Încă de la începutul textului biblic observăm faptul că Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, venea mai ales în sărbători la Templul din Ierusalim pentru a se ruga. Este o lecție pentru noi cei de astăzi care nu venim de sărbători la biserică preț de vreo două ore, fiind acaparați cu lucruri care nu au o valoare comparabilă cu ceea ce putem primi în biserică în fiecare duminică și în fiecare sărbătoare. Fiindcă este timp pentru toate cele pământești, însă Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna pe primul loc în viața fiecăruia dintre noi (cf. Eclesiastul 3, 1).

Cine mai dorește în ziua de azi să fie prietenul unui om bolnav? Deseori, mulți dintre noi căutăm prieteni care ne oferă lucruri și nu care ne cer lucruri. Așa este și omul de astăzi care nu Îl (prea) dorește pe Dumnezeu în viața lui! Cum? Neputincios! Sunt persoane care nu își mai doresc mântuirea ori care sunt indiferente. Numai că întotdeauna această indiferență față de Dumnezeu, de lucrurile sfinte și sfințitoare duce la necaz, la nesuferință și la boală.

Lecția principală pe care trebuie să o învățăm din Evanghelia de astăzi este aceea a răbdării fără tulburare și a răbdării fără judecare. De ce? Pentru că, de multe ori, suferința ne face să devenim egoiști și nesimțitori la suferințele altora. Dar bolnavul acesta este cuminte și îi răspunde frumos Mântuitorului Iisus Hristos explicându-I realitatea și adevărul, fără să combată pe nimeni. Nu judecă și nu manifestă răutate față de semeni, având și cumințenie sub povara suferinței chiar dacă timp de atâția ani, mulți oameni s-au băgat în fața lui în Scăldătoare. Nu a deznădăjduit, poate își cunoștea locul, poate că era credincios și își știa rădăcinile neputinței lui. Dar aștepta. Alături de virtutea răbdării, slăbănogul de astăzi mai are ceva: credință!

Mitropolitul Antonie Plămădeală, într-o explicare a textului evanghelic ca urmare a răspunsului slăbănogului de 38 de ani că nu are om cine să îl arunce în scăldătoare, a afirmat: „nu ai om? Dar ai Dumnezeu!” Și astfel, parafrazând, Mântuitorul îl vindecă numai cu forța cuvântului, fără a apela la apele vindecătoare ale scăldătoarei de la Vitezda, zicându-i: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!”.

În unele părți ale țării s-a transmis din generație în generație o tradiție și anume că în Duminica Slăbănogului, după ce membrii familiei vin acasă de la Sfânta Liturghie și iau prânzul, nimeni nu doarme „somnul de amiază” tocmai pentru a nu deveni neputincioși pe tot parcursul anului.

Desigur, pot fi mult mai multe interpretări și exegeze, pot și mai multe tâlcuiri și înțelesuri ale Evangheliei de astăzi. Dar, ca o concluzie, putem medita așa: că oricare dintre noi, cei de mâine, putem fi în postura slăbănogului de astăzi!