În contextul primei trimiteri a ucenicilor la propovăduire, Domnul le spune, între altele: „Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Matei 10, 16). Imaginea unei oi aflate în mijlocul lupilor stârnește frisoane, mai ales printre credincioșii îngrijorați de mersul actual al lumii. Însă mesajul e mai degrabă sursa unei mari nădejdi. Căci nu ne cere Mântuitorul să acționăm precum „lupii” ‒ grupați în haite, agresivi, sălbatici ‒, ci să cultivăm ascultarea și blândețea specifice „turmei celei cuvântătoare”.

Observăm că se spune „ca niște oi” dar, ulterior, se vorbește de „lupi”, iar nu se spune ceva de genul „ca niște lupi”. „Oile” au ca model bunătatea absolută a „Mielului lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Creștinul tinde, așadar, continuu către această asemănare cu Dumnezeu. Lupul e însă imaginea diavolului ce nu-și mai schimbă condiția. În rugăciunea a doua de dinainte de Împărtășanie a Sfântului Ioan Gură de Aur, se spune: „ca nu cumva, rămâ­nând de­parte prea multă vreme de împărtă­șirea Ta, să fiu prins de lupul cel înțe­le­gător”. „Înțelegător” nu în sensul că ar da dovadă de vreo înțelegere față de noi, că ne-ar menaja vreodată, ci în sensul de „cugetător”, de ființă care, în mod conștient și liber, alege să facă rău. De altfel, în unele cărți de rugăciune se folosește, mai nou, formula „lupul cel nevăzut”.

Mai greu de înţeles este partea a doua a îndemnului lui Hristos către ucenici. Textul poate fi chiar scandalos pentru cei ce asociază imaginea şarpelui exclusiv cu cea a satanei. „Nevinovați ca porumbeii” mai pricepem noi că putem fi. Dar „înțelepți ca șerpii”... chiar așa? Da, textul este fără echivoc. Iată cum apare, de-a lungul timpului, tipărit în limba română. Biblia din 1688: „Iată, Eu trimiţu pre voi ca oile în mijlocul lupilor; deci fiţi înţelepţi ca şerpii şi întregi ca porumbii”. Biblia din 1914: „Iată, Eu vă trimit pre voi ca oile în mijlocul lupilor; deci fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii”. Biblia din 2008: „Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”. Deşi în alte părţi ale acestui verset se pot constata modificări, nu s-a modificat în nici o variantă sintagma „înţelepţi ca şerpii”.

Evident, Domnul nu ne cere să fim înțelepți ca diavolul. Altminteri, ar fi spus să „fiți înțelepți ca șarpele”. Folosind pluralul, e clar că se face trimitere la aceste reptile târâtoare. Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina ne deslușește înțelesul acestei comparații: „Înţelepciunea şarpelui constă, după tâlcuitori, în faptul că, atunci când baţi un şarpe, acesta îşi fereşte mai ales capul de la lovituri. Tot aşa şi creştinul, în necazuri şi în situaţii dificile, trebuie să-şi păzească mai ales credinţa. Înţelepciunea şarpelui mai înseamnă şi aceasta: atunci când vrea să-şi lepede pielea cea veche, se strecoară printr-o crăpătură strâmtă, deoarece altfel nu şi-ar putea-o lepăda; aşa şi creştinul, dacă vrea să se despartă de omul cel vechi, trebuie să meargă pe calea cea îngustă, după învăţătura evanghelică. Iar blândeţea porumbelului înseamnă nerăutatea şi iertarea în supărări sau necazuri şi în altele de acelaşi fel” („Filocalia de la Optina”, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 91). Un alt aspect pe care-l putem învăţa de la şarpe este acela de a ne feri capul de pericole ‒ cu trimitere la paza minţii noastre (trezvie). Sau de a ne coborî, prin rugăciune, mintea în inimă, după cum şarpele se încolăceşte şi îşi pune capul în mijloc, spre a-l proteja.

Nu putem să nu adăugăm faptul că Mântuitorul face, totuși, referire la „şarpe” (la singular) atunci când prorocește Răstignirea Sa: „după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului” (Ioan 3, 14). E acesta și un simbol al asumării firii omenești de după căderea din Rai (survenită în urma ispitirii de către șarpele numit „răutatea cea veche”). Șarpele este însă de aramă, nu este viu, nu ucide. Adică Domnul asumă urmările păcatului, dar păcatul nu este lucrător în El. Dimpotrivă, dă viață tuturor celor ce privesc (se „reorientează” ‒ adică, se pocăiesc) spre acest „șarpe de aramă” (v. Numerii 21, 6-9).

Interesant este faptul că termenul din greacă, fronimoi, tradus prin înțelepciune la Matei (10, 16), mai are și alte sensuri, cum ar fi prudență sau grijă. De altfel, într-o variantă a Evangheliei după Matei publicată de Editura Curtea Veche în 2009, găsim formula: „Fiți, dar, chibzuiți ca șerpii și nestricați ca porumbeii”. Prudența sau înțelepciunea șerpilor nu are nimic în comun, în context evanghelic, cu frica sau cu slugărnicia. După cum nici blândețea porumbeilor nu trebuie confundată cu naivitatea sau credulitatea. Și atunci, și acum, problematică este doar situația „lupilor în piei de oaie” (cf. Matei 7, 15), precum și a celor care tot sucesc versetele biblice până ajung a crede că trebuie să fie... înțelepți ca porumbeii și blânzi ca șerpii!