Să-i iubim pe toți!
Unul singur trebuie să fie scopul nostru: dragostea de Dumnezeu, de Biserică, de aproapele. Creștinul suferă pentru toți, vrea ca toți să se mântuiască, toți să se bucure de fericirea Raiului. Acesta este creștinismul: prin dragostea de aproapele să ajungem la dragostea de Dumnezeu.
Este un singur lucru pe care-l doresc, o Iisuse, pe care-l cer și pe care îl râvnesc din toată inima: Acela de a fi cu Tine! (Cuviosul Porfirie)
Dacă ținta ta este aceea de a fi unul cu Hristos, ce trebuie să faci? Mai întâi, trăiește cu credință. Este necesar să îți dorești din toată inima să fii una cu Dumnezeu. Potrivit învățăturilor Sale, trebuie să-ți arați dragostea către toți prietenii, dușmanii cât și către vecinii tăi. Să te străduiești să-ți trăiești viața la fel cum a trăit și Hristos. Acest fel de a trăi este dificil, însă Biserica îți vine în ajutor cu cele șapte laude bisericești, cu Sfânta Liturghie, cu Sfintele Taine, cu Posturile de peste an, cu învățătura despre rugăciune și milostenie, și multe altele. Există un proces de purificare pe care trebuie să-l urmezi ca să fii capabil să Îi urmezi lui Hristos. Pentru mulți dintre noi, primul pas este acceptarea faptului că am păcătuit, că suntem plini de păcate, și că trebuie să ne curățim.
Cuviosul Porfirie ne învață așa: Unul singur trebuie să fie scopul nostru: dragostea de Dumnezeu, de Biserică, de aproapele. Creștinul suferă pentru toți, vrea ca toți să se mântuiască, toți să se bucure de fericirea Raiului. Acesta este creștinismul: prin dragostea de aproapele să ajungem la dragostea de Dumnezeu. În măsura în care suntem vrednici, Harul vine și prin aproapele nostru. Când îl iubim pe cel de lângă noi, iubim de fapt Biserica, adică pe Hristos. Și pentru că și noi facem parte din Biserică, când iubim Biserica, ne iubim de fapt și pe noi!
Să văd Biserica ca pe Hristos, și să-mi pun încrederea în ea a fost cel mai greu lucru din viața mea. A trebuit să învăț să-mi confrunt propriile păcate, să caut să mă îndrept, și să urmez Canoanele și Învățăturile Bisericii. Odată ce am reușit să fac asta, iubirea a început să aibă sens și am căpătat încrederea în mine însumi. Tot ce trebuie să faceți este să ascultați de cuvintele lui Hristos care ne îndeamnă: Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. (Ioan 13, 34)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
Traducere și adaptare:Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro