Crucea este simbolul jertfei de sine pentru ceilalți. Dar cel care se dăruiește celorlalți, care îi iubește și îi ajută, nu simte această jertfă. Când această Dragoste se dăruiește, Însăși Dumnezeiasca Dragoste este în inima celui care dăruiește; nu omul este cel care dăruiește. El nu simte nicio jertfă, căci el nu are știință despre acest lucru. Pentru el este ceva firesc ‒ nimic nu se schimbă  în viața sa, în sănătatea sa ‒ dimpotrivă, el se bucură fără de încetare, căci el este în același timp și dătătorul și primitorul Dumnezeieștii Iubiri, acestei Puteri. Hristos ne-a demonstrat-o prin Viața și Învățătura Sa, prin Răstignirea Sa, prin Învierea Sa. Astfel, și Dragostea adevărată se află totdeauna pre Cruce, dar în același timp, ea este și în Lumina Învierii.

…și rămâne tot timpul pe Cruce?

Totdeauna. Dar nu putem rămâne pe Cruce dacă nu avem dragoste. Căci în dragoste se găsește sămânța jertfei. Nu este posibil să iubești și să nu fii gata să oferi. Nu-i așa? Ajunsă la capăt, jertfa devine Cruce. Adesea, dragostea pre care o oferi altora nu va fi înțeleasă de aceștia. În acest moment, rămâi singur cu Dumnezeu. Dar El are totdeauna pre ai Săi și nu este posibil să nu ți-i scoată pe cale. Nu este posibil. Din moment ce te vei apropia de modul de a viețui pe care El îl vrea pentru tine, ai Săi vor începe să vină imediat către tine…Ce să mai spui! Eu însămi mă minunez. Altădată, trebuia să-mi aleg prietenii. Cine știe, acest prieten, această prietenă, s-ar potrivi cu gusturile mele, cu viața mea? Astăzi nu mai simt această nevoie. Oricine ar veni să-mi spună un simplu bună ziua va fi pentru mine trimisul lui Dumnezeu și chiar am impresia că întrupează un înger. Dumnezeu alege pe cei pe care îi trimite. 

(extras dintr-un dialog cu Maica Gavrilia Papaiannis)