Să nu ne risipim unii pe alții

Poate ne-am învățat a fi risipitori datorită faptului că în fiecare zi ducem o luptă continuă pentru existență – mai mult sau mai puțin utilă, în primul rând cu noi înșine, iar mai apoi, cu ceilalți din jurul nostru. Zilnic, risipim lucruri, risipim persoane și adeseori, ne risipim pe noi în raport cu ceilalți și cu natura înconjurătoare. Însă, de cele mai multe ori (dacă nu întotdeauna), risipa se plătește!

În opinia mea, referitor la pericopa evanghelică a Întoarcerii Fiului risipitor (conform Luca 15, 11-32), din a doua duminică a Triodului, ideea esențială care se poate desprinde – făcând o analogie cu societatea secularizată și secularizantă a acestor vremuri tulburi în care ne aflăm – cred că este la modul imperativ, acela de a încerca de a nu ne risipi unii pe alții. 

Chiar dacă din mila și înțelepciunea lui Dumnezeu co-existăm pe acest pământ, totuși, „numitorul comun” al fiecăruia dintre noi ar trebui să fie Hristos, Singurul care ne va primi întotdeauna cu brațele deschise ori de câte ori vom greși, fie împotriva oamenilor, fie la Cer, „împotriva” Lui!

Poate ne-am învățat a fi risipitori datorită faptului că în fiecare zi ducem o luptă continuă pentru existență – mai mult sau mai puțin utilă, în primul rând cu noi înșine, iar mai apoi, cu ceilalți din jurul nostru. Zilnic, risipim lucruri, risipim persoane și adeseori, ne risipim pe noi în raport cu ceilalți și cu natura înconjurătoare. Însă, de cele mai multe ori (dacă nu întotdeauna), risipa se plătește!

Concluzia simetrică între noi, cei de astăzi și fiul cel risipitor este aceea că trebuie să-L punem pe Dumnezeu în viața noastră, ca măsură a tuturor lucrurilor, apoi, ori de câte ori vom cădea, să ne ridicăm, să ne întoarcem către Creator, zicând: „Am greșit, Părinte, la cer și înaintea Ta!”

De la același autor

Ultimele din categorie