Odată, l-a întrebat ucenicul: 

– De ce nu dormi noaptea, părinte Vichentie? 

– Dacă vine Mirele în miezul nopţii? Să mă găsească dormind? răspundea bătrânul. Şi se folosea ucenicul de nevoinţa lui.

După Utrenie, părintele Vichentie se oprea în mijlocul bisericii şi întreba: 

– Ce sfânt avem astăzi? Aţi citit viaţa sfântului de astăzi? Uite, aşa posteau şi se rugau sfinţii de demult, uite, aşa răbdau mucenicii! Iar noi, părinţilor, mâncăm şi dormim! 

După ce explica viaţa sfântului zilei, adăuga: 

– Iată, este ora 2.30 noaptea. De-acum, mergeţi la chilii, faceţi Paraclisul Maicii Domnului şi vă culcaţi.

Uneori spunea ucenicului său: 

– Frate Gheorghe, să veniţi deseară cu toţii la mine! 

Seara vorbea cu fraţii cuvânt de folos din Sfânta Scriptură, din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi din viaţa călugărilor aleşi, până la miezul nopţii. Îi învăţa rugăciunea lui Iisus, îi sfătuia cum să fugă din cursele vrăjmaşului, îi mângâia duhovniceşte, îi deprindea să picteze şi să cânte pe note. La urmă, cânta singur o podobie cu glas lin şi duios, şi cu ochii înlăcrimaţi zicea: 

– Fraţilor, să mergem la biserică. Se aude clopotul de Utrenie!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 560-561)