Căutăm exemple. Pe internet, la televizor, în cercurile sociale în care ne mișcăm, zilnic suntem în căutarea unui model după care să ne coordonăm viața. Zeci și sute de publicații au ca obiect de activitate tocmai prezentarea și chiar impunerea unor modele. Vedete, sportivi, oameni de televiziune și radio, oameni de afaceri, mai rar scriitori, profesori, medici, preoți țin prima pagină a unor asemenea publicații de specialitate.

Ce zice psihologia? Fiecare dintre noi avem nevoie de un „prototip”. E o nevoie interioară pe care nu o putem reproba, ceva care iese la suprafață chiar dacă, aparent, nu ne dorim asta. Este zidit în ființa noastră să ne căutăm unul sau mai multe modele! Problema care apare e legată tocmai de alegerea modelelor. Cu siguranță, nu putem fi toți vedete și sportivi – nu am mai încăpea pe podium, pe scenă, în ecranul televizorului sau în tabloide. De multe ori, însă, căutăm prea departe, ignorând ceea ce avem lângă noi. Pe lângă adevăratele noastre modele trecem zilnic. Sunt semenii noștri, oameni ca și noi, dar care au găsit esențialul – liniștea și pacea în Dumnezeu.

„Nu cerșesc, nu vreau bani, vreau doar să-i mulțumesc Cuvioasei!”

Pe domnul Ioan D. l-am cunoscut la privegherea de toată noaptea săvârșită în cinstea Cuvioasei Parascheva. În îmbulzeala cosmopolită, încerca să își facă loc un om… o jumătate de om, mai exact – pentru că de la brâu în jos, domnul Ioan se termina. Nu avea picioare și se târa cu ajutorul brațelor puternice. Oferea o imagine care cutremură pe oricine. În drumul său spre „mai în față”, cineva i-a întins niște bănuți. I-a refuzat politicos. „Nu cerșesc”, a încercat să răspundă, dar era slujba deja începută și nu voia să deranjeze prea mult. Așezat după icoana Maicii Domnului, lacrimile îi curgeau șiroaie. Stai și te întrebi: de ce plânge? Este un om nenorocit pe viață, lipsit de toate bucuriile pe care le are un om normal… Plânge când își dă seama că ar fi avut o altă viață, dacă tractoristul de la Canal nu ar fi scăpat lama excavatorului peste picioarele lui! Era soldat în termen, proaspăt căsătorit… avea toată viața înainte! Un eveniment absurd a schimbat totul. Ar fi putut să fie altundeva în noaptea aceea sfântă! Dar, el era pelerin la binefăcătoarea sa, Cuvioasa, cea mult folositoare! „Am venit să-i mulțumesc, mă ajută foarte mult. Așa cum sunt eu, fără picioare, mă gândesc că și ea a suferit. Poate, dacă nu eram așa, nu eram credincios. De multe ori plâng de bucurie la Sfânta Liturghie, am așa o bucurie, care mă cuprinde din interior! Merg des pe la mănăstiri și hramuri, ca să mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dăruit viață. Iar lumea crede că am venit să cerșesc… și de multe ori mă alungă. Atunci sunt cel mai amărât, când nu pot participa la Liturghie. Îmi caut un colț ferit și stau acolo, până la binecuvântare. Am mai procedat și altfel. Mi-am legat de gât un carton mare, pe care scriam: Nu cerșesc, nu vreau bani, vreau doar să mă rog! Acum au început să mă cunoască toate maicile și părinții și mă lasă să îmi găsesc locul. Mă bucur mult la Liturghie”.

„La rândul Cuvioasei mi-am găsit credința, familia și liniștea”

Sheng Li Shong. Da, e un nume care sună exotic și nu are ce căuta în rândurile unui text cu valențe teologice.

Ba, are! Este numele unui chinez, un chinez ortodox! L-am cunoscut în clipele petrecute la biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Iași, biserică resfințită de sărbătorile Cuvioasei Parascheva. Voia să se închine și el în Sfântul Altar, așa cum este practica încetățenită după târnosirea unei noi biserici. Era foarte emoționat, nu mai făcuse asta niciodată… normal, era chinez.

Și trăiește o poveste care te pune pe gânduri! La început, nu prea voia să vorbească, dar până la urmă a împărtășit aventura credinței. Venise în România în urmă cu zece ani, dezvoltând o afacere în București. Totul a fost bine până când, asociindu-se la o nouă investiție cu un român, a rămas fără foarte mulți bani. Și-a căutat dreptatea pe toate căile, fără sorți de izbândă: „Am zis că doar divinitatea îmi poate face dreptate. Eram budist din familie. Pai, cum Buda să pedepsească un creștin? Mă voi ruga zeului creștin… Nu știam nimic de Sfânta Treime, de Maica Domnului, de sfinți și de sfinte moaște. Acum doi ani am plecat spre Iași, cu o altă afacere. Orașul mustea. Îmi explică un prieten român că oamenii au venit să se roage lui Dumnezeu. Atunci, am zis în mintea mea: Ce noroc pe mine! Zeul creștinilor este în acest oraș, voi merge să îl rog să mă răzbune! M-am așezat la rând la zeu cu gând de răzbunare și ură, dar am găsit acolo trei lucruri: credința, familia și liniștea!”. Mai mult nu a vrut să povestească, dar avea o liniște pe chip… de icoană!

Teologia exemplului în creștinism are la bază tocmai persoana celuilalt. Omul de lângă noi –  care își trăiește și necazurile, dar și bucuriile în liniște, fără mult zgomot. Sfinții, oameni asemenea nouă, Sfinții Îngeri și Maica Domnului sunt modele autentice ale creștinilor. Iar modelul suprem este Mântuitorului Iisus Hristos. Dar nu e numai model, ci și împreună călător pe calea de asemănare cu Modelul. Spune Sfântul Apostol Pavel, creștinilor din Filipi: „gândul care a fost în Hristos, să fie și în voi”. Deci, creștinii toate trebuie să le facă, să le gândească precum modelul Hristos. „Oare Hristos cum ar fi făcut acum? Oare ce ar fi zis? Oare ce ar alege? Oare cum s-ar fi comportat?” – acestea sunt întrebări pe care ar trebui să ni le punem mai des noi, cei care ne numim creștini!