Și S-a schimbat la Față...

Glasul Tatălui și umbrirea norului vin să argumenteze că nu e vorba despre o nălucire, ci despre o Mărturie! Cerul întreg mărturisește că există! Că Împărăția Cerului poate fi „furată” cu coada ochiului și că în ea stau oamenii de statura lui Moise și Ilie. Și că tonusul trăirii în această Împărăție mai deplin este dat de Învierea Domnului Hristos!

Texte ale Evangheliei ne povestesc momentul petrecut pe Tabor. Domnul Hristos și trei dintre Ucenicii Săi: Petru, Iacov și Ioan. E praznic darnic în frumusețe. Evangheliile sunt limpezi: Luca 9.28-36; Matei 17.1-9; Marcu 9.2-9. Trei texte, trei priviri urcate în vârful Taborului. Hristos Domnul care se roagă și, pe când se ruga, „chipul feței Sale s-a făcut altul și îmbrăcămintea Lui albă strălucind” ori „s-a schimbat la față (...) și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”. Cel mai poetic îmi pare însă Marcu – cel care scrie în limba aramaică, pe înțelesul lumii în care Domnul Hristos a trăit: „S-a schimbat la față înaintea lor (...) și veșmintele Lui s-au făcut strălucitoare, foarte albe, ca zăpada, cum nu poate înălbi așa pe pământ înălbitorul”. Lumina aceasta astfel descrisă umple acum lumea. E Lumina Învierii cea arătată pe Tabor înainte de Înviere. Este Lumina care izvorăște din Dumnezeu Care este Lumină. De aici și imposibilitatea povestirii ei către noi, descrierii ei. Domnul înțelege greutatea unui astfel de moment și își ia martori. Trei pământeni: Petru, Ioan și Iacov. Și doi care trecuseră deja prin vederea Luminii acesteia: Moise și Ilie. Unind într-o singură Lumină așteptarea Învierii cu vederea Învierii. Martorii așteptării se întâlneau, în planul Luminii de pe Tabor, cu cei care vor vedea Înviatul. Se așază în această Lumină Hristos Domnul și-și schimbă Fața (orice va fi însemnând aceasta după mintea scriitorilor), pentru a ajuta pe Moise și Ilie să înțeleagă. În stadiul așezării lor din clipa Tabor, și Moise și Ilie numai sub această Lumină puteau să-L înțeleagă și să-L recunoască pe Hristos. Glasul Tatălui și umbrirea norului vin să argumenteze că nu e vorba despre o nălucire, ci despre o Mărturie! Cerul întreg mărturisește că există! Că Împărăția Cerului poate fi „furată” cu coada ochiului și că în ea stau oamenii de statura lui Moise și Ilie. Și că tonusul trăirii în această Împărăție mai deplin este dat de Învierea Domnului Hristos!

Vi se pare complicat ceea ce citiți? Este. Pentru că, în ciuda părerii multora, teologia ține de această capacitate de a înțelege în Lumina Învierii darul Împărăției care ne este adus mai aproape de noi de Domnul Hristos. Dumnezeu-Omul Întrupat. Reacția lui Petru e și reacția noastră. Obișnuit cu o alcătuire de lemn, corabia, gândește la o corabie ce poate adăposti Slava Mântuitorului și dialogul său cu Moise și Ilie – care vorbesc cu Hristos despre sfârșitul Său. Gândește să facă trei colibe. Să-i țină cumva și să rețină și pentru ceilalți clipa aceasta de transfigurare. Gând de om ce prinde totul în năvod. Vrea să facă trei colibe ca trei năvoade. Să-i prindă pe acești trei care mărturisesc despre Împărăția ce va să vină, dar care era prezentă deja. De unde știau ei că vorbesc despre sfârșitul lui Hristos cei trei (sau, mai corect, cei doi plus Unul)? Tot Lumina le comunica un conținut ce nu aveau cum să-l rețină semn că era – dacă vreți – Lumină Vie. Asemenea unei ființe, căci ființa din Cel Ce Este Lumina. De fapt, Taborul ne dovedește cum lucrează Sfânta Treime cu noi atunci când acceptăm să cunoaștem tainele Împărăției lui Dumnezeu. Urcăm pe Munte, ațipim de oboselile cotidianului, dar putem fi treziți oricând într-o lumină cum nu-i lumina, albă precum nu există alb. Și auzim glas ce mărturisește deplinătatea Dumnezeirii Fiului. Norul din care se aude glasul nu întunecă Lumina, ci o mărturisește!

Taborul. De foarte multe ori, astăzi e loc de urcat ușor într-un drum care – cu microbuzele – nu mai durează, ca timp, mare lucru. Dincolo de frumoasa Biserică Ortodoxă de acolo – construită de un român și astăzi slujită de maici românce – pe cealaltă pantă de Tabor există o frumoasă basilică romană și rămășițele unei basilici bizantine. Cândva, a fost și un scaun episcopal cu titlul de „episcopul Taborului”. Cam la atât reducem și noi prăznuirea. La cele ce le vedem. Drum, microbuze, locașuri, emoții. Or, dincolo de ele este prăznuirea Luminii Învierii celei dinainte de Înviere! Poate că n-ar strica să ne recuperăm nodul în gât de la Paști și să cântăm și la Schimbarea la față – după splendidul tropar al sărbătorii – Hristos a Înviat! Căci vedem Lumina Lui care luminează tuturor. Iar năvoadele noastre sunt Icoanele.

Sursă: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie