Asfințit la Sihăstria Tarcăului ‒ o viață altfel

Toaca răsună limpede în pacea cuprinsului. Ca un vis a trecut și vremea Vecerniei. Soarele scapătă spre asfințit. Pete de aur se aprind pe coamele codrilor. Când se lasă seara, verdele pădurii se întunecă uşor, uşor, accentuând parcă albul caselor cu cerdac din poiana mănăstirii. Aici, la fiecare fereastră, se vede pâlpâind o candelă în fața icoanei Mântuitorului.

Mănăstirea SihăstriaTarcăului stă pitită într-o poieniță la gura Bolovănișului. Păduri nestrăbătute atârnă pe laturile stâncoase ale văii. Peisajul încântă privirea, iar aerul de munte îți „mângâie” plămânii. E o după-amiază călduroasă. Încet-încet, un nor mare se grămădește deasupra bisericuței de lemn a așezării monahale și deasupra noastră.

În aer se face răcoare, frunzele încep să tremure, un pod de întuneric s-așterne în văzduh. Ploaia vine perdea spre noi și toată valea se umple de ropot. În acest răstimp, Părintele Zaharia sfinţeşte o maşină, citind rugăciunile sub streaşina clopotniţei. Picăturile de apă spală praful ierbii și al frunzelor și sting dureri neștiute.

Peste vreun ceas, bolta se limpezește și pădurile încropite de soarele întârziat spre asfințit încep să aburească. Toaca răsună limpede în pacea cuprinsului. Ca un vis a trecut și vremea Vecerniei. Soarele scapătă spre asfințit. Pete de aur se aprind pe coamele codrilor. Când se lasă seara, verdele pădurii se întunecă uşor, uşor, accentuând parcă albul caselor cu cerdac din poiana mănăstirii. Aici, la fiecare fereastră, se vede pâlpâind o candelă în fața icoanei Mântuitorului.

De la același autor

Ultimele din categorie