Psihologul social și profesorul universitar american Jonathan Haidt este una dintre vocile cele mai apreciate pe plan mondial, datorită expertizei sale academice și a reflecțiilor sale morale profunde. Volumele publicate, între care Mintea moralistă (Humanitas, 2016), Ipoteza fericirii (Humanitas, 2020), l-au făcut și mai cunoscut pentru convingerile spre care a condus cercetarea sa, derulată pe câteva decade. Deși se declară a fi agnostic, ateu, recomandă omului contemporan, care se află în căutarea frenetică a fericirii, pe de o parte, orientarea spre semenii săi, prin cultivarea unor relații sociale intense și a filantropiei, iar pe de altă parte, căutarea și descoperirea lui Dumnezeu, ca Izvor al adevăratei fericiri, al mântuirii. 

În volumul recent publicat O generație în pericol. Cum afectează telefonul sănătatea mintală a copiilor noștri și cum îi putem proteja (Bookzone, 2024), profesorul american propune o adâncă meditație asupra efectelor tehnologiei digitale și în mod deosebit a smartphone-ului asupra dezvoltării emoționale și mintale a copiilor și a adolescenților. 

Constatarea fundamentală, bazată pe un număr de peste 5.000 de studii academice, de o înaltă valoare științifică și morală, este aceea că, începând din anul 2010, s-a produs o ruptură față de copilăria de altă dată, o „Mare Remodelare” a copilăriei. Joaca s-a mutat din spațiul fizic, alături de alți copii, în spațiul digital, în relații virtuale. Iar paradoxul spre care a condus acest fapt l-a constituit înmulțirea fără precedent a tulburărilor psihice la tânăra generație. Dacă la fete s-a observat o creștere a stărilor de anxietate și depresie, ca efect al petrecerii unei mari părți din timp pe rețelele sociale, la băieți, care sunt mai implicați în jocurile virtuale, s-a constatat o incidență fără precedent a problemelor legate de exteriorizarea emoțiilor și a sentimentelor, agresivitate și violență.

Întoarcerea la adevărata copilărie – joaca în lumea reală

Ca remediu pentru stările de dependență de tehnologie și de diminuare a tulburărilor psihice din sceptrul anxietății și al depresiei, tot mai larg observate la tineri, autorul propune ca, în locul jocurilor virtuale, copiii și adolescenții să redescopere valoarea relațiilor reale, din lumea adevărată, și joaca neorganizată, nestructurată, o adevărată școală a vieții și spre descoperirea bucuriilor reale, nu imaginare și virtuale din „imperiul digital”.

În mod paradoxal, același autor, autodeclarat agnostic, ateu, propune ca remediu în fața dependențelor digitale stabilirea și respectarea unui „sabat digital” și a „detoxifierii digitale”, practicarea „abstinenței digitale” și a unui „post de la tehnologie”, folosirea timpului petrecut în compania dispozitivelor reci și seci pentru plimbări și joacă în natură, relaționare și socializare cu persoanele din lumea reală, pentru meditație și rugăciune, ca trepte spre „transcenderea sinelui”, în căutarea lui Dumnezeu, căci, afirmă Jonathan Haidt, „există un gol în formă de Dumnezeu, în fiecare inimă omenească. Sau, cel puțin, mulți oameni simt o nevoie de sens, conexiune și înălțare spirituală. O viață bazată pe telefon umple adesea acel gol cu conținut banal și degradant”. 

Alături de măsuri prin care guvernele și companiile tehnologice pot îmbunătăți lumea virtuală pentru a scădea caracterul ei periculos și adictiv, autorul reiterează recomandările stabilite de către American Academy of Child & Adolescent Psychiatry: „Până la vârsta de 18 luni, limitați utilizarea ecranelor la conversațiile video cu un adult (de exemplu, cu un părinte care este plecat din oraș). Între 18 și 24 de luni, timpul petrecut în fața ecranelor trebuie limitat la vizionarea unor programe educative în prezența unui îngrijitor. Pentru copiii între 2 și 5 ani, limitați timpul non-educativ petrecut în fața ecranelor la o oră în timpul zilelor săptămânii și la 3 ore în zilele de weekend. Pentru cei cu vârste de peste 6 ani, încurajați obiceiuri sănătoase și limitați activitățile ce includ ecrane. Închideți toate ecranele în timpul meselor și ieșirilor familiale. Aflați detalii despre metodele de control parental și utilizați-le. Evitați utilizarea ecranelor în locul suzetelor, dădacelor sau pentru a pune capăt crizelor de furie. Închideți ecranele și îndepărtați-le din dormitoare cu 30-60 de minute înaintea orei de culcare”. 

Spre o autentică pedagogie digitală

Soluțiile practice, adevărate „reforme” propuse factorilor de răspundere politică și pedagogică, dar și părinților și copiilor sunt: 

1. „Fără smartphone-uri înainte de liceu. Părinții trebuie să amâne accesul permanent al copiilor la internet, punându-le la dispoziție doar telefoane simple (telefoane cu număr limitat de aplicații și fără browser de internet) până în clasa a nouă (în jurul vârstei de 14 ani). 

2. Fără rețele sociale înainte de 16 ani. Să lăsăm copiii să treacă prin cea mai vulnerabilă perioadă a dezvoltării creierului înainte să îi conectăm la un șuvoi de comparații sociale și la influenceri selectați de algoritmi. 

3. Școli fără telefoane. În toate școlile, din cea elementară până la liceu, elevii trebuie să își depoziteze telefoanele, ceasurile smart și orice alte dispozitive personale care pot trimite sau primi mesaje în fișete sau genți încuiate pe parcursul zilei de școală. Este singura modalitate în care le putem capta atenția pentru cei din jur și pentru profesorii lor. 

4. Mai multă joacă nesupravegheată și independentă în copilărie.  Acesta este modul prin care copiii își dezvoltă natural abilitățile sociale, își înving anxietatea și devin niște tineri adulți autonomi”.

Sau, așa cum subliniază autorul, în finalul cercetării și al volumului: „Omenirea a evoluat pe pământ. Copiii au evoluat pentru joaca fizică și pentru explorare. Copiii prosperă atunci când au rădăcini în comunitățile din lumea reală, nu în rețele virtuale depersonalizate. Maturizarea în lumea virtuală încurajează anxietatea, anomia și singurătatea. Marea Remodelare a Copilăriei, de la cea bazată pe joacă, la cea bazată pe telefon, a fost un eșec catastrofal.

A venit momentul să punem capăt experimentului. Hai să ne aducem copiii acasă”.

În concluzie, acum, când există deja o cantitate extrem de bogată și de valoroasă de cercetări și de studii, care au demonstrat în mod experimental și obiectiv efectele nocive ale dependenței de tehnologia digitală, legiuitorii și societatea, pedagogii și părinții sunt chemați să vegheze la dezvoltarea armonioasă, fizică și emoțională, mintală și duhovnicească a copiilor și a tinerilor, practicând un control sau o supraveghere responsabilă a prezenței copiilor în universul digital, astfel încât aceștia să îl folosească în mod rațional, calculat și cumpătat, spre binemeritată recreiere și spre folos general, și nicidecum spre înrobire și îmbolnăvire, fizică și psihică.