Dacă gândul cel rău, luptând să te arunce în lene, îți spune că pentru a dobândi o faptă bună dorită o să treci prin grele încercări și în zile îndelungate și că dușmanii tăi sunt mulți și puternici, iar tu ești unul singur și slab, și că trebuie să faci multe și mari fapte ca s-o dobândești, dacă acestea ți le-ar pune înainte gândul lenevirii, nu-l asculta, ci pune-ți înainte fapte, ca și cum ai avea să întâmpini prea puțină osteneală să lupți numai cu un vrăjmaș, ca și când n-ai avea alți potrivnici, și cu o astfel de nădejde, ca și cum ai fi (după cum și ești) ajutat de Dumnezeu, mai puternic decât orice împotrivire. Căci, făcând astfel, lenea începe a slăbi, tu te așezi ca să intre în sufletul tău puțin câte puțin virtutea opusă, sârguința.

Tot astfel fă și pentru rugăciune. Adică: dacă vremea ar cere să faci o oră de rugăciune și aceasta apasă greu asupra lenevirii tale, începi rugăciunea ca și cum ai avea a te ruga numai un sfert de oră. Apoi lesne vei trece la o jumătate de oră și de la aceasta la alta. Iar de simți uneori rezistența și împotrivirea foarte violentă a lenii, lasă pentru moment rugăciunea, ca să nu te dezguști, și după o mică întrerupere reia rugăciunea lăsată. Aceeași metodă se cuvine s-o folosești și în lucrul mâinilor ori în slujbă, când s-ar întâmpla să ai a face lucruri ce par multe și grele lenevirii tale și vei fi tulburat.

Cunoaște, fiule, că patima trândăviei, cu ascunsa ei otravă, puțin câte puțin putrezește nu numai rădăcinile cele dintâi și mici care vor să odrăslească deprinderile faptelor bune, ci și rădăcinile deprinderilor bune mai înainte câștigate. După cum viermele roade lemnul, așa merge și această patimă. Ea mănâncă totul pe nesimțite și sfredelește măduva vieții duhovnicești.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 64-65)