mai important lucru este să admirăm lupta lor, strădania lor, jertfa lor, care îi încununează și îi așază în rândul celor care au luptat pentru libertatea, demnitatea și unitatea poporului român.

Astfel, nu întâmplător, această lucrare nu putea să fie decât un rod al comuniunii și conlucrării dintre reprezentanți a două Instituții care împărtășesc aceeași vocație de slujire: Biserica și Școala. Preotul, prin vocația sa, deschide inimi și cunoaște glasul suferințelor ascunse. De aceea Părintele Profesor Budacă Teodor Cătălin, slujind în Parohia Racovăț, Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani, sat despărțit la câțiva zeci de metri de satul Probotești, aflat astăzi în Ucraina, a fost profund mișcat de umbra tristeții mereu prezentă pe chipurile credincioșilor înaintați în vârstă, tristețe pe care au purtat-o în suflet din copilăria lor și până astăzi. Sunt acei români care fost nevoiți să aleagă între o viață liberă trăită în partea românească a graniței sau continuarea vieții în satul în care au văzut lumina zilei. Unii au plecat, alții au rămas, dar fiecare a rămas cu dorul după frați, rude, vecini și locuri de care îi lega până atunci toate momentele frumoase ale vieții lor. Așa s-a născut prima lucrare: „Racovăț, satul refugiaților”, lansată  într-un cadru festiv deosebit de emoționant, în toamna anului trecut, la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, iar în primăvară și în satul Probotești (Ucraina) reunind în acest fel pe frații despărțiți de ani întregi de așteptări și suferințe.

Era firesc ca prima lucrare să fie aibă o continuare pentru că suferința ne unește și ne înfrățește. Întâlnirea Părintelui Teodor cu Doamna Profesor Tatiana Tutunaru Bârzu a fost  providențială pentru a adăuga mărturiilor deja adunate în decursul anilor și consemnate în prima lucrare memorialistică, pe cele ale fraților rămași în satul Probotești. Demersul celor doi autori de a scoate din negura vremii la lumină alte chipuri de români adevărați, care au păstrat, trecând prin multe și grele încercări, moștenirea credinței, a culturii și a limbii românești, nu poate fi decât un act patriotic și literar de mare valoare sentimentală și istorică.

A văzut lumina tiparului cea de-a doua carte: „Probotești, File de Letopiseț”, care pune în fața ochilor cititorului firescul vieții unor oameni și destine, dintr-un sat românesc, istorii de viață care nu pot fi uitate, o carte care trebuie citită pentru că autorii ei „au muiat tocul în lacrimi” înainte de a o scrie, așa cum afirma Domnul Gherman Marin, doctor în Științe Politice și Președinte al Centrului  Media BucPress din Cernăuți, în prefața lucrării.

Răsfoind paginile acestor file de letopiseț, cititorul intră prin poarta cuvintelor și imaginilor, într-un sat de altădată care își rostuia toate lucrurile vieții de zi  cu zi, după rânduielile moștenite din moși-strămoși. În existența lui, Biserica și Școala reprezentau temelia clădirii unui destin legat de soarta întregului neam românesc: suferința Crucii spre nădejdea Învierii. Doar așa putem înțelege momentulul anului 1944 când satul Probotești în câteva ceasuri a fost ocupat de armata sovietică, iar locuitorii, care n-au reușit să se refugieze pe meleagurile românești, s-au trezit înstrăinați datorită vitregiilor venite după război.

Limbajul folosit de autori relevă experiența pedagogică a autorilor, folosindu-se un stil de exprimare literară, plin de tihnă sufletească, prin care se portretizeză chipuri de oameni, case, întâmplări dramatice, peisaje, toate încadrându-se într-un tablou mirific al satului tradițional românesc.

În prima parte a cărții este prezentată din punct de vedere istoric și spațial, legătura Proboteștiului cu Sfânta Mănăstire Probota, veche vatră de credință și cultură, care a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă în timpul domnitorului Petru Rareș. Legătura sufletească dintre sat și mănăstirea care i-a dăruit și numele și, poate și, soarta, rămâne „una profundă, care dăinuie peste timp”, înfrățindu-ne cu moșii și strămoșii de altădată dar și între noi, cei de astăzi, care am ajuns despărțiți de hotare vremelnice (slav.proboto, po+brat însemnând frăție, înfrățire).

Urmează să cunoaștem și să recunoaștem lucrarea de luminare și de sporire în dragostea de neam și credință, în cunoașterea tradițiilor și valorilor culturale românești, a Bisericii și Școlii, mereu prezente în universul sătesc românesc din totdeauna. Biserica satului Probotești, construită în anul 1776, a fost împodobită cu odoare, veșminte și alte daruri, fiind sfințită în anul 1885, la data de 9 martie, având hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Pentru că proboteștenii au fost oameni care „s-au tras mereu spre lumină”, încă de la începutul secolului al XIX-lea, știința de carte era o preocupare de căpetenie pentru mulți copii de gospodari. Dar organizarea învățământului primar în sat s-a făcut prin stăruința și lucrarea preotului Nicolae Sandovici, care potrivit documentelor de arhivă, „în 1885 a organizat două săli de clasă în casa parohială, lecțiile fiind predate de preot”. În rândul învățătorilor și profesorilor, începând cu învățătorul și dascălul Iordache Crihan, și-au adăugat cu smerenie numele, generații de dascăli care s-au nevoit să păstreze curată identitatea și limba românească.

