Schimonahul Iuvenalie Bârsan, de la Mănăstirea Slatina (1890-1968)

Acest părinte iubitor de nevoinţă era din comuna Mălini (Suceava). În anul 1923, luând jugul lui Hristos, a intrat în Mănăstirea Slatina. După doi ani, s-a călugărit şi a ajuns un călugăr foarte sporit. În anul 1949, a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei, iar în anul 1968 s-a săvârşit cu pace.

Nevoinţa părintelui Iuvenalie era aceasta: 

Toată ziua tăcea şi zicea rugăciunea lui Iisus, făcea ascultare cu multă dragoste şi mânca o dată pe zi, după ce termina de citit Psaltirea. Noaptea dormea câteva ore pe o laviţă şi făcea sute de metanii, iar de la biserică era nelipsit. 

Odată, l-a întrebat stareţul: 

– Părinte Iuvenalie, de ce te grăbeşti aşa spre chilie?

Iar bătrânul a răspuns: 

– Mă aşteaptă Psaltirea şi nu pot s-o las singură! 

În altă zi, iarăşi l-a întrebat: 

– De ce eşti întristat, părinte Iuvenalie? 

– Pentru că a trecut ziua şi n-am terminat Psaltirea de citit, a răspuns el. Dar nu mănânc până n-o citesc.

Într-o zi, a văzut bătrânul câţiva fraţi stând de vorbă pe cerdac. Deci, trecând pe lângă ei, a zis cu glas tare: „Doamne, Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Cum au auzit fraţii cuvintele acestea, îndată s-au ruşinat şi, lăsând vorba, au plecat la chilii. 

Altădată, i-au zis fraţii: 

– Părinte Iuvenalie, dă-ne un cuvânt de folos. 

– Iertaţi-mă, fraţilor, a răspuns bătrânul, sunt om păcătos. Întrebaţi pe părinţii duhovnici.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 633-634)