Fiică a unui econom de la curtea regală din Rusia și a unei femei iubitoare de săraci, Iuliana a rămas orfană la vârsta de 6 ani, fiind apoi crescută de rude. Atrasă de dragostea Domnului încă de la început, nu intra în jocul verișorilor ei, ci le era supusă, postea și se ruga și iubea și mai mult tăcerea, fiind batjocorită de cei care nu îi puteau pricepe alegerea. A învățat torsul și broderia pentru a le face haine săracilor și mergea deseori la bolnavi, încât toți erau uimiți de înțelepciunea ei. Împlinea poruncile Domnului, deși nu știa carte și nici nu citise Scriptura, Biserica fiind la mare depărtare de casa în care locuia. La vâsta de 16 ani a fost căsătorită cu un nobil, așa că preotul care i-a cununat i-a învățat cum să ducă o viață bineplăcută lui Dumnezeu.

Mâhnită, totuși, că nu a putut să își păzească fecioria și să se călugărească, Iuliana priveghea nopțile de parcă ar fi fost în mănăstire, știind că și în căsătorie putea să atingă sfințenia. Iar dacă soțul ei era plecat de acasă ca să slujească țarului, fericita nu mai dormea nici puținele ore cu care se obișnuise, ci le petrecea în rugăciune și metanii. Fiind respectată și apreciată de socrii ei, se ocupa ziua de gospodărie și continua să facă milostenie, fără că aceștia să știe. Nici pe slujitorii ei nu îi necăjea, lăsându-i să o servească doar atunci când aveau musafiri, ba chiar îi și trecea cu vederea pe cei leneși și certăreți, fiind mustrată adesea pentru acest lucru de către socrii ei.

Avea multă evlavie la Sfântul Nicolae, așa că îl chema des în ajutor și rugăciunile ei nu rămâneau fără răspuns. Odată, a venit mulțime mare de diavoli peste ea, vrând s-o omoare, iar ea a strigat la Maica Domnului și la Sfântul Nicolae și deodată a venit Sfântul cu o carte mare în mână și i-a lovit pe demoni, până când aceștia au dispărut ca fumul. Apoi, fiind foamete în Rusia, își împărțea săracilor toată mâncarea pe care i-o trimitea soacra ei ca să fie în putere pentru prunci, iar când vreun nevoiaș murea, plătea pentru înmormântarea lui. Fiind epidemie de postrel, mulți îi alungau pe cei infectați, dar Iuliana, fără știrea socrilor, îi spăla pe aceștia și le îngrijea rănile. Toată viața ei a fost pentru lucrarea virtuților. A avut zece fii și trei fiice, iar diavolul adesea îi împingea pe aceștia la ceartă, ca să îi tulbure mamei lor liniștea, până când unul dintre robi i-a ucis un fiu. Apoi, un alt fiu i-a fost omorât pe când slujea țarului, dar Iuliana le punea pe toate la picioarele Domnului și stăruia și mai mult în rugăciune și milostenie.

Nu a primit binecuvântarea soțului ei de a pleca la mănăstire, dar au decis să trăiască de atunci în paturi separate. Lunea și miercurea mânca o dată în zi, mâncare uscată, iar vinerea deloc, apoi sâmbăta și duminica punea masă pentru cei săraci și pentru preoți. Dormea pe o sobă fără așternuturi două, trei ore, printre lemnele ascuțite și cu cheile de fier sub coaste, iar trupul nu și l-a mai spălat. Într-o iarnă, fiind foarte frig, nu a mai mers la Biserică, dar Maica Domnului i s-a arătat preotului și i-a spus să o cheme, așa că de atunci Fericita mergea zilnic în lăcașul sfânt. Apropiindu-se sfârșitul ei, s-a rugat vreme de șase zile, ba întinsă, ba în picioare, bolnavă fiind, iar apoi și-a dat sufletul în mâinile Domnului, strălucind pe capul ei o coroană de aur și o lumină albă, casa fiind umplută de bună mireasmă.

Trupul ei a fost pus în biserica Dreptului Lazăr din Lazarevo. Sfintele ei moaște au fost descoperite după moartea unuia dintre fiii ei, pe când i se pregătea acestuia groapa. S-au adunat atunci oameni mulți care, ungându-se cu mir, s-au tămăduit de tot felul de boli, urmând multe minuni. O părticică din sfintele moaște se află spre închinare în Biserica Sfintei Iuliana din Santa Fe, New Mexico, Statele Unite ale Americii.