E larg răspândită prejudecata că între creştinism şi economia de piaţă n-ar prea exista puncte de contact. Că nu poţi avea un comportament creştin şi o carieră de succes într-o companie multinaţională, de exemplu. Că pentru a promova trebuie să fii dur, concentrat pe propriile obiective. Că nu poţi conduce o organizaţie dacă ai o atitudine smerită. În genere, a fi creştin pare a fi un handicap într-o lume obsedată de profit şi de eficienţă. Şi totuşi, lucrurile nu stau aşa. Dovadă este şi lucrarea „Mentalitate deschisă. Priveşte dincolo de tine”, lansată la finele anului trecut în România de către Institutul Arbinger din S.U.A., prin Institutul Dezvoltării Personale, reprezentant oficial al acestei organizaţii americane în România. Arbinger este considerat „lider mondial în schimbarea mentalităţii”. Reprezentanţi ai acestui institut au consiliat numeroase firme şi persoane de succes din America. Vorbim, aşadar, de oameni care, beneficiind de „peste 45 de ani de cercetare în psihologia comportamentului şi a motivaţiei”, au oferit „consultanţă, programe de training şi coaching” care au condus, finalmente, la importante câştiguri financiare pentru beneficiari. Pe scurt – un institut de succes, după toate rigorile economiei de piaţă.

Ce m-a frapat pe mine, lecturând volumul care, în original, poartă titlul „The Outward Mindset”, este substratul creştin al abordării celor de la Arbinger. În toată cartea nu veţi găsi niciunde vreo referinţă explicită la creştinism sau la religie, nu despre asta este vorba. Dar toate conceptele esenţiale, întreaga abordare are un miez creştin. Şi veţi înţelege imediat de ce.

Conceptul cheie este acela de „mentalitate deschisă” (Outward Mindset), opus celui de „mentalitate închisă”. Omul tributar celei din urmă abordări „se concentrează asupra a ceea ce el are nevoie de la alţii pentru a-şi atinge obiectivele proprii – de ce anume are el nevoie de la clienţi, subordonaţi, colegi şi lideri sau de la copiii săi, de la soţ ori soţie sau de la vecinii săi” (p. 74). Astfel de persoane îi tratează pe ceilalţi ca pe nişte obiecte, ca pe nişte mijloace de care se poate folosi ca să-şi atingă ţintele. Ei se ghidează după păgubosul principiu: „eu ştiu mai bine” (p. 59). La polul opus, modul în care lucrează cei care au o mentalitate deschisă poate fi sintetizat de acronimul VAM: „1) Văd nevoile, obiectivele şi provocările celorlalţi; 2) Îşi Ajustează eforturile pentru a-i putea ajuta mai mult pe ceilalţi; 3) Se evaluează (sau Măsoară, n.n.) şi se consideră responsabili pentru impactul muncii lor asupra celorlalţi” (p. 93). Cei de la Institutul Arbinger atrag atenţia în mai multe rânduri că, dacă această preocupare pentru ceilalţi nu este una reală, ci este una formală, rezultatul final este serios afectat. Este mai mult decât evidentă aici asemănarea cu abordarea din Sfintele Scripturi, care îndeamnă la iubirea aproapelui, la slujirea celuilalt. Cum spune Sfântul Apostol Pavel: „tuturor toate m-am făcut” (I Corinteni 9, 22) sau, mai aproape de zilele noastre, Sfântul Siluan: „Fericit cel ce iubeşte pe fratele său, că fratele nostru este viaţa noastră”.

Pentru a înţelege cât de importantă este schimbarea mentalităţii, autorii volumului ne provoacă să răspundem la o întrebare: „În munca ta şi în viaţa ta personală, ce anume ai observat că se întâmplă (sau nu se întâmplă) atunci când oamenii încearcă să forţeze schimbări de comportamente într-o cultură în care mentalitatea rămâne neschimbată?” (p. 38). Există acum o întreagă industrie a celor care propun metode, modele, mijloace etc. de schimbare a comportamentelor noastre. Dar e ca şi cum ai construi o casă pe nisip (v. Matei 7, 24-27). Schimbarea atitudinii, a mentalităţii – la limită, e acea metanoia de care vorbeşte teologia creştină – este singura care atrage după sine şi schimbări reale în comportamentul nostru şi, implicit, un mod nou de a relaţiona cu ceilalţi. Schimbând doar exteriorul (comportamentul), dar nu şi abordarea lăuntrică, putem deveni precum fariseii, adică nişte făţarnici.

