Despre mântuitoarea Patimă și despre unimea de cuget

Frații mei, părinții mei și fiii mei, bucuros sunt cu duhul și mi-a dat mie Domnul să petrec Paștile în veselie prin faptul că a îndepărtat tristețea de la ticălosul meu suflet pentru fratele nostru și starețul Mănăstirii Katharelor[1]. Căci într-adevăr aș putea și eu să spun acel întristat sunt până la moarte, fiindcă el a surpat și a scuturat ceea ce era socotit de noi dumnezeiesc și mântuitor. Și vezi cât de mare și ce ispravă cerească este ascultarea – merindea vieții veșnice, după cum, dimpotrivă, neascultarea duce la primejdie. Pe acela, așadar, harul Duhului Sfânt, cu rugăciunile părintelui meu și părintelui vostru, cu rugăciunea voastră, să-l desăvârșească, să-l întărească, să-l povățuiască să păstorească, nu prin mijloacele unui păstor necercat, ci prin puterea dumnezeiască, turma încredințată lui și să-i dea să fie într-un suflet cu noi și să trăim împreună cum a hotărât.

Dar pe voi prin ce cuvinte vă vom mângâia, o, fii mult-doriți, și prin ce îndemnuri vom grăi cele ale zilei de față? Căci, iată, deja se adună sfatul cel împotriva Domnului astăzi și vin laolaltă dregători și poporul, ca să-L prindă pe Drept și de unde trebuia să-I răsplătească cele mai mari răsplătiri ca Unui Binefăcător, pentru acestea se reped precum câinii să pună mâna pe El. Căci sufletul pizmaș și zavistnic mai mult se sălbăticește pentru binefaceri, până ce ajunge să-L omoare pe Binefăcător. Dar ceea ce e mai jalnic e când ucenicul se învoiește cu cei răi și uneltește împotriva Învățătorului. Așa este nebunul de Iuda. Luminător fiind, s-a întunecat. În înaltă petrecere fiind, a căzut precum luceafărul. Cel ce mai înainte tămăduia acum este rănit. Cel ce avea vrednicia de apostol, îmbracă acum haina lepădării. Cel ce era primitor al tainelor negrăite acum se face slujitor sfătuirilor diavolești. Vai, neomeniei lui Iuda! Vai, depravării lui! Oare cum s-a făcut uituc al atâtor minuni? Oare cum a ajuns la o asemenea îndrăznire? Totuși răutatea pe toate știe să le facă, pervertind partea cugetătoare a sufletului, câte puțin îl întoarce pe om în nebunie. De aceea a turbat împotriva Stăpânului ticălosul și precum spune Psalmistul ridică asupra Lui călcâiul[2], intrând și ieșind cu vicleșug și cuvânt fărădelege punând împotriva Lui și învinuind ca nelegiuire deșertarea mirului[3]. Așa sunt și trădătorii adevărului de acum, care sfâșie sfânta supunere, vorbind nebunii, cum le vine lor la îndemână, făcându-se avocați ai apostaziei.

Dar cel mișcat astfel vinde pe Cel Neprețuit pentru puțin argint, nerușinându-se nici de intimitatea cinei, nici uimindu-se de pilda spălării picioarelor, nici nu s-a rușinat de cuvântul mustrării, nici nu prețuiește faptul că i s-a încredințat să țină punga, ci rupându-se de corul celor împreună cu el ucenici se unește cu căpetenia demonilor și călăuzind noaptea straja oștenilor, ajunge la locul dorit și Îl vinde cu sărutare vicleană pe Domnul slavei[4]. Dar noi, fraților și fiilor, să ne facem imitatori ai celorlalți ucenici, să rămânem nedespărțiți, și mărturisind că vom muri pentru poruncă, să murim împreună cu ea, netulburându-ne cu nimic de ruperea unora, mai bine zis, de fuga unora. Căci precum acela, și aceștia pentru iubirea de argint și iubirea de slavă se spânzură. Și trădarea astfel s-a săvârșit. Dar Hristos al nostru și Domnul câte nu a răbdat pentru noi, tras și târât până în curtea arhiereului de mulțimea ucigașă, apoi stând înaintea lui Caiafa, întrebat, mustrat, dosădit, batjocorit, pălmuit, predat lui Ponțiu Pilat, ighemonul. Și acolo, gândește-te la întemnițările Lui, la interogatoriile Lui, întrebări, sentințe, la strigătele Ia-L, ia-L, răstignește-L[5], la cererile iudeilor de a-L pedepsi, ale celor ce ziceau: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri[6], înmuierea condeiului lui Pilat împotriva Lui, biciuirea, loviturile în cap cu trestia, scuipările, porfira de batjocură, cununa de spini, închinăciunile batjocoritoare ale soldaților, lovirea peste față a celor ce strigau în batjocură prorocește-ne nouă cine te-a lovit[7]? maltratările, înghiontirile, zgomotul, adunarea împotriva Lui a întregii mulțimi preaspurcate. Apoi răstignirea, pironirea sfintelor mâini și picioare, împărțirea hainelor, batjocura și ocara celor ce treceau și ziceau: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce. Pe alții i-a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască[8]. Și celelalte râsete și batjocuri, și cleveteli, însulițarea, gustarea fierii și câte altele urmează acestora.

