Român în afara României

Nu am putea spune că migrația este o binecuvântare pentru poporul român, dar nici că este un blestem. Este o mare durere, da. Dar este o împrejurare istorică ce poate fi convertită de ortodocșii românii din diaspora într-o șansă nu doar de a lucra la propria mântuire, ci și de a-L (re)aduce pe Dumnezeu acolo de unde El este acum exilat.

Pe 30 mai este Ziua Românilor de Pretutindeni. Conform Legii nr. 101/2015, ea se serbează anual în ultima duminică a lunii mai. De mai mulți ani, dar mai ales după integrarea noastră în UE, românilor care locuiau în Basarabia, Bucovina de Nord, Bulgaria, Ungaria și în alte țări mai apropiate sau mai îndepărtate li s-au adăugat cei care au emigrat. Unele date arată că sunt peste patru milioane de români plecaţi din ţară în ultimii 20 de ani. Pentru aceștia și pentru familiile lor din țară, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât consacrarea primei duminici de după 15 august (sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) ca Duminică a Migranților Români. Mai mult, anul acesta, 2021, a fost declarat de către Sfântul Sinod drept Anul omagial al pastorației românilor din afara României. Ceea ce denotă o grijă aparte a Bisericii pentru frații noștri aflați vremelnic sau definitiv în afara granițelor țării. O preocupare manifestată și mai concret prin cele peste 700 de parohii româneşti înființate în diaspora. Încât cred că e un moment bun acesta de a reflecta (din nou) la condiția noastră de români și creștini, deopotrivă.

***

Nu ştiu dacă noi, românii, suntem sau nu mai buni sau mai răi decât alţii. E o discuţie prea complicată şi fără nici un folos. Ştiu doar că ne-am născut în cadrul unui popor care are o credinţă creştină practic bimilenară. O credinţă îmbrăţişată treptat, în chip firesc, nu printr-un ordin „de sus”. Dacă vrem să facem abstracţie de această moştenire înscrisă în ADN-ul nostru spiritual, să nu ne mirăm că vom tot rata ţinte şi „proiecte de ţară” (dacă mai există așa ceva!).

***

Libertatea de circulaţie dobândită după 1989 ne-a oferit şansa de a nu mai fi prizonierii unui lagăr comunist, ci onorabili cetăţeni ai unei planete întregi. Cum am folosit acest lucru? Probabil mai puţin pentru interacțiunea ‒ turistică, culturală, educațională etc. ‒ cu lumea largă, cât mai degrabă drept „rezolvare” pentru problemele economice. S-au deschis larg porţile unei lumi în care românii au plecat pentru a avea grijă de bătrâni neputincioşi, pentru a face muncile cele mai grele şi/ sau mai ruşinoase, dar și pentru a fi apreciați pentru hărnicie, onestitate, devotament. S-au dezbinat familii întregii, mii de copii au trăit adevărate drame lăsaţi acasă de părinţii plecaţi după de-ale gurii. Dar am și beneficiat în plan economic și civilizațional. Diaspora a devenit acum „cealaltă patrie”, iar străinătatea e plasată între două extreme: un El Dorado pentru cei care nu au ajuns încă acolo şi o Golgota pentru cei care suferă din plin pentru un trai cât de cât decent. Între aceste două repere e o plajă întreagă de posibilități.

***

Fie că şi-a lăsat acasă întreaga familie, fie că a plecat cu toți cei mai apropiaţi, românul din diaspora se simte dezrădăcinat. El şi-a tot smuls rădăcinile din patria mamă cu fiecare an petrecut „afară”, dar în ţara de adopţie nu a reuşit să şi le sădească, nici nu simte că este „acasă”. Se simte străin și acolo unde s-a stabilit, dar tot străin se simte și când revine, de obicei pentru scurt timp, în țara de obârșie. Desigur, sunt și multe excepții dar, de regulă, asta am constatat în discuțiile îndelungi pe care le-am avut cu români din Spania, Italia sau Franța. Singura mângâiere pe care am observat-o, singura „scăpare” a românului din această „dilemă a străinătății” este aceea de a-și asuma condiţia creştină până la ultima ei consecinţă. În felul acesta, a fi migrant nu mai constituie o povară ci, dimpotrivă, se preschimbă într-un mare avantaj.

***

Prin secolul II d. Hr., autorul Epistolei către Diognet spunea despre creştini că ei „locuiesc în ţările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetăţeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice ţară străină le e patrie şi orice patrie le e ţară străină. (...) Ca să spun pe scurt, ce este sufletul în trup, aceea sunt creştinii în lume. Sufletul este răspândit în toate mădularele trupului, iar creştinii în toate oraşele lumii. Sufletul locuieşte în trup, dar nu este din trup, creştinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume”. Iată, așadar, condiţia creştinului în lume: el nu vede pe pământ nici un loc de care să se lege, ci priveşte mereu spre ţinta călătoriei sale, adică spre Împărăţia Cerurilor. În acest mod de a privi lucrurile află mângâiere și românul aflat departe de patria sa.

***

Nu am putea spune că migraţia este o binecuvântare pentru poporul român, dar nici că este un blestem. Este o mare durere, da. Dar este o împrejurare istorică ce poate fi convertită de ortodocşii românii din diaspora într-o şansă nu doar de a lucra la propria mântuire, ci şi de a-L (re)aduce pe Dumnezeu acolo de unde El este acum exilat.

***

Poți trăi, ca român, în afara României. Mai bine sau mai puțin bine. Dar esențial este să nu trăiești în afara Bisericii și a lui Dumnezeu.

De la același autor

Ultimele din categorie