̶  Cum trebuie să răbdăm boala, părinte?

 ̶  Mulţumesc Domnului pentru cât mi-a dat! Suferinţa (boala) este foarte bună pentru călugări. Ea este ham şi jug pentru bătrâni. Şi de la o vreme, te deprinzi cu ea, aşa cum se învaţă boul cu jugul şi singur întinde gâtul şi îl ia. Boala ne scapă de multe păcate!

 ̶  Cum putem împăca şi mulţumi pe toţi care vin la noi?

 ̶  Părinţilor, să-i primim pe toţi cu inimă bună, fără deosebire. Să le dăm o vorbă bună, un sfat, o binecuvântare şi, dacă putem, ceva de mâncare. Căci, atunci când vor pleca, vor zice între ei: „Ce oameni buni! Ce bine ne-au primit!”. Şi se va preamări Dumnezeu şi pe calea asta. Iar dacă nu-i primim cu dragoste, se vor sminti de noi şi se va huli Dumnezeu prin noi. Că noi, prin oameni, prin creştini, ne ridicăm şi tot prin ei ne coborâm. Mediul înconjurător ne pune nota, bună sau rea. Nu trebuie să fugim de mireni, că ei nici într-un caz nu pot trăi fără noi, fără preoţi. Să ne sprijinim unii pe alţii. (...)

 ̶  Este bine să ţinem predică pentru mireni?

 ̶  Este foarte bine, dar niciodată să nu înfrunţi pe omul păcătos în public. Să combaţi păcatul, dar nu pe omul păcătos, ca să nu se deznădăjduiască. Să fii foarte atent la cuvânt, ca să zideşti, iar nu să sminteşti. Apoi să te păzeşti a vorbi mult, pentru mândrie. Să vorbească mai mult faptele noastre. Că degeaba vorbim şi scriem, dacă noi nu facem sau ne biruim de slava deşartă.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 641-642)