Pentru acestea toate, noi, cei osândiți, ce vom aduce Celui ce a pătimit pentru noi, și S-a îngropat, și a înviat? Paharul mântuirii voi lua, împreună cu David, și numele Domnului voi chema[9]. De aceea când va veni Sfânta Înviere, să luăm aminte cu acribie, și sărbătoarea să o prăznuim cu strălucire și dumnezeiește – căci este Paștile, Paștile, cel dintâi și cel mai mare dintre darurile dumnezeieștii iconomii –, iar trupul să-l înfrânăm cu evlavie și chiar dacă schimbăm mâncărurile, să nu schimbăm și stările. Cum va fi aceasta? Dacă vom gusta cu înfrânare și cu măsură din vin și ne vom bucura de untdelemn și carne și din alte bucate. Ceea ce eu sfătuiesc, să fie de ajuns un pahar, sau numai două pentru a se destinde, iar altul să bea și trei, care este mai slab și mai lacom. Iar ceea ce este mai mult decât aceasta nu mai este semnul celor sănătoși, ci al celor slabi, nici al celor înfrânați, ci al celor neînfrânați. Și vezi unde duce. La săturarea și sațiul somnului. Și ce zice prorocul? A mâncat și s-a săturat și s-a făcut îndărătnic cel iubit[10]. Adu-ți aminte și de focul sodomit[11], ia aminte și la Lot cel ce a băut mult vin și a desfrânat cu propriile fete[12]. Gândește-te și la Noe cel dezgolit din nemăsurata băutură de vin[13]. În mod necesar face mintea inactivă, ca să nu poată sta împotriva luptelor nevăzute, ci îndată oferă prilejuri de râs, vederi împătimite, odrăsliri ale gândurilor, zămisliri în suflet ale celor stricăcioase, provocând și scurgeri. Și mă las lehamite să mai spun pe acelea, fiindcă, așa cum spune Teologul, învățăturile rele sunt ale învățătorilor răi, sau mai degrabă, relele semănături sunt ale semănătorilor răi.  

Acestea v-am învățat mai dinainte, ca să vă puneți în siguranță, ca să nu irosiți în deșert ostenelile Postului Mare, ca să nu pierdeți într-o clipă ostenelile unei lungi alergături, cufundându-vă prin lipsa de măsură și primejduindu-vă în marea păcatului (căci odată cu schimbarea mâncărurilor, se schimbă și anotimpul. A venit primăvara, se stârnește trupul, izvoarele curg mai abundent, clocotește și mai mult sângele, cresc florile, cresc împreună și lăstarii patimilor. Și pentru aceasta, vă rog, vă reamintesc să luați aminte), ci în rânduială și cât este nevoie să și mâncăm, să și bem, să ne culcăm și să ne trezim și să vorbim și să ne bucurăm, fugind de locurile mai ascunse și retrase și ferindu-vă să vă aflați doi câte doi, mai ales începătorii și cei fără barbă. Și dacă astfel vom petrece, nu ne va opri nimic să prăznuim în fiecare zi, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea în veci. Amin.  

(Sfântul Teodor Studitul, Catehezele Mari. Cateheza 29, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2018)

[1] Matei 26, 38.

[2] Psalmul 40, 10.

[3] Ioan 12, 5.

[4] I Corinteni 2, 8.

[5] Ioan 19, 15.

[6] Matei 27, 25.

[7] Matei 27, 40-41.

[8] Matei 26, 68.

[9] Psalmul 115, 4.

[10] Deuteronom 32, 15.

[11] Facerea 19, 24-25

[12] Facerea 19, 30-35.

[13] Facerea 9, 20-25.