Sfânta Maria Magdalena, acest „apostol al apostolilor”, nume dat de Biserică pentru rolul ei, este figura cea mai emblematică legată de momentul cel mai important al creștinismului, și anume, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Drept aceea, este desemnată ca fiind uceniță și mironosiță a Mântuitorului, mărturie fiind chiar și troparul sfintei în care se zice: „Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a născut din Fecioară, Cinstită Maria Magdalena, ai urmat și ai păzit îndreptările și legile Lui”, ocupând astfel un loc important în credința creștină.

Numele acesteia de Magdalena i s-a pus datorită localității din care aceasta provenea, adică Magdala, care din ebraică se traduce ca „turnul lui Dumnezeu”, un sat din regiunea Galileii, în care activitatea predominantă era pescuitul, deoarece era situat pe malul vestic al Mării Tiberiadei. Ca origine, ea provenea din seminția lui Neftali. Alte informații despre tinerețea sa și alte aspecte ale vieții sale până când L-a cunoscut pe Mântuitorul Hristos, moment petrecut după săvârșirea minunii săturării mulțimilor, nu se mai precizează în scrierile evangheliștilor.

Viața sa a fost greu încercată, deoarece a fost bântuită de șapte demoni, fiind în grele pătimiri, așa cum aflăm de la Luca 8, 1-3, momentul în care Maria Magdalena Îl întâlnește pe Mântuitorul, Luca fiind singurul dintre cei patru evangheliști care o prezintă pe Maria Magdalena în afara evenimentelor petrecute la Moartea și Învierea Domnului. Auzind de activitatea Mântuitorului Hristos, Maria a mers la Acesta, pe când „umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 8, 1), Acesta S-a milostivit de ea și, tămăduind-o de duhurile necurate și de lucrarea cea rea a acestora, i-a vindecat atât trupul, cât și sufletul, arătându-i lumina, ce avea să-i lumineze cugetul, fiind acum plină de dragoste, învrednicindu-se de faptul că Hristos este Mesia și ajungând să creadă în El, urmându-i întru totul, devenind ucenița Sa: „Şi erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I, între care era Maria Magdalena” (Matei 27, 55-56).

Maria Magdalena a fost din acel moment foarte apropiată de Mântuitorul, cât și de mama Sa, Fecioara Maria, fiind așezată de către evangheliști în fruntea femeilor ce Îl însoțeau pe Hristos: „Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, și Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor.” (Luca 8, 2-3). Aceasta i-a slujit în fiecare moment, fiind părtașă la bucuria mulțimii ce Îl asculta pe Hristos vestindu-le despre Împărăția lui Dumnezeu și la minunile săvârșite de Acesta, cât și pe drumul cel greu de la cumplitele Pătimiri la care a fost supus Acesta și în zilele Răstingnirii, Morții și Îngropării. Evangheliștii ne arată că Maria Magdalena a fost martoră la Răstignirea pe Cruce: „Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena” (Matei 15, 40), fiind menționată prima în lista femeilor martore la Matei, însă Ioan o plasează ultima: „Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena.” (Ioan 19, 25). Pe lângă acest moment, a fost martoră a Morții Mântuitorului pe Cruce, cât și a punerii Sale în mormânt, așa cum relatează evanghelistul Matei: „Şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus. Iar acolo era Maria Magdalena şi cealaltă Marie, şezând în faţa mormântului.” (Matei 27, 60-61).

După momentul punerii în mormânt, așteptând să treacă sâmbăta, Maria Magdalena, împreună cu celelalte femei purtătoare de mir, au mers la mormânt în prima zi a săptămânii, duminică. În relatarea momentului Învierii, apar unele diferențe între evangheliști: în primul rând, numele femeilor ce au mers să ungă trupul Mântuitorului cu miresme: Matei spune că: „După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.” (Matei 28, 1), cealaltă Marie fiind Fecioara, Maica Domnului, Marcu spune că: „Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.” (Marcu 16, 1-2), Luca spune că: „Iar ele erau: Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea.” (Luca 24, 10) și Ioan spune că: „Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.” (Ioan 20, 1). Cu toate aceste diferențe ale femeilor care au mers la mormânt, cea care este menționată în toate versiunile este Maria Magdalena, așezată de altfel în fruntea mironosițelor, observându-se importanța pe care ea o are pentru acest moment din istoria creștinismului.

