Rugăciunea curăţeşte sufletul şi păzeşte mintea. Lucrarea cea mai desăvârşită se face în adâncurile sufletului omului, care sunt închise pe de-a-ntregul, cunoscute numai lui Dumnezeu. Astfel vedem ceva mişcător: oameni care se preschimbă în copii ai lui Dumnezeu, deşi ajunseseră în adâncurile pierzării de sine.

Şi eu, sărmanul, sunt un hârb, dar fac această strădanie. Nu mă las dus de rugăciune aşa, vădit, ci mă rog în taină. Aţi înţeles? Vine harul lui Dumnezeu şi vă adumbreşte şi pe voi. Vă dă o răcorire, un har şi vouă, cu care locuim împreună, mâncăm împreună, vorbim, ne rugăm, ne purtăm simplu. Aţi înţeles? Numai un nechibzuit, un „grosolan”, pe care rugăciunea nu l-a mişcat, rămâne străin de har. Să vă rugaţi să vă descopere Dumnezeu toate cele nevăzute. Sunt multe şi nu le ştim. Să spuneţi lui Hristos: „Ce voieşti Tu, ce vrea iubirea Ta, Doamne”. El vă va călăuzi. Spre El să priviţi.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  p. 211)