Observăm că zi de zi oamenii se adresează unul altuia, după o întâlnire mai rară, cu cuvintele „N-am timp”, „N-am mai avut timp”, şi anume: „N-ai mai venit pe la mine”, „N-am mai venit pentru că n-am mai avut timp”.

„Înainte vreme mai eram împreună.” „Da, aşa este, dar acum n-am mai avut timp.” 

Pentru că timpul este o parte din veşnicie şi pentru că noi refuzăm să mai trăim veşnicia. Sigur că e puţin timpul pe care-l trăim noi, dar este important acest aspect, să reţinem că noi, de fapt, trăim parte din veşnicie. Infimă, dar parte. Importantă parte însă, pentru că, de fapt, este pregătitoare pentru viaţa de dincolo.

(Părintele Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 141)