La vreo 30 de kilometri de Bicaz, când începem deja să urcăm „Athosul românesc”, descoperim într-o poiană întinsă, prins ca în căușul unei palme, Schitul Sfântului Antonie cel Mare – Stănile al Mănăstirii „Schimbarea la Față”, care poartă și hramul „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, de pe Muntele Ceahlău. Ne aflăm în Poiana Stănilelor Mari, la aproximativ 1300 de metri altitudine.

Fost canton al Ocolului Silvic, astăzi clădirea de aici adăpostește și un mic paraclis închinat Sfântului Cuvios Antonie cel Mare și, nu departe de acesta, călugării trudesc la ridicarea unei biserici din lemn, ce va purta și ocrotirea aceluiași sfânt.

Părintele Zosima ne arată fiecare formă de relief care înconjoară poiana în care ne aflăm, spunându-i pe nume. Astfel, din dreptul sfântului altar al noii biserici în construcție putem vedea „Turnul lui Butu”, apoi „Colții Mistrețului” (la stânga acestuia). Urmează „Stânca cu cruce” și „Brâna Stănilelor Mari”. Deasupra lor, cam la 1800 de metri, se află platoul „Ocolașului Mic” și „Masa Dacilor”. De ultima stă lipită o stâncă numită „Coloana Dorică”. Avem apoi „Pavilionul” – tot o stâncă, lângă care se vede cel mai înalt vârf al Ceahlăului, „Ocolașul Mare” (1907 m). În continuare, Părintele Zosima ne indică „Brâna Ocolașului Mare”, popasul „La Pălării” (1743 m), „Gardul Stănilelor”, „Poiana Stănilelor Mici”, „Piatra Sură” și „Bâtca Neagră” – ultimele două cam la 1600 de metri înalțime.

Numele schitului și al poienii, împrumutat de la stânile ce poposesc aici

Aici, la Stănile, e gospodăria așezământului monahal de pe Ceahlău, locul unde se pregătesc tot felul de produse pentru iarnă. În curtea schitului, multe animăluțe trăiesc și cresc împreună: văcuțe, capre, porci, păsări, câini și pisici. Părintele Zosima crapă lemne, iar mai apoi își așază cărămizile pentru o sobă pe care trebuie s-o zidească. Părintele Ignatie le pregătește mâncare și apă animalelor, chemând și căprițele cățărate pe cele câteva stive de bârne.

Din norii gri și grei ce se preumblă de ceva vreme pe deasupra Ceahlăului picături mici și dese au început să umple văzduhul, scăldând urmele copitelor de animale de pe pajiștile dimprejur. Poiana de aici și schitul poartă același nume ‒ „Stănile”, denumire dată de stânile de oi și vaci ce poposeau adesea pe aceste meleaguri. Nu departe de noi sunt clopotul și toaca schitului, adăpostite sub un acoperiș de lemn îngrădit. Alături, la câțiva metri, niște clăi de fân adunat în vară dau priveliștii un pitoresc deosebit.