În atelierul de pictură al Mănăstirii Bistrița, Părintele Vichentie pregătește emulsia de ou pentru a crea culorile cu ajutorul pigmenților. Folosește doar gălbenușul și, fiindcă este gros, îl diluează cu vin alb. „Ouăle trebuie să fie cât mai proaspete, iar emulsia e bine s-o folosești doar atunci, să fie foarte proaspătă. Dacă este veche, atunci când vernisezi icoana, se pătează. Lacul intră într-o reacție cu oul vechi”, ne spune sfinția sa.

Pe șevaletul cu scripet e o viitoare icoană a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cu veșmintele pe jumătate pictate și fondul aurit. Alături, Sfântul Ierarh Nicolae ne binecuvântează dintr-o schiță în creion. Deasupra sa, două icoane, a Mântuitorului și a Maicii Domnului cu Pruncul, așteaptă ca mâinile și chipul lor să prindă culoare. Sfântul Ioan Botezătorul Domnului, cu haina sa din păr de cămilă, ne privește drept în ochi, cu privirea-i ușor mustrătoare. Câteva icoane mari, realizate de Părintele Vichentie, pot fi admirate în sala mare a palatului domnesc de la Bistrița. 

Ochii Sfântului Gheorghe, profunzi și adânci, răspândesc raze aurii

În dreapta șevaletului, în cutia cu pigmenți, culorile calde stau alături de cele reci, aranjate pe rânduri. Tot felul de sticluțe și borcănașe își găsesc locul lângă mănunchiul de pensoane al Părintelui Vichentie.  

În icoana pe care o are în lucru, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe nu este pe cal, cum îl știm noi din majoritatea reprezentărilor, ci stă pe un tron, îmbrăcat în armură și ține în mâini toate armele ostășești. Foarte tânăr, dar și foarte serios și hotărât. Ochii săi profunzi și adânci răspândesc raze aurii. Înfășurat într-o hlamidă roșie, simbolul sângelui vărsat, al jertfei supreme asumate, sfântul este încununat de un înger și binecuvântat de mâna lui Iisus Hristos.

„Am privit răbdarea mucenicului și mă aprind ca prin foc cu dorința de a-l urma”

E Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Neamț, înfățișat pe verso-ul icoanei Maicii Domnului Hodighitria. Și se pare că această icoană a Maicii Domnului de la Neamț este singura icoană bilaterală, dintre cele cunoscute, care are pe revers icoana Sfântului Gheorghe pe tron, după cum precizează Părintele stareț Luca Diaconu, în cartea sa Icoana bizantină a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, de unde se inspiră Părintele Vichentie.

Privind frumusețea teologică a icoanei Sfântului Gheorghe, putea-vom noi rosti cu Sfântul Ioan Damaschin: „Am privit răbdarea mucenicului, răsplata cununilor și mă aprind ca prin foc cu dorința de a-l urma”?

Preacuvioase Părinte, când ați început să pictați?

Înainte de a veni la mănăstire nu m-am ocupat în special de desen. Aici mi-a plăcut la atelierul de pictură. Sunt de metanie din Mănăstirea Sihăstria, iar acolo am lucrat mult în frescă. Atunci când s-a ridicat biserica cea nouă, părintele pictor de acolo, arhimandritul Bartolomeu (acum e bătrân, are 80 de ani, nu mai pictează) a luat ucenici, printre care mă număram și eu. M-a întrebat dacă n-am înclinație la desen și am făcut atunci câteva schițe. Văzându-le, mi-a zis: „Vino, că mai înveți în timp”.

La frescă trebuia să muncești mult. Mai întâi o prepari, căci fresca e var cu câlți. Sunt fuioare de câlți pe care trebuie să le tai la doi centimetri și să le-amesteci cu var. Câlțiul e ca o armătură, nu-i dă voie varului să crape. E cum ai pune acum fierul beton în construcții, așa e câlțiul în frescă. Și încă un aspect: la frescă trebuie să lucrezi numai pe ud. De aceea, e un pic mai dificil.

„Dacă fresca te grăbește, icoana te-așteaptă”

Când pui fresca, peretele trebuie să fie foarte ud, ca s-o menții umedă. Căci dacă pictezi pe ea uscată, nu se cimentează culorile odată cu fresca. După ce s-a uscat bine fresca, abia atunci se cimentează culoarea aceea care a intrat în frescă atât de puternic.

Pentru a vedea dacă într-adevăr am lucrat bine, făceam o probă. La final pulverizam apă pe pictura realizată, cu ajutorul unui furtun. Dacă pictura nu se ștergea, rămânea, înseamnă că a fost lucrată bine. Dacă se ducea, era semn că ai lucrat pe uscat și culorile n-au mai făcut priză. Și cumva, această manieră, de a lucra mereu pe ud, te ținea într-o încordare, te grăbea: „Hai mai repede să lucrăm, căci se usucă fresca”. Pe când la icoană, e altfel; ea te-așteaptă. Dacă acum am început aici un veșmânt, pot să continui și peste o săptămână sau peste o lună.