Ai auzit de fericitul Avacum diaconul? Când turcii îl duceau prin Belgrad ferecat în lanțuri ca să-l tragă în țeapă, acest bosniac viteaz cânta: „Sârbul este al lui Hristos, se bucură de moarte!”. Cuvintele acestea sună cu totul în duhul apostolului Pavel, care le scrie filipenilor: „Dorință am a mă slobozi și împreună cu Hristos a fi, iar a rămânea în trup mai de folos este pentru voi” (1, 23). Apostolul nici nu vorbește de moarte, ci doar de trecere din această viață în cealaltă. Și se bucură mai mult de cealaltă viață decât de aceasta.

L-am întrebat nu demult pe un bătrân zdravăn: „Ce ai dori cel mai mult pe lume de la Dumnezeu?”. Punându-și mâna pe piept, el a răspuns: „Moartea, și numai moartea!” – „Dar crezi în viața de după moarte?” – „Tocmai pentru credința asta și doresc moarte cât mai grabnică”, a zis bătrânul.

Necredincioșii se tem de moarte, fiindcă socotesc că moartea este deplină nimicire a vieții. Pe de altă parte, mulți oameni credincioși se tem de moarte deoarece cred că nu și-au împlinit misiunea în această lume: nu și-au scos copiii la drumul bun, sau nu au terminat lucrarea pe care au început-o. Ba chiar și unii oameni sfinți s-au temut în ceasul morții. Când îngerii s-au pogorât ca să ia sufletul Sfântului Sisoe, acel om îngeresc s-a rugat să-l lase încă puțin în această viață ca să se pocăiască și să se pregătească pentru viața de dincolo. Așadar, sfinții nu s-au temut de moarte, ci de judecata lui Dumnezeu de după moarte. Și aceasta este singura frică îndreptățită a creștinului, ce crede cu tărie în viața de dincolo și în judecata lui Dumnezeu.

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2002,  pp. 231-232)