În urmă cu mai mult de două decenii, ca elev, am pășit întâia oară în vestitul Seminar Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, aflat în proximitatea voievodalei lavre a Neamțului. Însăși calea către seculara instituție de învățământ mărturiseşte, fără putinţă de tăgadă, că vrednicii săi ctitori, încă de la temeluire, i-au hărăzit un viitor strălucit în istoria Bisericii lui Hristos din Moldova și din tot cuprinsul pământului nostru românesc. Îmi amintesc și acum drumul, parcurs prima dată pe jos, de la Pripor la Seminar, pe care doream să-l urmez pentru a-mi împlini visul copilăriei. Frumuseţea codrului plutea ca o lumină diafană, străpungându-mi sufletul cu o nespusă bucurie, şi o dulce nădejde mă cuprindea gândind că la capăt voi regăsi, înmărmurită între veacuri, Mănăstirea Neamţului, iar  în preajmă, vestita instituție de învățământ. Natura boemă şi blândă mă însoțea, îndemnându-mă la meditație și introspecție, în timp ce măguri şi obcini domoale se înşirau înspre miazănoapte, iar poieni largi, împestriţate cu flori, împrăștiau miresme ca de tămâie. În această simfonie de culori, arome şi peisaje de un farmec specific moldovenesc, am ajuns în vecinătatea faimoasei ctitorii ștefaniene, la școala teologică îndelung căutată și râvnită, cu o vechime – pe atunci – de aproape un secol jumătate, așezată într-un tărâm tihnit, parcă aproape de Cer.

Pășind în curte, am zărit presărate vestigii demult apuse sau mai recente ce te îmbiau să înaintezi cu încredere. Citisem o zicere a lui Nicolae Iorga, care afirma că fiecare loc, fiecare petic de pământ românesc reprezintă o pagină de istorie. Însă nu oriunde istoria se arată la fel de generoasă, căci nu lasă pretutindeni posterității suficiente urme, nici pietre de hotar, nici mărturii ale dragostei jertfelnice ori stăruitoare cazne pentru devenire. La seminarul nemțean toate acestea există din abundență căci, în cei peste 160 de ani de funcționare, arhicunoscuta pepinieră de formare a slujitorilor sfintelor altare a rodit numeroase vlăstare. De pe băncile sale s-au ridicat mii de preoți vrednici care L-au mărturisit și L-au dus pe Hristos în mii de sate și orașe din țară sau din diaspora. Și, dacă tot veni vorba de cei ce au finalizat studiile aici, să amintim că printre absolvenți se află unul dintre cei șase întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, alți 16 arhierei, membri de marcă ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre strămoșești, numeroși stareți și starețe, remarcabili preoți profesori de Teologie, decani ai facultăților de Teologie nu doar de la Iași, ci și din alte centre universitare, directori de seminarii, consilieri eparhiali, protopopi ori teologi renumiţi, cu multiple ascultări și slujiri importante în viața bisericească sau social-economică din țară și chiar din străinătate, medici, profesori din mediul universitar și preuniversitar, cadre militare, funcționari în structuri de stat, diplomați. Da, nu exagerez defel! Din lipsă de spațiu, voi da un singur exemplu: un fost elev al Seminarului „Veniamin Costachi”, părintele Theodor Damian, este profesor la Metropolitan College of New York, predând filosofie, etică și sociologie.

Ca elev al renumitei școli nemţene, m-a impresionat în mod deosebit colectivul profesoral alcătuit din preoți cu o vastă experiență teologică, de ținută academică, a căror lucrare se așeza sub semnul cuvintelor Evangheliei, împletind misiunea de sacerdot cu cea de dascăl, slujind cu devoțiune și nețărmurită dragoste atât altarul Bisericii, cât și catedra. Încă de atunci admiram perseverența părinților profesori în șlefuirea minţilor şi sufletelor învățăceilor lor, călăuzindu-le pașii către performanțe profesionale deosebite, dar îndeosebi spre o frumoasă și constantă creștere duhovnicească.

Admirația pentru seminarul nemțean mi-a sporit în perioada studiilor la Facultatea de Teologie ieşeană, când am constatat că distinșii profesori universitari, în bună parte absolvenţi, la rândul lor, ai aceleiaşi școli, îi priveau cu respect pe studenţii proveniţi de pe băncile străvechii instituţii de învăţământ. Ca „vecin” al ei – Vovidenia se află în apropierea Seminarului – de un sfert de veac, de când viețuiesc în obștea schitului, am asistat la multe faceri și prefaceri ale prestigioasei școli.

Recunosc că, de la cooptarea mea în corpul profesoral de aici, privesc lucrurile cu alți ochi. Dacă din exterior se văd îndeosebi rezultatele, realizările excepționale, din interior întregul se conturează nu doar din împlinirile ce ne propulsează în rândul celor mai performante institute medii teologice ci, deopotrivă, din munca, străduința întregului corp profesoral, din abnegația elevilor, tineri și tinere dornici de cunoaștere, de afirmare, demonstrând prin premiile la olimpiadele naționale ori internaționale, prin rezultatele meritorii obținute la examenul național de Bacalaureat, că pot concura la fel de bine cu ai lor colegi de la renumite licee din țară nu doar la concursuri și proiecte educaționale specifice, ci și în accesul la facultăți de prestigiu româneşti sau străine.

Din interior este evidentă și strădania conducerii școlii de a asigura cadrul logistic atât de necesar pentru desfășurarea în bune condiții a procesului educațional, dar și a activităților conexe, care astăzi fac din viața de seminarist o adevărată provocare adresată de Hristos adolescenților: „Tinere, dă-mi inima ta!”, o inimă orientată nu doar către „specialitatea” mântuirii sufletului, Teologia, ci și spre orizonturile disciplinelor profane căci, ca la orice alt liceu, elevii noştri se instruiesc și în domeniul științelor exacte ori socio-umane. Ca dascăl al acestei școli, am mai observat strădania direcțiunii, a personalului didactic și nedidactic pentru a chezășui un climat de pace și siguranță pentru elevii seminariști, ferindu-i de atât de multe tentații și rătăciri în care sunt atrași mulți tineri. 

În această primăvară, Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a împlinit 164 de ani de la temeluire, prin hrisov domnesc. Iată un binecuvântat prilej de a-i dori îndelungați ani în îndeplinirea misiunii sale sfinte în Biserica lui Hristos din România și, de ce nu?, în societatea românească, în rândul tinerilor dornici de afirmare, de propășire spirituală și culturală.