O întâmplare din care se vede cum s-a smerit Sfânta Parascheva înaintea Maicii Domnului

 

Despre lucrarea Sfintei Parascheva la Vilaller am să relatez un episod care m-a marcat în chip deosebit. La Vilaller, unde era şi un Centru misionar pe care îl coordonam, mă urmaseră câteva ucenice dornice să îmbrăţişeze monahismul. Neavând atunci o stareţă sau o monahie mai cu experienţă la care să se raporteze, obişnuiam să le încurajez spunându-le că, deocamdată, Sfânta Parascheva le este stareţă. Eram convins că aşa şi este.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este atât de căutată de credincioşi în primul rând pentru că, prin mijlocirile ei, foarte mulţi primesc ajutor de la Dumnezeu. Şi eu mă număr printre cei care au apelat, în nenumărate rânduri, la ajutorul Sfintei ca la un bun prieten. În preajma raclei în care odihneşte trupul ei mustind a sfinţenie, întotdeauna gust dintr-o pace adâncă, având sentimentul că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Mă simt ocrotit. De aceea, în vara lui 2016, atunci când am înţeles că e voia lui Dumnezeu să merg pentru măcar un an în Spania, am simţit ca pe o mare pierdere faptul că urma să mă depărtez de cea – pe bună dreptate – numită „mult folositoare”. Dar am ales totuşi să plec, şi primind o anumită încredinţare: locul unde urma să fiu găzduit, Mănăstirea Vilaller, era un aşezământ monahal aflat încă de la înfiinţarea sa, în 2013, sub ocrotirea Sfintei Parascheva. Iar capela mănăstirii găzduia, tot de la înfiinţare, un odor de mare preţ: o pernuţă care a stat o vreme sub capul Sfintei.

Aşadar, eram la Vilaller. Se apropia cu paşi repezi hramul din 14 octombrie 2016. Eu eram din ce în ce mai necăjit întrucât, pentru prima dată în ultimii 25 de ani ai vieţii, nu mai eram la Iaşi de ziua Sfintei. Mai mult, urma să ratez punerea în scenă, în premieră absolută, a unui Oratoriu dedicat Sfintei Parascheva, compus de maestrul Viorel Munteanu şi în realizarea căruia mă implicasem şi eu, inclusiv printr-o contribuţie la scrierea libretului. Nu pot să pun în cuvinte cum a rânduit atunci Sfânta lucrurile şi cum mi-a mângâiat inima. Mai întâi, premiera Oratoriului a fost amânată, din binecuvântate pricini, cu un an (dacă ajută Dumnezeu, voi fi prezent la reprezentaţia din 16 octombrie 2017, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi). Apoi, chiar în zilele hramului am avut bucuria de a găzdui la Vilaller o echipă de la TVR, pe jurnaliştii Titi Dincă şi Elena Dinu. Oameni dragi, de care mă legau atâtea transmisii de la Iaşi ale Sfintei Liturghii din 14 octombrie. Şi multe alte lucruri s-au mai întâmplat, încât hramul de anul trecut l-am trăit tot în prezenţa Sfintei, ca şi cum aş fi fost la Iaşi, în apropiere de sfintele sale moaşte.

Despre lucrarea Sfintei Parascheva la Vilaller am să mai relatez un episod care m-a marcat în chip deosebit. La Vilaller, unde era şi un Centru misionar pe care îl coordonam, mă urmaseră câteva ucenice dornice să îmbrăţişeze monahismul. Neavând atunci o stareţă sau o monahie mai cu experienţă la care să se raporteze, obişnuiam să le încurajez spunându-le că, deocamdată, Sfânta Parascheva le este stareţă. Eram convins că aşa şi este. Au trecut câteva luni şi, pe 8 martie anul acesta, ne-a vizitat la mănăstire Părintele Constantin Necula. La un moment dat l-am rugat să le pomenească pe surorile de mănăstire, ca să le trimită Dumnezeu o stareţă. La care dânsul mi-a dat imediat replica: „Dar au stareţă, e Maica Domnului„. „Dacă punem aşa problema, într-adevăr au o stareţă, dar e Sfânta Parascheva”, am încercat eu să o ţin pe a mea. Delicat, Părintele Constantin Necula m-a contrazis: „Sfânta Parascheva este, dar pe post de egumenă. Maica Domnului e stareţă”. Apoi discuţia noastră s-a dus, cu pace, pe alt făgaş.

La scurt timp după acest dialog, a venit ca din senin gândul de a aduce la Mănăstirea Vilaller icoana Maicii Domnului – Pantanassa („Împărăteasa tuturor”), o reproducere după icoana originală care se află la Mănăstirea Vatoped din Athos. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei, am început demersurile, care păreau extrem de anevoioase. Inclusiv financiar era o problemă. Costurile totale pentru a aduce această icoană din Sfântul Munte se ridicau cam la 2.200 de euro, în condiţiile în care mănăstirea cu greu reuşea să-şi acopere, pe atunci, cheltuielile de întreţinere. Am făcut, totuşi, un apel public şi, într-un timp cu mult mai scurt decât anticipam, s-a adunat suma necesară, iar în ziua de 19 mai 2017 icoana ajungea din Athos în Pirineii catalani. Nu fără greutăţi, dar toate biruite foarte repede. De exemplu, nu se putea pune un odor atât de scump în bagajul de cală. Fiind de dimensiuni considerabile – 60x80 cm –, nici în cabină nu putea fi luată. De aceea, Părintele Teofan Ursachii, cel care a însoţit-o, a cumpărat bilet de avion şi pentru ea, iar reprezentanţii companiei aeriene, deşi surprinşi, au lăsat icoana să stea pe scaun, ca oricare alt pasager!

De atunci, evlavia pelerinilor care ajung la Vilaller se îndreaptă mai întâi spre icoana Maicii Domnului (Pantanassa), apoi spre pernuţa pe care s-a odihnit capul Sfintei Parascheva. Deşi am trăit venirea icoanei la mănăstire ca pe o minune, totuşi semnificaţia acestui lucru nu l-am înţeles multă vreme. După cum şi discuţia cu Părintele Constantin Necula o uitasem. Până când, într-o bună zi, soţia mea, Cristina, îmi atrage atenţia: „Ai văzut smerenia Sfintei Parascheva? Cum a mijlocit să vină icoana Pantanassa pentru ca Maica Domnului să fie, în fapt, întâia ocrotitoare a mănăstirii?”. Atunci am înţeles că nimic nu era întâmplător. Că, într-adevăr, precum Maica Domnului este adevărata stareţă a Sfântului Munte Athos, tot aşa şi la Vilaller. Iar lucrurile se leagă şi din perspectivă istorică. Cu mult înainte de schisma de la 1054, spun documentele la care am avut acces, pe locul unde este acum mănăstirea era o străveche vatră monahală, aflată chiar sub ocrotirea Maicii Domnului.

Ar mai fi şi altele de povestit, însă mă rezum la cele ce pot fi verificate, fiind publice, de altfel. Pe cele mai intime le păstrez pentru mine, cel puţin deocamdată. Şi închei cu o concluzie pe care mi-am însuşit-o din această lecţie: smerenia desăvârşită, precum cea a Sfintei Parascheva, e întotdeauna însoţită de minuni, mai mult sau mai puţin vizibile, pentru că ea Îl coboară pe Dumnezeu pe pământ.

De la același autor

Ultimele din categorie