Buna Vestire, ziua când arhanghelul Gavriil s-a întâlnit cu Maica Domnului, o pământeană cu viață cerească

Troparul sărbătorii Bunei Vestiri glăsuiește  că „astăzi este începutul mântuirii noastre. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face”. Aceasta înseamnă că Cel ce Se naște veșnic din Tatăl, fără mamă, în ceruri, Se zămislește născându-se din mamă, fără tată, pe pământ. De aceea sărbătoarea de astăzi, deși se numește Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este şi  un praznic împărătesc al Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că astăzi s-a întrupat om, din Fecioara Maria.   

Cu bucurie trăim o realitate demnă de consemnat: anul acesta primăvara calendaristică ține pasul cu viața liturgică a Sfintei noastre Ortodoxii, umplându-ne sufletul de bucurie căci praznicul Bunei Vestiri este însoțit de trezirea naturii la un nou ciclu de viață. Mugurii încep a plesni pe ramuri, iar  pajiștile cu firul ierbii ieșit din întuneric la lumină stau mărețe în aburii dimineții, înfățișându-se ca o pâclă neștiută după care se ascund, parcă, umbrele bătrânelor veleaturi. Mai grăbite sălciile își întind pletele verzui, pe când codru încă zace într-o înșelătoare amorțire căci deși nu și-a schimbat culoarea, totuși soarele și vântul primăvăratic îl fac să freamăte, trezindu-l  iarăși la viață. Acest  tainic îndemn a fost înțeles de gingașele  flori, care și-au făcut loc prin frunze vechi cu foșnet dulce, năpădind vesele la lumină: galbena ciuboțica cucului, viorele ca cerul, toporași zglobii și altele. Deasupra lor, în ramuri încă golașe sfătuiesc vesele și gălăgioase, păsările mărunte. Berzele, după un istovitor drum de întoarcere, pășesc țanțoșe  prin livezi în căutare de hrană ori, se avântă în zboruri line, spre uimirea țâncilor care, urmăresc spectacolul aerian, scrutând privirea cu ochii lor cruzi și dornici de cunoaștere. Anul acesta, toate, pare-se, că s-au înnoit în cinstea sărbătorii Bunei Vestiri: ceru-i curat; pădurea și colnicul  primenite de verdele crud stau liniștite spre a fi mângâiate de razele binefăcătoare ale soarelui; apele neliniștite coboară furioase din munții întunecoși, potolindu-se în drumul către Marea cea Mare.

Tot acest spectacol al naturii ne face să ne dorim să trăim cât mai intens primăvara duhovnicească, calea Postului Mare, ca urcuș lăuntric către înviere, din păcat la virtute. Sfânta Biserică ne-a rânduit un popas duhovnicesc bine-venit, hrănindu-ne din viața și lumina aproape nepământene a vieții Fecioarei Maria, care, iată, acum  la praznicul  Blagoveșteniei, primește veste de la înger că va zămisli  în pântecele ei pe Dumnezeu Cuvântul. Este cea mai veche sărbătoare închinată Născătoarei de Dumnezeu căci o găsim menționată încă din secolul al III-lea. Primii creștini o numeau „Zămislirea lui Iisus”. Despre acest lucru ne încredințează Sfântul Grigorie Taumaturgul (+270) prin cuvântarea sa rostită cu prilejul slăvitului praznic. După mai bine de patru veacuri, în Răsărit, sărbătorii i s-a dat în Răsărit numele de Buna Vestire a Sfintei Fecioare Maria, care, în primele veacuri creștine, se ținea în ajunul Botezului Domnului, la 5 ianuarie, iar din sec. al IV-lea s-a hotărât pentru respectiva zi data de 25 martie, după o veche tradiție, care învață că în această zi a adus îngerul vestea Mariei.Cum nu se poate mai adevărat căci până la Crăciun, 25 decembrie sunt exact nouă luni, perioadă în care Hristos, pe Care nu l-au încăput  nici cerurile,  s-a sălășluit în pântecele preacurat al Preasfintei Maici.

Așadar dintre sărbătorile închinate Sfintei Fecioare, Buna Vestire este cea mai veche, trăgându-și existența încă din perioada primelor secole creștine. În general, sărbătoarea este prăznuită în perioada Sfântului și Marelui Post. Poate că de aceea celebrarea ei nu depășește solemnitatea altor praznice închinate Sfintei Marii. Aș îndrăzni să spun că este providențială starea aceasta. Rigurozitatea postului, rânduielile liturgice, învăluie oarecum în taină proslăvirea zilei de bucurie căci cine ar putea desluși în chip lămurit emoția arhanghelului Gavriil trimis să-i vestească Mariei, o pământeană cu viață cerească, că va zămisli și va naște pe Creatorul Cerului și al pământului?

 Neamul omenesc se îndrepta inevitabil spre pieire din vina păcatului lui Adam și a Evei, neascultători, nepostitori și lipsiți de pocăință. Măreția sărbătorii constă în faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, Se întrupează, adică Se face om, pentru a înnoi firea omenească moștenită de la Adam cel vechi. Una din cântările praznicului confirmă acest aspect: „în pântecele celei ce Te-a zămislit pe Tine fără de prihană, zidești din nou pe Adam”. Deci, Întruparea Mântuitorului  Hristos, care se realizează fără de păcat, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, este o rezidire, o recreare a naturii umane, căci, prin Întrupare, Dumnezeu Cuvântul, a unit în El firea dumnezeiască şi firea omenească într-o unire nedespărțită, mai tare decât moartea, chiar decât iadul. Astfel, odată cu zămislirea din pântecele Fecioarei, devenit palat preafrumos, Hristos începe să împlinească planul mântuirii, acela de a ne dezvălui cum trebuie să fie omul cel adevărat, adică unit cu Dumnezeu  și ascultător față de El. 

Troparul sărbătorii Bunei Vestiri glăsuiește  că „astăzi este începutul mântuirii noastre. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face”. Aceasta înseamnă că Cel ce Se naște veșnic din Tatăl, fără mamă, în ceruri, Se zămislește născându-se din mamă, fără tată, pe pământ. De aceea sărbătoarea de astăzi, deși se numește Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este şi  un praznic împărătesc al Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că astăzi s-a întrupat om, din Fecioara Maria. Prin urmare, Cel ce a binevoit a Se întrupa pentru a noastră mântuire, Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, este sărbătorit în primul rând. Dar, întrucât întruparea Lui se face din Fecioara Maria, cinstim deodată cu Domnul Iisus, și pe Maica Sa, Pururea Fecioara Maria.

Cu aceste gânduri în suflete să o cinstim pe Maica Domnului așa cum a făcut-o Arhanghelul Gavriil, învățând de la ea că poți trăi printre oameni, dar să te asemuiești îngerilor. Având neclintita încredințare că Dumnezeu lucrează totdeauna spre binele nostru, chiar dacă nu deslușim permanent taina marilor bucurii sau taina marilor încercări prin care trecem, să  cântăm Maicii Domnului în imn de acatist: „Bucură-te prin care răsare bucuria! Bucură-te că ești scaun Împăratului! Bucură-te prin care se înnoiește zidirea! Bucură-te, prin care prunc se face Ziditorul!, Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară!”

De la același autor

Ultimele din categorie