Dintre personalitățile de seamă, care au parcat profund viața locuitorilor acestei așezări, se desprind două chipuri, de slujitori bisericești, care au polarizat viața comunității pe care au păstorit-o cu multă dragoste și însuflețire, contribuind esențial la dezvoltarea culturală, socială, și economică a Proboteștiului. Primul slujitor care a rămas în memoria colectivă a sătenilor este preotul Nicolae Sandovici, „deșteptător al neamului în Proboteștiul Herței”, ale cărui gânduri, trăire și convingeri au pecetluit cu Cuvântul Evangheliei, destinele celor pe care i-a păstorit cu dragoste de părinte 49 de ani.

Cea de-a doua figură emblematică, zugrăvită de cei doi autori, este preotul Nicolae Manolache, născut în Probotești și care, ajuns preot în satul natal, a avut de înfruntat amenințările, teroarea și, mai ales, condamnarea primită din partea regimului sovietic. Pe toate acestea le-a îndurat pentru a nu preda „cheia bisericii” comuniștilor. Și astfel, slujbele și Credința ortodoxă au continuat cu mai multă osârdie în anii grei care au urmat, pentru mângâierea și întărirea poporului în rânduiala primită din părinți. De la Părintele Nicolae Manolache, plecat la cele veșnice la data de 20 februarie, au rămas multe îndemnuri date fiilor satului, precum: „Munca nu este o rușine. Ocupați-vă cu ce vă place: construiți case, sădiți pomi, semănați flori, lăsați urme frumoase pe unde treceți!”, „Suntem datori să păstrăm tot ce am moștenit: biserică, școală, tradiții!”.

Urmează un capitol care cuprinde reflecții profunde și bine documentate despre contribuția Bisericii și Școlii în existența și formarea poporului nostru, pentru care au fost „când leagăn al începuturilor noastre naționale, când scut împotriva hoardelor năvălitoare; când izvoare de binecuvântare și făurire ale idealului național, când râuri de balsam și nădejde.”

Ultimul capitol, poate cel cu ce mai mare încărcătură emoțională, readuce din trecutul uitat, prin intermediul evocărilor, adunate cu mare delicatețe sufletească de autori, mărturii ale românilor din Probotești, intelectuali sau gospodari de frunte, care au scos din adâncul sufletelor lor, nu doar aduceri aminte ale unor întâmplări grele din copilăria sau tinerețea lor, trăite sub ocupație sovietică, cât durerea, suferința dar și răbdarea pe care le-au purtat în suflet anii de-a rândul, cu nădejdea că Bunul Dumnezeu îi va întări până la capăt și-i va întoarce la viața cea tihnită de odinioară.

Cartea se încheie cu un cuvânt de mulțumire al doamnei profesor Tatiana Tutunaru Bârzu, profesor de limba română în Probotești, din care răzbate dragostea copilului, care deși n-a plecat de acasă, se regăsește cu toată ființa în destinul unui loc mirific și binecuvântat cu multe frumuseți.

Iubiți cititori, în tradiția noastră românească, bunii creștini au așezat la răscruri de drumuri sfinte troițe, care să-i aducă aminte călătorului că în drumul său nu trebuie să uite să-l poarte pe Dumnezeu în inima sa, să-i mulțumească pentru purtarea de grijă și să să-I ceară ajutorul în greutățile prin care va fi având de trecut.

Așa este și această carte, ...„ o troiță de neuitare”, cioplită cu multă migală și măiestrie de către autori în memoria vie a satului Probotești pentru a aduce aminte celor care vin după noi de credința, rânduielile și tradițiile românești, păstrate din moși-strămoși și pe care le-au păstrat cu multe greutăți și sfințenie pentru a le pune la loc de cinste în zestrea generațiilor care vor veni, pentru că ele sunt adevăratul tezaur și autentica frumusețe care dau valoare viețuirii noastre în acest veac.

Apreciem toată nevoința și dragostea pe care cei doi autori, Părintele Profesor Budacă Teodor Cătălin, din Racovăț (România) și Doamna Profesor Tatiana Tutunaru Bârzu, din Probotești (Ucraina), le-au pus la temelia acestei cărți-monument, popas de suflet în memoria acestui colț de țară, greu încercat de vitregia vremurilor de altădată și frânt fizic de graniță, dar unit sufletește, peste timp, de dragostea pentru țară. (Pr. Prof. Apetrei Ștefan Ionuț, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi)

Ultimele din categorie