1.      [***] cel ce tăgăduiește și disprețuiește orice sfat folositor pentru mântuire, este limpede că este bolnav de moarte[1]. Pentru aceea nici nu se apropie de hrana duhovnicească, ci tinde în fiecare zi să se apropie pe nesimțite de porțile iadului[2] și ale morții duhovnicești. Urât-a sufletul lor orice mâncare și s-au apropiat de porțile morții[3]. Așa și este. Căci oricine urăște orice mâncare, fie trupească, fie duhovnicească[4], este limpede că este bolnav cumplit și pe potriva bolii lui, fie trupești, fie sufletești, s-a apropiat de porțile morții. Așa cum cel ce se hrănește trupește cu poftă dă semn de sănătate trupească și de viață, la fel și cel ce flămânzește și se hrănește din îndemnuri duhovnicești dă semne de viață și sănătate sufletească. Așadar, să ne străduim, fraților, să flămânzim și să ne hrănim din această hrană și sănătate, ca să fim învredniciți nu doar de săturare, ci și de fericire.

2.      Fericiți cei ce flămânzesc și însetoșează de dreptate, că aceia se vor sătura[5]. Și voi veți fi fericiți ca unii care flămânziți și însetoșați și vă săturați de o asemenea hrană necheltuită. Fericit sunt și eu ca unul care vorbesc unor urechi ascultătoare, iar nu unei aspide surde care-și astupă urechile ei[6], care nu aude glasul celor ce cântă, potrivit lui David, ci ca unul care vorbesc unor urechi deschise pentru învățătura Domnului[7] potrivit iarăși unui alt dumnezeiesc proroc și ca unul care nu aruncă mărgăritarele înaintea porcilor[8], ci ca unul care le aruncă în fața oamenilor, a voastră, adică a celor care au fost cinstiți cu rațiune, și ca unul care nu seamănă pe o cale călcată în picioare de toți, nici între spini, nici în pietriș, ci ca unul care-și aruncă sămânța cuvântului cea frumoasă și bună de la care nădăjduiesc rod de treizeci, de șaizeci și de o sută[9].

3.      Din această pricină și altele asemenea, cum spuneam, sunt și eu fericit. Dar fericiți sunteți și voi, când vă veți cultiva pământul vostru, inima, pentru rodire și când vă veți deschide urechile pentru învățătura Domnului[10] și când flămânziți de virtute și însetoșați de dreptate și vă străduiți să vă îndestulați cu ea. Căci cel ce flămânzește astfel și însetoșează și astfel se hrănește și bea nu va mai înseta, nici nu va mai flămânzi, nici nu se va îmbolnăvi, nici nu va muri în veac: Cel ce Mă mănâncă pe Mine – zice – va trăi prin Mine[11] și cel ce însetează să vină la Mine și să bea[12], adică din învățăturile Mele cele stăpânești, că folosul din acestea se aseamănă unui izvor unduitor veșnic care revarsă de la Dumnezeu[13] pentru totdeauna mântuitoarele-i unde din care se adapă tot pământul însuflețit credincios, adică sufletul ascultător al oricărui iubitor de Dumnezeu și iubitor de Hristos, și odrăslește răsadul virtuții celei plăcute lui Dumnezeu și cultivă spicul vieții celei nemuritoare și vântură grâul vrednic al Cultivatorului sufletelor, adică grâul cel vrednic de a fi închis în dumnezeieștile jitnițe.

4.      De acolo, așadar, dintr-un asemenea izvor, izvorăște orice bine, de acolo izvorăște toată cunoștința de Dumnezeu, de acolo este întoarcerea din păcate și pocăința către Dumnezeu, de acolo frica lui Dumnezeu, de acolo dorul de Dumnezeu, de acolo depărtarea de orice rău, de acolo dobândirea virtuții. De acolo, așadar, dintr-un asemenea izvor preasfânt, cel al învățăturii duhovnicești, izvorăsc[14]neîncetat aceste unde și toți cei care se lipsesc de această învățătură au murit de sete și de uscăciune, și invers, toți cei care s-au adăpat din ea, s-au îngrășat, s-au îndulcit, s-au îndestulat și s-au săturat și au dat și altora. Căci dacă un asemenea izvor unduitor de scrieri nu s-ar revărsa de la Dumnezeu către noi necruțat, de unde am mai cunoaște cele despre Dumnezeu și despre puterile cele înțelegătoare, și minunata facere a lumii, și cine este Ziditorul a toate și Atotțiitorul, și când anume au fost întemeiate creaturile cele de deasupra pământului, cele de pe pământ și cele de sub pământ în chip preaînțelept, și plăsmuirea strămoșului, și pricina călcării lui de poruncă[15], și modul virtuții cel plăcut lui Dumnezeu al celor din vechime, adică Abel[16], Set[17], Enos[18], Enoh[19], Noe[20], și restul patriarhilor și drepților și, dimpotrivă, răutatea celor răi și zavistnici și a pizmașilor, adică a lui Cain[21] și a urmașilor lui, și voia cea destrăbălată a poporului potopit din vremea lui Noe, și a nimicirii Sodomei[22] și a celorlalte rele, și a pedepsei veșnice, și a vieții celei fără de sfârșit? Și, ca să închei cu vechile istorisiri, voi uni cuvântul meu cu noua și prezenta sărbătoare. Căci dacă izvorul de care a fost vorba mai înainte, al învățăturii celei de Dumnezeu inspirate, nu ne-ar fi adăpat cu acestea pe noi din belșug[23], de unde am avea a cunoaște taina cea din veac ascunsă a dumnezeieștii voiri și Întruparea Cuvântului și Bunavestire a lui Gavriil și luarea în pântece a Fecioarei pe care o și prăznuim astăzi, că prin cuvântul îngeresc cu părinteasca bunăvoire și cu împreună-lucrarea Duhului, pe Cuvântul mai presus de cuvânt, Fecioară fiind[24], L-a zămislit și, născându-L, iarăși Fecioară, ca mai înainte de naștere, a rămas[25]. Pentru aceea și, bucurându-ne, să medităm la câteva lucruri pe scurt cu privire la această mare sărbătoare.

