Dragostea chiar trece și prin stomac

 

Cartea nu cuprinde doar experiența omului care a slăbit de la 108 kg la 80 de kg în perioada noiembrie 2013 - aprilie 2014 și care de atunci își menține această greutate! Este mărturia întrupată a unui demers spiritual, cuprinde și file din jurnalul unei călătorii spre adâncul Cerului. De aceea abundă trimiterile scripturistice și citatele patristice. Cezar Elisei reprezintă încă o dovadă (a câta?!) că atunci când omul Îl caută cu toată ființa lui pe Dumnezeu, toate celelalte se adaugă în chip firesc (cf. Luca 12, 29-31). Inclusiv greutatea ideală!

Nimeni nu poate evita mâncarea, fie că trăim doar biologic, fie că trăim în sfințenie. Adam și Eva au ales să guste din fructul oprit, crezând că acest act de consum îi va ajuta să devină „ca Dumnezeu” (Facerea 3, 5). Mântuitorul Iisus Hristos vine și recuperează omul de acolo de unde a căzut: preschimbă masa de bucate în ospăț al Împărăției: pâinea și vinul sunt azi alimente hristofore, ele pot deveni Trupul și Sângele care hrănesc dumnezeiește pe cei care Îi urmează Domnului. Încât problema mâncării și a mâncatului nu ține doar de sfera preocupărilor noastre cotidiene, ci de însuși raportul nostru cu Dumnezeu și cu întreaga creație.

În siajul acestei perspective se înscrie și volumul lansat săptămâna trecută la Iași de către jurnalistul Cezar Elisei, Calea mea. Dietă creștină și alimentație naturală (Editura Adenium, 2018). Dar nu e deja suprasaturată piața de literatură despre alimentație și de rețete pentru a slăbi? Ba da. Dar această carte – cum probabil or mai fi și altele – prezintă problematica integrată holistic, cuvânt care, „pentru noi, creștinii, vine din englezescul holy – sfânt, și nu din whole – întreg” (op. cit., p. 145). Cartea nu cuprinde doar experiența omului care a slăbit de la 108 kg la 80 de kg în perioada noiembrie 2013 – aprilie 2014 și care de atunci își menține această greutate! Este mărturia întrupată a unui demers spiritual, cuprinde și file din jurnalul unei călătorii spre adâncul Cerului. De aceea abundă trimiterile scripturistice și citatele patristice. Cezar Elisei reprezintă încă o dovadă (a câta?!) că atunci când omul Îl caută cu toată ființa lui pe Dumnezeu, toate celelalte se adaugă în chip firesc (cf. Luca 12, 29-31). Inclusiv greutatea ideală!

Paginile cărții abundă nu doar de informații despre alimente, aer sau apă, despre diete, terapii și rețete, despre organele implicate în digestie sau despre efectele rugăciunii. Ele cuprind și o necesară hermeneutică a stilului de viață al omului contemporan. Consumismul este cultivat astăzi doar din rațiuni economice. Mesele bogate, supraabundența din supermarketuri, alimentele „potențate” cu aditivi precum glutamatul monosodic, care sporesc pofta de mâncare, asocierea unor activități precum vizionarea unui film cu gestul de a mânca sunt doar o parte din rețeta care aduce unora profituri uriașe. Dar există și reversul, la fel de nociv. Pentru a avea un stil de viață zis sănătos, se induce ideea că trebuie să mergem la sală sau să facem mișcare, să ținem anumite diete, să ne orientăm către alimentele etichetate „bio” etc. Tot goana după profit se ascunde și în spatele acestor aparente sau reale bune intenții. E o chestiune de matematică elementară, sesizată ca atare de specialiștii în nutriție. Spre exemplu, „pentru a arde 500 de calorii în plus este nevoie de două ore de bicicletă. Și asta înseamnă cam două gogoși”.

Cartea nu respinge tot ceea ce se promovează astăzi legat de alimentație, ci este un îndemn de a fi lucizi, de a ne raporta critic la informații, preluând ceea ce ne este de folos, fără a ne lăsa însă păcăliți de tot soiul de rețete „minune”. Mișcarea fizică este bună, dar nu poate înlocui un stil de viață sănătos, un mod de a mânca echilibrat, care să nu treacă niciodată de limita sațiului. Putem muta discuția și în altă zonă. Sunt diete alimentare ce ne pot ajuta în lupta cu kilogramele, dar determinant rămâne modul în care ne raportăm la toate aspectele vieții noastre, spiritual vorbind. „Trebuie să mâncăm într-adevăr disociat, însă nu oricum: mâncarea trebuie disociată de patimi” (op. cit., p. 79).

Volumul semnat de Cezar Elisei este și una dintre cele mai bine argumentate pledoarii pentru necesitatea postirii. Regăsim aici dovezi de ordin medical și științific, dar și mărturii ale unor personalități laice sau bisericești, precum aceasta a Părintelui Sofian Boghiu, care sintetizează virtuțile postului și atrage atenția asupra pericolului îmbuibării: „Nu vă temeți de post. Postul nu e lăsat să omoare omul, ci să potolească patimile din noi. Dacă ești bolnav și postești, de cel mai multe ori te vindeci prin post. Și dimpotrivă, dacă mănânci prea bine, poți fi oricât de sănătos, îndată te distrugi” (op. cit., p. 44). Ca orice demers ascetic, nici postul nu reprezintă un scop în sine, ci este prilej de apropiere de Dumnezeu. Spre exemplu, cine are o altă motivație decât una de natură duhovnicească, cum ar fi aceea de a slăbi, „nu va găsi resursele fizice necesare respectării unui post negru îndelungat (mai mult de 20 de zile)” (op. cit., p. 46).

A ne hrăni este mai mult decât un act de natură biologică. Mâncatul înseamnă a intra într-o relație cu Dumnezeu, așa cum pruncul are nevoie de sân nu doar pentru că laptele matern e cel mai hrănitor, ci pentru că apropierea mamei, dragostea ei îl hrănește spiritual, emoțional. În pustiul Carantaniei, diavolul L-a ispitit pe Iisus să prefacă pietrele în pâini pentru a-și potoli foamea. Este paradigma lumii ce dorește să transforme totul în act de consum, care să potolească pofte crescânde, de nepotolit astfel. Dar Hristos repune lucrurile pe făgașul cel bun și ne arată că actul de a mânca nu este scop în sine, ci prilej de a intra în relație cu Dumnezeu:  „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (v. Matei 4, 1-4). Pentru creștin, rugăciunea precede, însoțește și urmează oricare dintre mesele zilnice, pentru că este vorba despre a ridica această nevoie biologică la demnitatea unei întâlniri divino-umane. Iar în Liturghie ne hrănim euharistic, la modul cel mai propriu, din Dumnezeu Care „este Iubire” (I Ioan 4, 8). Încât nu greșim dacă afirmăm că, în viața unui creștin, Dragostea chiar trece și prin stomac.

De la același autor

Ultimele din categorie