În al doilea rând, diferențe apar și în momentul aflării veștii Învierii Domnului: Matei și Marcu spun că femeile au aflat vestea Învierii de la un înger, Luca spune că de la doi îngeri, iar în versiunea lui Ioan, diferită de a sinopticilor și mult mai detaliată, se arată că Maria Magdalena s-a dus singură la mormânt, unde i-a apărut Mântuitorul Hristos înviat, fiind o bogată descriere și referire la mironosiță din cele patru Evanghelii. Momentul este unul încărcat de emoție, mai ales când Maria Magdalena și-a dat seama că cel pe care L-a confundat cu grădinarul era chiar Hristos înviat. După acest moment, Mântuitorul o trimite pe aceasta să vestească ucenicilor Săi învierea. După cum ne spune evanghelistul Marcu: „El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.” (Marcu 16, 9), fapt ce atestă că Maria Magdalena este prima martoră a lui Hristos după ce Acesta a înviat din morți și cea care vestește acest moment apostolilor, devenind astfel „apostol al apostolilor”. 

După momentul Înălțării Domnului Hristos, potrivit Tradiției Bisericii, Maria Magdalena a rămas alături de Fecioara Maria, fiind totodată o părtașă a minunii Înălțării de pe Muntele Măslinilor, cât la Cincizecime, la Pogorârea Sfântului Duh. Se crede că aceasta a ieșit după acest moment și a răspândit învățătura despre Hristos, Fiul lui Dumnezeu popoarelor păgâne, ivindu-se și ideea unei misiuni apostolești de propovăduire în Biserica primară, mergând în Fenicia, Egipt, Siria și chiar la Roma. După acest moment, a revenit la Ierusalim, unde a rămas să slujească Fecioarei Maria, până la adormirea sa.

Biserica din Răsărit afirmă că mormântul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena se află în Efes (în Turcia de astăzi), unde aceasta a mers pentru a locui împreună cu Sfântul Evanghelist Ioan. Astfel, după ce aceasta a părăsit cetatea Ierusalimului, Maria Magdalena a trăit și a murit în Efes. Totodată, chiar dacă sursele biblice nu dezvăluie foarte multe lucruri din viața Mariei Magdalena, deoarece cele patru evanghelii, Faptele Apostolilor, dar și celelalte texte ale Noului Testament par să nu o mai reamintească pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena. Însă, o sursă importantă despre această mironosiță o constituie cartea Faptele Apostolilor la început unde este prezentat un grup care era adunat în foișorul de sus, loc unde se obișnuia ca, comunitatea să se strângă după Înălțarea Domnului pentru a se ruga. Tot în cartea Faptelor Apostolilor se descrie viața primei comunități creștine la Ierusalim. În această comunitate se aflau ucenici cunoscători de limbă ebraică, dar și greacă. Prima persecuție asupra acestei comunități ne prezentată conform Fapte 8, 1. După această prigoană foarte mulți ucenici vor părăsi Ierusalimul și aceasta poate fi răspunsul cu privire la textele canonice legate de mironosiță. De aceea poate apărea întrebarea dacă nu cumva este acesta este motivul pentru care Sfânta Maria Magdalena a părăsit Ierusalimul, iar în același timp a dorit să rămână lângă unul dintre cei patru evangheliști, pentru a-i permite acestuia să-i consemneze mărturiile.

Un lucru interesant este paralela pe care Origen o face între Maria Magdalena și Sfântul Apostol Pavel. Acesta spune în scrierile sale că această asemănare atunci când le contopește pe Maria, cea care aduce aromele la mormântul Mântuitorului Hristos și Maria din Betania, explicând că această femeie a turnat pe capul lui Iisus mirul pentru a o identifica cu femeia din Cântarea Cântărilor. Pentru Origen, Maria este cea care aduce vestea învierii Domnului, iar acest lucru se aseamănă ca o mireasmă a vieții mai puternică decât aromele aduse, iar pe de altă parte, Apostolul Pavel percepe această mireasmă asupra celor care învață ca și Maria, care este: ,,viață pentru viață”. Totodată vedem că din punct de vedere patristic al cultului efesean al Mariei Magdalena foarte mulți sfinți părinți din Răsărit au întocmit diverse omilii pentru perioada Penticostarului precum Sfântul Ioan Gură de Aur sau Grigorie de Nyssa. Duminica a treia după Sfintele Paști este închinată Mironosițelor unde îi sunt închinate Mariei Magdalena două omilii celebre de la sfârșitul secolului al IV-lea. De aceea se poate arăta cât de importantă este figura Sfintei Maria Magdalena în Biserică, fiindu-i subliniat rolul de martoră a mormântului gol, primitoare a mesajului îngerului și evanghelistă a Învierii lui Hristos.

La sfârșitul secolului al IX-lea în timpul împăratului Leon Filosoful moaștele Sfintei Maria Magdalena au fost mutate la Constantinopol și așezate în Biserica Sfântul Lazăr. La finalul acestui parcurs, trebuie văzut că Maria Magdalena a fost o femeie sfântă și iubitoare a lui Hristos, I-a urmat calea și L-a însoțit atât la bine, cât și la greu, fiind prima martoră a Învierii Sale, devenind o astfel propovăduitoare a acestei minuni, miez al întregii religii creștine, fiind astfel un „apostol”.

(Filip-Hristofor Cane)