Câteva note despre conferința IPS Hierotheos Vlachos la Iași

Aşa cum ne-a obişnuit, Sfânta Paraschiva, ne aduce daruri în fiecare an, în luna octombrie.

Aşa cum ne-a obişnuit, Sfânta Paraschiva, ne aduce daruri în fiecare an în luna octombrie. Anul acesta a rânduit Dumnezeu ca Iaşul să primească pentru închinare moaştele Sfântului Policarp al Smyrnei, însoţite de Întâistătătorul Mitropoliei de Nafpaktos, Mitropolitul Hierotheos Vlachos. Mitropolitul Hierotheos este deja bine cunoscut credincioşilor şi teologilor ortodocşi români prin cele 15 cărţi traduse în româneşte. Opera Înaltpreasfinţiei Sale e mult mai vastă. O listă la nivelul anului 2011 a volumelor publicate doar în limba greacă cuprinde 62 de titluri, în afară de traducerile acestora în engleză, franceză, rusă, arabă, chineză, maghiară, sârbă, bulgară, etc.

Cea mai cunoscută dintre cărţile sale, Psihoterapia ortodoxă, reeditată periodic, a provocat şcolile noastre de teologie, mulţi profesori recomandând-o în literatura obligatorie, alţii blamând-o. Acest volum, unul din primele de pe lista imensă de care pomeneam mai înainte, conţine în sine un proiect şi un program asumat de isihastul Mitropolit, până la capăt. Foarte multe din celelalte cărţi ale sale dezvoltă idei sau paragrafe, anumite aspecte insuficient explicate în Psihoterapia ortodoxă. Aici, întreaga teologie ortodoxă este înfăţişată ca o a adevărată ştiinţă experimentală a Sfinţilor Părinţi, destinată curăţirii omului, pentru Împărăţia lui Dumnezeu, o psihoterapie.

Teologia ortodoxă a secolelor XIX şi XX, foarte mult influenţată de modelele epistemologice ale teologiei scolastice occidentale, parcă uitase de propriile sale surse şi metode pe care Părinţii le teoretizau foarte puţin, dar le trăiau din plin. De aceea, strigăte profetice ca cel al Părintelui Gheorghe Florovsky, care chema Biserica în anii 30 ai veacului trecut la o întoarcere la modul de gândire al Sfinţilor Părinţi, pentru a ieşi din ceea ce el numeşte pseudomorfoză[1]a teologiei ortodoxe, adevărată captivitate babilonică a Bisericii, nu a rămas în timp fără urmări.

Opera în ansamblu, a Mitropolitului Hierotheos, poate fi socotită cu siguranţă, un rod peste timp al acestei chemări, unul din eforturile majore din teologia ortodoxă actuală de a regândi propria sa identitate, după modelul viu al Tradiţiei patristice, ocultat parcă prea multă vreme şi neasumat tocmai de cei cărora ar fi trebuit să le fie mod de viaţă.

Invitat să vorbească zilele acestea la Iaşi în conferinţă publică, Mitropolitul Hierotheos a ales un subiect oarecum surprinzător: Teologia ca trăire în opera Părintelui Ioannis Romanides. Pentru mulţi, cu siguranţă acest nume nu spune mare lucru, pentru că, în mod surprinzător, până în 2011 nu s-a tradus în română niciun text de-al său[2]. Însă dacă cercetăm atent sursele de inspiraţie ale operei Părintelui Hierotheos (pentru că o operă ca a sa nu apare de nicăieri, ci e rodul în primul rând al unei filiaţii duhovniceşti), întâlnim câteva influenţe decisive: Filocalia şi tradiţia Părinţilor neptici, pe care o socoteşte adevărata Tradiţie a Bisericii, tradiţia athonită, Părinţii duhovniceşti contemporani, cu o menţiune specială asupra Părintelui Sofronie de la Essex[3], iar dintre profesorii de teologie contemporani, cel mai citat e Părintele Romanides. Iată ce scria în Psihoterapia ortodoxă:

