Trebuie să ne pocăim, recomandă Stareţul Serghie, pentru că nu iubim îndeajuns oamenii şi pentru că nu suntem destul de sensibili la necazurile celorlalţi.
După opinia Stareţului Serghie, principala patimă, cea mai gravă, cea mai de temut, cea împotriva căreia trebuie să luptăm cel mai mult, cea de care trebuie să ne ferim cel mai tare este mândria. Mândria ce se împotriveşte iubirii pe care trebuie să o avem pentru Dumnezeu, pentru aproapele şi pentru noi înşine (în sens pozitiv) şi care constituie a doua virtute creştină: smerenia.
Stareţul aminteşte că din cauza mândriei au căzut îngerii şi că primul om a pricinuit căderea întregii umanităţi. El afirmă adesea că mândria este principalul nostru duşman, că toată nenorocirea noastră vine de la ea. Mândria este la originea tuturor bolilor spirituale – cu alte cuvinte, a tuturor celorlalte patimi – dar şi la baza a aproape toate bolile mintale.
Mândriei îi este îndeosebi asociat egoismul – reaua iubire de sine care-l îndepărtează pe om de iubirea de Dumnezeu, de aproapele său, de adevărata şi buna iubire de sine.
Egoismul ne îndeamnă să reducem totul la noi înşine şi, mai ales, să ne atribuim meritul faptelor noastre bune şi al virtuţilor noastre. De aceea el reprezintă un pericol în viaţa duhovnicească. Pentru a ne împotrivi acestei tendinţe, Stareţul ne invită, atunci când primim vreun beneficiu din lucrarea noastră duhovnicească, să ne îmbogăţim în Dumnezeu – iar nu în noi înşine. Să evităm mulţumirea de sine, o trăsătură neîndoielnică a egoismului.
O altă formă manifestă a egoismului este lipsa de iubire ori insuficienta iubire faţă de Dumnezeu şi de aproapele – care se manifestă în cele mai grave forme ale sale, prin insensibilitate şi răceală. Lipsa ori insuficienţa sunt lacune, păcate care preced patima egoismului, păcate de care trebuie să ne pocăim. Trebuie să ne pocăim, recomandă Stareţul, pentru că nu iubim îndeajuns oamenii şi pentru că nu suntem destul de sensibili la necazurile celorlalţi.
Afară de pocăinţă, mijlocul privilegiat de a lupta împotriva acestei patimi este rugăciunea care ne sporeşte iubirea pentru Dumnezeu şi, totodată, iubirea noastră de aproapele. Iar iubirea de aproapele ne deschide spre înţelegerea situaţiei, a greutăţilor, a nevoilor lui, sensibilizându-ne şi insuflându-ne mijlocul cel bun de a ajuta.
(Extrase din cartea lui Jean-Claude Larchet, „Avva Serghie”)

Despre Jean Claude Larchet
Născut în 1949, profesorul francez Jean-Claude Larchet este doctor în Filosofie (1987) şi doctor în Teologie (1994). S-a impus în conştiinţa publică prin realizarea celor două teze de doctorat: prima, în filosofie, intitulată „Terapeutica bolilor spirituale. O introducere în tradiţia ascetică a Bisericii Ortodoxe”, şi a doua, în teologie, intitulată „Îndumnezeirea omului la Sfântul Maxim Mărturisitorul”. Jean-Claude Larchet, autor a numeroase studii de spiritualitate ortodoxă, este considerat unul dintre cei mai buni cunoscători ai teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul, căruia i-a consacrat nu mai puţin de zece ani de studiu, din care au rezultat trei volume de referinţă în teologia ortodoxă: „Îndumnezeirea omului la Sfântul Maxim Mărturisitorul” (1996), „Sfântul Maxim Mărturisitorul...