5.      Căci astăzi este bunavestire a bucuriei, astăzi, întâmpinarea nesfârșitei bucurii, astăzi, cedarea blestemului, astăzi, venirea binecuvântării. Astăzi, slobozirea din muncă și sărbătoarea libertății. Astăzi, dumnezeiască împăcare cu oamenii din milostivire neasemuită. Căci acel Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine[26] și binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău[27], ce altceva putea să arate decât bucuria, potrivnica întristării, și binecuvântarea, care este nimicirea blestemului și dezlegarea păcatelor ca împăcare a lui Dumnezeu cu oamenii și chemarea din nou a poporului disprețuitor de lege care a ajuns până în cămările iadului și care s-a sălășluit în locașul de sub pământ și, găsind sălaș în chip jalnic până la întunericul cel fără rază și ajungând până la crudul și întunecatul și cu totul nenorocitul și necuratul vierme și † care pătrunde până la el tiranic potrivit cu dreapta amenințare a Stăpânului †. Căci pentru aceea S-a și pogorât mare conducător de cete și voievod de oștiri, pentru ca celor aflați în legăturile cele mai de jos să le arate izbăvirea prin preacurata Fecioară. Pentru aceea din locașul acela de sus prealuminos și neînserat a fost trimis un Strateg pentru ca muritorilor condamnați în locul cel mai de jos și cel mai noptatic să le răsară mângâierea luminii. De aceea de la cele mai de sus ale celor ce se bucură a venit cu bucurie la cele de jos, pentru ca să le fie arătată nădejdea bucuriei și veseliei celor mai de jos ale celor întristați. De aceea de la cel mai mare Împărat a fost trimis un Strateg strălucit pentru ca, în calitate de tâlcuitor al tainelor, să facă cunoscută, prin Fecioara, Prunca lui Dumnezeu, venirea Împăratului și izbăvirea celor robiți[28] și nimicirea tiranului și chemarea celor disprețuiți și învierea celor căzuți și mângâierea grabnică a celor ce plâng. De aceea marele taxiarh mutându-se astăzi din țara celor ce prăzuiesc și în glas de bucurie[29], venind cu picior nematerialnic și vesel la Fecioara, a strigat cu bucurie: bucură-te, ceea ce ești plină de har[30] Maria, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău [31] că Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea celui Preaînalt te va umbri[32].

6.      Să ne sârguim, așadar, iubiților, și noi să ne împărtășim de această bucurie mântuitoare și să ne arătăm vrednici de rodul binecuvântat al pântecelui fecioresc, ca să ne atragem venirea Duhului Sfânt și umbrirea puterii Celui Preaînalt, ca să zămislim și noi în pântece dorul și frica de Dumnezeu și să naștem prin chinuri de naștere, cum spunea Isaia și să naștem duh de mântuire pe pământ[33]. Așadar, această zămislire este minunată și nașterea este mântuitoare. Dar există și zămislire nelegitimă și naștere pierzătoare, după cum tâlcuiește ruda Domnului că pofta zămislește păcatul, iar păcatul, odată săvârșit, naște moartea[34]. Dar noi ne rugăm să ne slobozească Domnul de o astfel de zămislire și de o asemenea naștere și ne rugăm și ne străduim pentru mântuirea noastră să naștem frica și dorul de Dumnezeu, totdeauna, dar în special în aceste zile al postului celui fără de prihană.

7.      Să postim ca să ne hrănim. Nu să ne hrănim fără de vreme și cu adevărat să flămânzim. Să nu hrănim inimile noastre ca în ziua tăierii[35], potrivit cu dumnezeiasca Scriptură, să nu desfrânăm cu trupul și să nimicim sufletul. Să ne smerim mai degrabă pe noi înșine în post, plângere și jale și să ne sfâșiem inimile, iar nu veșmintele noastre, cum spunea Ioil[36]  și prin faptul că suntem tulburați de cugete necurate și atrași spre fapte nelegiuite, să ne smerim sufletul prin post[37], potrivit dumnezeiescului David, și să luăm aminte la noi înșine ca nu cumva să se îngreuneze inimile noastre în mâncare și băutură[38], zice Domnul. Fiindcă este și o beție fără vin, o beție bună: îmbătatu-s-au de grăsimea casei Tale[39]. Dar este și altă beție, rea, întru care este desfrânare. Căci faptul de a paște pururea dobitoace și animale necuvântătoare, faptul de a se sătura și a nu cunoaște postul, nici înfrânarea îl pătimesc și unii dintre monahii noștri mai tineri: unii au primit ascultarea la brutărie, unii la bucătărie, unii la chelărie, unii la grădinărit și alții, tineri, să slujească la masă. Aceștia, pentru faptul că află mereu la îndemână mâncărurile, nu vor să audă de pașii postului, ci așteaptă vremea liturghiei, ca să primească binecuvântarea și să fie binecuvântați și apoi astfel să mănânce, nici prin minte să le treacă să postească[***].