„Aş dori să-mi exprim deosebita recunoştinţă faţă de părintele profesor Ioannis Romanides pentru reliefarea rolului absolut necesar al Bisericii în studiile sale. Nutresc convingerea că părintele Romanides este un foarte bun cunoscător al scrierilor Sfinţilor Părinţi neptici (în special al celor cuprinşi în Filocalie) şi că sesizează adevăratul înţeles al creştinismului. Cred că în aceasta constă marea sa contribuţie, deoarece în perioada actuală când creştinismul este interpretat fie drept filosofie sau teologie de tip intelectualist, fie drept cultură şi tradiţie populară cu obiceiuri şi ritualuri specifice, el îl înfăţişează ca pe o disciplină terapeutică riguroasă, şi îl recomandă ca pe o metodologie terapeutică destinată tratării şi vindecării bolilor sufletului omenesc”[4].

Părintele Ioannis Romanides (1927-2001) a fost profesor de dogmatică la Seminarul Holy Cross din Boston (1958-1965) şi la Facultatea de Teologie din Thessalonic (1970-1984). A fost din multe puncte de vedere o persoană incomodă, adevărat profet pentru unii[5], contestat şi discutabil pentru alţii, însă timpul va discerne cu siguranţă contribuţia reală şi schimbarea de direcţie pe acesta a dat-o teologiei ortodoxe. Pentru el teologia are eminamente un caracter practic, empiric şi nu e cugetare abstractă, iar creştinismul e viaţa lui Hristos, împărtăşită oamenilor. Din această perspectivă, creştinismul (sinonim cu ortodoxia), nu este religie şi nici nu poate fi catalogat drept religie căci altfel s-ar falsifica. Această viziune, care ar părea unora drept reducţionistă, e conformă cu eclesiologia patristică pentru care Biserica nu e o instituţie omenească ci e trupul extins al lui Hristos şi comuniunea celor îndumnezeiţi.

Mitropolitul Hierotheos nu s-a oprit însă doar la folosirea rezultatelor şi tezelor Părintelui Romanides în propriile cărţi. Foarte recent, a publicat o Dogmatică empirică a Bisericii Ortodoxe Catolice, scrisă după predania părintelui Ioannis Romanides, în care explicitează pe larg (vol. I, 2010, 376 p., vol. II, 2011, 520 p.) toate capitolele dogmaticii, pe linia învăţătorului său, o încercare de regândire vie a teologiei îndumnezeitoare a Bisericii, singura capabilă să dea un răspuns viu plictisitului om contemporan.

Aşteptăm cu bucurie întâlnirea de vineri 14 octombrie din Aula Universităţii Al. Cuza, dar cu mai mult interes, aşteptăm publicarea în româneşte a monumentalei Dogmatici, care cu siguranţă va zgudui multe din prejudecăţile noastre de astăzi.

 

[1]A se vedea Georges Florovsky, Les voies de theologie russe, traduction et notes de Jean-Louis Palierne, Editions L’Age d’Homme, Laussane, 2001, p. 77-78.

[2]Anul acesta au aparut două volume, Teologia patristică, trad. şi studiu introductiv de pr. Gabriel Mândrilă, Ed. Metafraze, 2011, cu un excelent studiu introductiv şi Dogmatica patristică ortodoxă. O expunere concisă, trad. Dragoş Dâscă, Ed. Ecclesiast, Sibiu, 2010.

[3]Despre Părintele Sofronie, Mitropolitul Hierotheos a scris o carte specială, apărută în româneşte în 2011, într-o nefericită traducere, după spusa autorului.

[4]  Psihoterapia ortodoxă, 1998, p. 35+36.

[5]Doi discipoli, Pr. G. Metalinos şi A. J. Sopko îl numesc ca atare chiar în titlurile a două monografii ce îi sunt dedicate.  Mai multe date despre Părintele Romanides  se pot citi în excelentul studiu de prezentare în limba română al pr. Gabriel Mândrilă din volumul Teologia patristică, p. 5-39.

De la același autor

Ultimele din categorie