„Copilul acesta nu mai este al dumneavoastră, este al Domnului”

„Să ne gândim puțin la situația următoare: Un patron oarecare, ca om, face o mănăstire sau o biserică, deoarece are posibilități materiale. Un altul, bogat sau sărac, tot ca om, călugărindu-se, își afierosește întreaga sa ființă: trupul, sufletul și viața lui Dumnezeu. Diferență ca de la cer la pământ este între cei doi. Monahul s-a închinat lui Dumnezeu și n-are nevoie de absolut nimic de la părinți. Dacă părinții ar realiza ce înseamnă, ar fi cei mai mulțumiți că au născut un copil care s-a închinat lui Dumnezeu, care e cel mai mare lucru de pe pământ, căci se roagă pentru ei”, subliniază părintele Luca, starețul Mănăstirii Bistrița.

Preacuvioase părinte stareț, se întâmplă ca părinții celor care s-au decis să se facă monahi să nu se poată obișnui cu ideea că nu trebuie să le mai poarte de grijă copiilor lor privind cele materiale și să insiste să le-aducă tot felul de lucruri. Cum procedează starețul în această situație?

Stareții ar trebui să le spună părinților: nu aveți voie să-i aduceți copilului dumneavoastră, care este monah, nimic. Copilul acesta nu mai este al dumneavoastră, este al Domnului. Iar Domnul i-a rânduit un stareț, care e părintele lui duhovnicesc, și el îi asigură tot, și îmbrăcăminte, și hrană, și căldură, absolut tot. Numai că și el dă totul sau trebuie să dea totul. În momentul în care omul se închină lui Dumnezeu, dă totul.

Să ne gândim puțin la situația următoare: Un patron oarecare face o mănăstire sau o biserică, că are de unde – și face. Când un om se închină lui Dumnezeu, se călugărește, el de fapt face jertfă totală, iar patronul face o mănăstire, dar incomparabil cu călugărul, care-și închină și sufletul, și trupul, și viața. Diferență ca de la cer la pământ este între cei doi. Monahul s-a închinat lui Dumnezeu și n-are nevoie de absolut nimic de la părinți. În mănăstire are totul. Jertfa patronului poate să fie limitată doar la o închinare a surplusului de avere sau a întregii averi și cu sufletul să fie închinat altcuiva.

„Părinții sunt liberi să vină, să-și vadă fiul sau fiica la mănăstire”

În mănăstirile de maici, unde sunt mai multe monahii și stareța nu reușește să le întrețină și mai cere ajutor de la părinții fiecăreia în perioadele critice – nu procedează în duh monahal. Dacă ai luat-o la mănăstire pe sora respectivă și nu ești capabilă s-o crești, să-i dai tot, atunci este un nonsens. Ea trebuie să dea tot și tu trebuie să-i dai totul pentru traiul ei decent monahal în mănăstire. De aceea, ar trebui să nu aibă nimic comun monahul, nicio legătură cu cei de-acasă, în ceea ce privește cele materiale. S-a lepădat de lume; gata, s-a terminat.

Părinții sunt liberi să vină, să-și vadă fiul sau fiica la mănăstire. Nimeni nu le poate îngrădi acest drept. Dacă părinții ar realiza ce înseamnă, ar fi cei mai mulțumiți că au născut un copil, care s-a închinat lui Dumnezeu. Acesta este cel mai mare lucru de pe pământ, căci se roagă pentru ei. Există câteva texte patristice care scot în evidență adevărul că: Un călugăr, un monah adevărat poate să scoată tot neamul său din iad.

De la același autor

Ultimele din categorie