Toți avem patimi moștenite, dar acestea nu ne vatămă. Este ca și cum omul se naște, de pildă, cu o aluniță pe față. Aceasta îi pricinuiește și frumusețe; dar dacă cineva o zădărăște, îi poate pricinui și cancer. De aceea să nu-l lăsăm pe diavolul să ne zgândărească patimile. Dacă îl vom lăsa să ne scormonească slăbiciunea, ne va pricinui „cancer”.

Trebuie să avem noblețe duhovnicească, să disprețuim pe diavolul și toate telegramele lui cele viclene, adică gândurile rele, și să nu începem a discuta cu el. Chiar și toți avocații de s-ar aduna, nu vor putea sta împotriva unui diavolaș mic.

Ca să tăiem legăturile cu diavolul și să evităm ispitele, ajută mult să tăiem discuțiile cu el. Ni se întâmplă ceva? Ne-au nedreptățit? Ne-au ocărât? Să cercetăm dacă am greșit. Dacă n-am greșit, avem răsplată. Nu mai este nevoie de continuare. Cine continuă să discute cu aghiuță, acesta îi brodează dantelă și îl răscolește. Îl face să le cerceteze pe toate cu legislația diavolească și astfel îl sălbăticește.

Îmi aduc aminte că atunci când au plecat italienii, au lăsat în corturile lor grămezi de grenade, iar praful de pușcă era coline întregi. Oamenii au mers și au luat corturile. Copiii se jucau cu grenadele și câți, săracii de ei, nu au murit! Să se joace cu grenadele! Așa și noi, să ne jucăm cu diavolul?

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 53-54)