O fărâmă de Ceahlău, în literatura română

„Dacă n-ai fost pe Retezat, pe Ceahlău ori pe Caraiman, / Pe-acești munți cu vârfuri albe până-n cerul diafan, / Cu-nălțimi de măreție și cu ape de mărgean, / Și cu spații de lumină, și cu zări spre Canaan, / De nu poți o dată-n lună, mergi măcar o dată-n an...” (Traian Dorz)

Sunt multe de spus despre literatura ce s-a țesut în jurul Muntelui Ceahlău. În acest articol doresc să vă aduc în atenție doar o mică parte din ceea ce oamenii sensibili ai literaturii noastre au surprins privind și călătorind Ceahlăul, acest „Athos românesc”, această uriașă catedrală creștină. Dintre poeții care au dedicat versuri muntelui au fost și marii clasici George Coșbuc și Octavian Goga. Iată ce scria primul, în poezia „Vara”: „Priveam fără de țintă-n sus / Într-o sălbatică splendoare / Vedeam Ceahlăul la apus / Departe-n zări albastre dus / Un uriaș cu fruntea-n soare / De pază țării noastre pus”.

„Ceahlăule, bătrân gigant al Munților Carpați, / Privește peste norii în juru-ți adunați! / Ce zgomot, ce contraste pe laturile tale: De-o parte veselie, de-o parte lungă jale!” – scria Octavian Goga. În 1916, acest poet vede Ceahlăul martor al fărâmițării neamului nostru. Știm că atunci munții Moldovei fuseseră ocupați de trupele germano-austro-ungare. Ceahlăul rămăsese și el dincolo de „granița cea nouă”. Exprimându-și nădejdea prin cuvinte profetice, poetul exclamă: „Ca o sălbatică urgie, / Strigând spre granița Moldovei / Un munte s-a pornit să vie... / Și va să-nsemne cronicarul / Atunci o zi vijelioasă / Ceahlăul n-a rămas la dușmani / Ceahlăul s-a întors acasă”.

„Bătrânul Ceahlău, stăpânul furtunilor”

Pătrundem acum în proza românească, oprindu-ne pentru o clipă la scriitorul Nicolae Gane și la opera sa, „Duduca Bălașa”. Iată cum descrie el aici Ceahlăul „... De nalt ce era muntele acela, s-ar fi zis că a lui creastă aurită atinge bolta cerului și că toți ceilalți se umilesc înaintea lui: era bătrânul Ceahlău, stăpânul furtunilor, care de mii de ani vede în toate serile cel din urmă asfințitul soarelui”.

Calistrat Hogaș a fost, poate, cel mai mare iubitor al muntelui. Găsești atâtea comori în descrierile sale, încât citindu-le și închizând ochii, ți se pare că pășești pe urmele lui. „Panaghia Ceahlăului, ca o săgeată de aur, despică deșerturile albastre și fără de fund ale cerului”, consemna el. Privind de pe Munții Stânișoarei, de pe cealaltă parte a Bistriței, completa: „Pe stânga, Ceahlăul, cu nenumăratele lui turnuri de stânci, săpate pe adâncul cerului, se înalță în aer ca un fantastic castel de aur zidit de mâna fermecată a vreunui vrăjitor din povești”.

„Mândrul uriaș farmecă râul Bistrița cu puterea măreției lui”

Puternic legat de mănăstirile din ținutul Neamțului a fost și scriitorul Alexandru Vlahuță. Acesta poposea adesea la Durău, la Casa mitropolitului Veniamin Costachi și de aici străbătea cărările muntelui, notându-și impresiile în cartea sa, România pitorească. În 1901, scria din Durău: „Deasupra noastră, Ceahlăul iese din neguri și soarele pune hlamizi de argint pe umerii stâncilor”. De asemenea, călătorind cu pluta pe Bistrița, nu putea să nu rămână impresionat de imaginea Ceahlăului pe care râul îl înconjura de la Largu la Bicaz: „Singur și posomorât, trufaș și stăpânitor peste un popor de munți, ce par pe lângă dânsul mușuroaie, înălțându-și creștetul pe cer, scărmănând norii în raghila de stânci înfipte pe fruntea-i pleșuvă, mândrul uriaș farmecă râul cu puterea măreției lui și-l face să-și uite dorul de câmpie”.

„Ceahlăul își tivește, fumurii, crestele pe cer; cu mijlocul încins într-un văl de ceață, pare că-și strânge șalele stâncoase într-un brâu de lână”, nota și scriitorul Emil Gârleanu, poposit la Durău. Dintre cei care au cules legendele locului, amintim pe Asachi, Russo, Vlahuță, Hogaș și Sadoveanu. 

***

„Dacă n-ai fost pe Retezat, pe Ceahlău ori pe Caraiman, / Pe-acești munți cu vârfuri albe până-n cerul diafan, / Cu-nălțimi de măreție și cu ape de mărgean, / Și cu spații de lumină, și cu zări spre Canaan, / De nu poți o dată-n lună, mergi măcar o dată-n an...” (Traian Dorz)

De la același autor

Ultimele din categorie