Un alt concept important pentru managementul de tip „mentalitate deschisă” este cel de... smerenie! „Liderii de succes sunt suficient de smeriţi pentru a putea să vadă dincolo de ei înşişi şi să surprindă capacitatea şi abilităţile reale ale oamenilor lor. Ei nu pretind că au toate răspunsurile. Mai degrabă, ei creează un mediu care îi încurajează pe oamenii lor să-şi asume principala răspundere de a găsi răspunsuri la provocările cu care se confruntă” (p. 26). În carte sunt multe exemple de lideri care au gustat succesul având, în mod real, o atitudine smerită. Unul dintre ei este Alan Mulally, cel care „a implementat la Ford Motor (care avea atunci pierderi de 17 miliarde de dolari anual) stilul de management care îi adusese atât de mult succes la Boeing” (p. 95). Deloc întâmplător, primele două dintre cele zece reguli după care se ghidează Mulally sunt: „1) oamenii sunt pe primul loc; 2) fiecare este inclus” (p. 96). Demn de remarcat este că, după un mandat de succes şi la Ford, Alan Mulally s-a retras de la această companie şi s-a alăturat, în 2014, consiliului Google (p. 101).

Creştinii ştiu că, atunci când sunt într-o situaţie dificilă, trebuie să se roage lui Dumnezeu şi să se ghideze după principiul: „Oare dragostea ce-ar face în situaţia în care mă aflu eu?”. Ei bine, aceeaşi întrebare şi-o adresează cel ce doreşte să fie consecvent în a avea o „mentalitate deschisă”: „Dacă ar fi să acţionez din dragoste...?” (p. 113). Alt exemplu. Cel ce doreşte să iasă din închisoarea „mentalităţii închise” trebuie să-şi asume următorul principiu: „În ceea ce mă priveşte pe mine, problema sunt eu. Trebuie să încep de la mine” (p. 131). Iar Evanghelia ne învaţă: „doctore, vindecă-te pe tine însuţi” (Luca 4, 23) sau „scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7, 5).

Şi sunt multe alte aspecte de sorginte creştină în abordarea de tip „mentalitate deschisă”. Fiind limitat de spaţiul editorial, nu le mai enumăr, ci vă las vouă bucuria de a le descoperi. Aveţi numai de câştigat citind această carte, indiferent de statutul social sau profesional şi independent de convingerile religioase. Aş dori, în final, să facem un mic exerciţiu: dacă mi-aş însuşi modul de abordare specific „mentalităţii deschise”, oare cum s-ar schimba relaţia mea cu Dumnezeu? Ce-ar fi să nu-L mai tratez ca pe un obiect sau ca pe o forţă impersonală ori ca pe un tonomat bun de îndeplinit dorinţe, ci ca pe o Persoană? Să aplicăm paşii VAM în acest caz. Ce Văd eu că „are nevoie” Dumnezeu? Evident, El n-ar putea avea decât „nevoia” de a Se dărui, de a iubi, căci Lui nu-I lipseşte nimic. Ce ar trebui să schimb (Ajustez) pentru a-I împlini această nevoie? Nimic altceva nu pot face, decât să-mi deschid inima şi să-mi schimb atitudinea, astfel încât să pot primi iubirea Lui. Pentru asta, mă ghidez după poruncile (învăţăturile) Lui. Cum evaluez (Măsor) acţiunile mele în relaţia cu Dumnezeu? Caut să văd dacă în mine se regăsesc: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Galateni 5, 22-23). Dacă nu aflu în mine toate acestea, atunci înseamnă că mai am de lucru până să fiu un manager de succes al propriei mele vieţi.