Referendumul este „autostradă”, „școală” și „spital”
Mulți impută suma mare de bani cheltuită cu acest prilej: „S-ar putea construi autostrăzi, școli, creșe, spitale”, zic ei. Dar referendumul nu reprezintă, oare, și el o „autostradă”? El croieşte calea pe care neamul românesc își va continua demn drumul prin istorie. Nu constituie referendumul o școală a democrației? Se uită sau nu se vrea a se observa că referendumul este și un „spital” în care suntem chemați să ne tratăm de indiferență și decădere, de practici străine poporului român și credinței creștinești, curățind plăgile făcute în sufletul românesc afectat de astfel de ideologii canceroase.
În zilele de 6 și 7 octombrie, români din țară și diaspora suntem chemați să ne exercităm dreptul câștigat cu jertfa confraților noștri în urmă cu aproape trei decenii, dar și a celor ce au suferit în temnițele comuniste ori de-a lungul întregii istorii naționale, pentru că și-au dorit o viață în care credința în Dumnezeu și adevăratele valori creștine să fie prezente în existența lor.
S-au spus și s-au scris multe în mass-media în ultimele zile, păreri pro și contra referendumului. Am apreciat în mod deosebit persoanele publice care nu s-au sfiit să rostească răspicat: „Da, merg la vot!”, „Da, prețuiesc valorile spirituale și culturale ale neamului românesc!”, „Da, voi vota pentru definirea în Constituție a familiei naturale! Chiar dacă unii dintre apropiați, prieteni, colegi nu se află în asentimentul meu, încerc să le arăt adevărul!”, „Da, nu-mi este rușine cu Hristos și cu învățătura Lui, căci chiar de la începutul Sfintei Scripturi aflăm că familia – bărbatul și femeia – a reprezentat coroana creației Sale!”.
În același timp, am rămas profund mâhnit de atitudinea celor care, uitând parcă de apartenența la un neam cu profundă credință bimilenară, au născocit felurite asocieri ori reproșuri față de referendumul pro-familie, familie așa cum a creat-o Dumnezeu. De ce s-au pus atâtea piedici organizării acestui vot? De ce adversarii conceptului de familie tradițională contestă aşa vehement utilitatea lui? Nu cumva intuiesc impactul de viitor al răspunsului nostru? Se pare că da, ei știu ce va urma. Ne va veni foarte ușor și nouă să înțelegem la ce „evoluție” decadentă condamnăm viitorimea țării, dacă vom arunca o privire în viața societății țărilor ce au considerat desuetă familia tradițională, înlocuind-o cu „alte forme de familie”.
Mulți impută suma mare de bani cheltuită cu acest prilej: „S-ar putea construi autostrăzi, școli, creșe, spitale”, zic ei. Dar referendumul nu reprezintă, oare, și el o „autostradă”? Ba da, și încă una extrem de importantă! El croieşte calea pe care neamul românesc își va continua demn drumul prin istorie, asumându-și deplin credința în perceptele Evangheliei lui Hristos. Și apoi, aveți impresia că Mântuitorul degeaba a spus că: „de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului Se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (Luca 9, 26)? Cum credeți: este mai bine să intrăm „în trend” cu ceea ce ni se propune ca alternativă la învățătura dumnezeiască, un curent trecător, de altfel, care deja i-a pustiit spiritual pe cei ce l-au îmbrățișat, sau să rămânem alături de Hristos, Domnul istoriei, Care a făcut timpul și stăpânește veacurile?
Se mai afirmă că referendumul ar împiedica construcția de școli. Dar nu constituie referendumul o școală a democrației? Acest demers născut organic din inițiativa poporului arată că, într-adevăr, nația românească își dorește să cimenteze și să proteguiască o definiție care, în fond, este mai veche decât orice formă de lege, cod civil, cod al familiei: iubirea, pusă ontologic în ființa omului de către Dumnezeu.
Referendumul, vasăzică, nu se organizează împotriva a ceva sau a cuiva, ci pentru ceva: pentru protejarea naturalului de a fi al femeii şi al bărbatului; referendumul urmăreşte ocrotirea dreptului viitorimii țării noastre de a se bucura de aceeași atmosferă de binecuvântare a lui Dumnezeu pogorâtă în familia creată de El în Rai, apoi sfințită la nunta din Cana Galileei. Îndelung clamata risipire de fonduri cu care s-ar putea acoperi deficitul școlilor sau creșelor ar trebui înlocuită cu grija pentru ca familiile astăzi să se ghideze după cuvântul Domnului, ca să se facă părtașe cu Dumnezeu la viață, născând prunci și crescându-i în credință și iubire față de valorile perene ale neamului nostru. Potrivit Institutului Național de Statistică, populaţia României a înregistrat un spor negativ de 8.019 de persoane în decembrie 2017; anul trecut s-a înregistrat nașterea a 15.127 de copii şi decesul a 23.146 de persoane. Iată unde duce implementarea politicilor seculariste din occident. De aceea suntem datori să ne asumăm această inițiativă civică, indiferent de credință și adeziune politică, votând afirmativ. Prin consultarea publică dorită și inițiată de peste cele trei milioane de semnături, de fapt construim o „creșă” durabilă pentru poporul român, asigurându-i continuitatea în istorie.
„Avem un sistem medical precar și cu banii folosiți pe referendum i-am putea asana, chiar și incomplet, starea”, vociferează unii. Se uită sau nu se vrea a se observa că referendumul este tot „un spital” în care suntem chemați să ne tratăm de indiferență, de formalism, de practici străine poporului român și credinței creștinești. Prin stabilirea definiției adevăratei familii vom curăța plăgile făcute în sufletul românesc afectat de astfel de ideologii canceroase. Banii folosiţi pentru acțiunea civică de mare anvergură nu se risipesc, ci se investesc în sănătatea spirituală, morală a poporului român, care va naște și va educa oameni capabili să îmbunătățească sănătatea spirituală și fizică a României de mâne.
Ne aflăm în An Centenar. Se tot vorbește despre unitate în cuget și-n simțiri, de solidaritate cu înaintașii care au trudit pentru înfăptuirea visului multisecular al românilor, Unirea. Cred cu tărie că referendumul reprezintă circumstanța favorabilă dăruită de Dumnezeu prin care putem să probăm aceste nobile aspirații. Avem, dacă vreți, un binecuvântat prilej de a ne arăta uniți în jurul mărețului țel prin care, de fapt, ne reafirmăm și ne consolidăm demnitatea și independența noastră ca popor capabil să spună lumii că este creștin, deschis spre valori europene și universale autentice.
„Împreună, dar alături” sau „singurătatea în doi”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro