- Universul, în armonia lui divină, nu săvârşeşte oare şi el o Liturghie cosmică întru lauda Creatorului?

- Sfântul Maxim Mărturisitorul a văzut în cosmos o biserică în care locuieşte şi prin care se strevede Dumnezeu (Mistagogia). Şi precum locaşul bisericesc ţine într-o unitate pe credincioşii mireni aflaţi în naos şi pe preoţii aflaţi în altar, şi toţi împreună înaintează spre Dumnezeu, şi prin aceasta spre o tot mai accentuată unire şi între ei, tot aşa şi creaţiunea cosmică ţine într-o unitate mulţimea lucrurilor, a fiinţelor văzute şi nevăzute care înaintează tot mai mult spre Dumnezeu şi prin aceasta şi între ele.

Sfântul Maxim înţelege, se pare, prin cosmosul ca locaş al lui Dumnezeu în mod deosebit omenirea, şi lumea neînsufleţită ţine de acest locaş numai întrucât omenirea nu poate exista şi lucra fără ea. Preoţii nevăzuţi, socotiţi ca stând în altarul locaşului cosmic al lui Dumnezeu, sunt îngerii care stau în planul nevăzut ca într-un altar.

Teologul ortodox Al. Schmemann vede ca locaş cosmic al lui Dumnezeu universul fizic, iar pe om îl vede ca preot al lui. El spune: “Omul a fost creat ca preot al lumii, pe care o oferă ca jertfă a iubirii şi a laudei lui Dumnezeu şi cheamă prin această veşnică euharistie iubirea lui Dumnezeu asupra lumii…Hristos este singurul preot adevărat pentru că este unicul bărbat desăvârşit…În Hristos Cel adevărat este esenţa preoţiei ca iubire. Şi de aceea preoţia este esenţa vieţii. Căci în El a fost omorâtă moartea şi s-a ivit viaţa”.

(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Dumitru Stăniloae, vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1993, pp. 104-105)