Incontestabil, Sfinții Părinți, care au rânduit această prăznuire nu au avut la îndemână un certificat de naștere al Preanevinovatei. Ce-i drept, dacă luăm în calcul faptul că în data de 9 decembrie se proslăvește zămislirea Fecioarei Maria de către Sfânta Ana, atunci înțelegem că, după săvârșirea celor nouă luni, fericita mamă și-a purtat în brațe darul cel îndelung așteptat. De ce luna septembrie și nu octombrie? Deoarece septembrie, potrivit Indictionului bizantin, este prima lună a anului bisericesc, iar potrivit tradiției vechi iudaice, acum Dumnezeu a început să creeze lumea. Or, prin Maica Domnului, care a născut pe Mântuitorul nostru, lumea a fost recreată. Totuși, de ce s-a stabilit sărbătoarea pe 8, iar nu în oricare altă zi a lunii septembrie? Sfinții Părinți, inspirați de Duhul Sfânt, au fixat această dată spre a nu se uita nicicând de faptul că Maica Domnului reprezintă „ușa” prin care Hristos Dumnezeu, Cel veșnic de zile, a intrat în timp. Cartea Apocalipsei ne vorbește despre ziua a opta ca fiind Veșnicia. Astfel, înțelegem de ce tocmai ziua de 8 s-a hotărât pentru proslăvirea Nașterii Maicii Domnului.

Sfântul Andrei Criteanul consideră sărbătoarea drept debut pentru celelalte zile sfinte: „Această zi este pentru noi începutul tuturor zilelor sfinte. Cele sterpe și maicile, dănțuiți; îndrăzniți și săltați cu bucurie, o, voi, cele neroditoare: căci iată, cea fără de fii și stearpă pe Născătoarea de Dumnezeu a odrăslit”. Mai trebuie precizat un aspect foarte important pe care Sfinții Părinți l-au accentuat atunci când au făcut referire la nașterea Preanevinovatei Maria. Deși Ioachim și Ana au avut o viață virtuoasă, ei au rămas totuși supuși păcatului strămoșesc, iar Fecioara Maria, copilul lor, a moștenit păcatul originar, cu toate urmările lui, până în clipa zămislirii Mântuitorului Hristos. Acordul dat de Fecioara aleasă spre a-L naște pe Izbăvitorul lumii prin acel „fie” a adus și curățirea de păcatul strămoșesc, ea izbăvindu-se de acesta prin lucrarea Duhului Sfânt.

Deși evenimentul nașterii Născătoarei de Dumnezeu este cu totul deosebit, Evangheliile îl țin sub tăcere; în schimb, surprinzător, relatează detaliat nașterea celui care L-a botezat în apele Iordanului pe Hristos, Mântuitorul lumii. Pe lângă mărturiile patristice despre zămislirea și nașterea Fecioarei Maria, care completează aparenta omisiune a Sfintei Scripturi, Evangheliile apocrife menționează, chiar dacă nu foarte amănunțit, evenimentul. Bunăoară, Protoevanghelia lui Iacob glăsuiește: „… după nouă luni Ana a născut. Și a întrebat-o pe moașă: «Ce am adus pe lume?» Iar moașa i-a răspuns: «O fată». Și a zis Ana: «Sufletul meu a fost astăzi preamărit». Și a culcat pruncul în leagăn… și i-a pus numele Maria”. Termenul de „apocrif” este egalat cu cel de „necanonic”, „primejdios”, „dubios”. Deci nu le putem considera veridice dar, cu toate acestea, prin vechimea lor, ele conțin date istorice importante, preluate în parte din Tradiția Bisericii, devenind astfel „expresia livrescă” a unor aspecte din Sfânta Tradiție. De altfel, chiar unii Sfinți Părinți au cunoscut și folosit texte apocrife în unele omilii. Nutrim convingerea că, luminați de Duhul Sfânt, ei au făcut selecția corectă, alegând și folosind doar informațiile demne de reținut.

Cât privește locul nașterii Fecioarei Maria, părerile sunt împărțite. Epifanie monahul credea că nașterea s-ar fi petrecut în Nazaret, cetatea de obârșie a lui Ioachim, idee împărtășită și de Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfântul Chiril al Alexandriei socotește că locul nașterii ar fi fost Betleemul, locul de obârșie al Anei, iar Sfântul Sofronie avansează ipoteza potrivit căreia Ana ar fi născut la Ierusalim. Același lucru îl susține și Sfântul Ioan Damaschinul. El afirmă că Maria „se naște în casa lui Ioachim, care se găsea lângă poarta oilor, și este adusă la templu”. Părerea Sfântului Sofronie e întărită oarecum de existența unei biserici închinate Sfintei Ana, zidită în proximitatea Scăldătorii Oilor, deci în cetatea Ierusalimului.

Din punct de vedere istoric, sărbătoarea s-a fixat cu prilejul sfințirii unei biserici la Ierusalim de către Împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea, între anii 431 și 451, deci între cele două sinoade ecumenice, de la Efes și Calcedon, care au dezbătut și clarificat problema mariologică. Tradiția spune că lăcașul s-a ridicat pe locul casei Sfinților Ioachim și Ana, deci acolo unde s-a născut Maria, Prunca. În Apus, praznicul Nașterii Maicii Domnului a fost introdus mai târziu, pe timpul Papei Sergiu I (687-701). Dacă, la început, sărbătoarea se ținea cu precădere în Ierusalim, după secolul al V-lea celebrarea s-a generalizat în tot Răsăritul. De remarcat că sărbătoarea Nașterii Fecioarei Maria o regăsim și în calendarul copților egipteni, la 9 mai, dar și la iacobiții sirieni. Prezența celebrării ei în Biserica coptă arată faptul că, la Ierusalim, creștinii o țineau înainte de Sinodul al IV-lea, căci se știe că după momentul Calcedon eterodocșii copți nu au mai împrumutat nimic de la Biserica Ortodoxă.

În legătură cu originea slujbei, în secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul a compus condacul și icosul praznicului, cântări folosite până astăzi în cult de către Biserica Răsăriteană. Probabil că ambii autori au preluat informații din lucrările Fericitului Ieronim sau chiar din unele scrieri apocrife. Cântările sărbătorii au fost îmbogățite cu două canoane alcătuite, două secole mai târziu, de Ioan Damaschin și Andrei Criteanul. Compuse în plină perioadă iconoclastă, când și cultul Fecioarei Maria ajunsese sub semnul îndoielii, ele se constituie într-o puternică mărturie a evlaviei față de Maica Domnului.

Importanța sărbătorii reiese din faptul că fără praznicul Nașterii Maicii Domnului nu am putea concepe celelalte zile sfinte ce țin de împlinirea planului de mântuire a neamului omenesc. De aceea, Sfântul Andrei Criteanul consideră praznicul drept debut pentru celelalte sărbători creștine: „Această zi este pentru noi începutul tuturor zilelor sfinte”.